Ceremonia de inaugurare a noului sediu al Institutului Cultural Român de la Madrid a avut loc în data de 14 februarie 2019, în prezența doamnei Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, a Excelenţei Sale doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Regatul Spaniei, și a doamnei Maria Floarea Pop, directorul reprezentanței ICR de la Madrid. La eveniment au participat şi numeroși reprezentanți diplomatici acreditați în capitala Spaniei, personalități din mediul academic și editorial, alături de reprezentanți ai institutuțiilor culturale locale și a directorilor institutelor de cultură.
„În relația bilaterală cu Spania, dimensiunea culturală nu poate fi ignorată, fiind un important pilon de cooperare între popoarele noastre. Îmi exprim convingerea că noul sediu va permite Institutului Cultural Român de la Madrid să facă un salt calitativ în promovarea proiectelor culturale de amploare într-un context cultural spaniol competitiv”“, a declarat E.S. doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Regatul Spaniei.
Noul sediu al ICR Madrid este amplasat în Plaza del Cordón, în imediata apropiere a centrului istoric, politic și cultural al capitalei Spaniei, la câteva minute de Palatul Regal, Teatrul și Opera Naționale, Plaza Mayor și Puerta del Sol, dar și alături de alte institute străine precum Institutul Italian de Cultură. Sediul situat la parterul unui edificiu istoric, este prevăzut cu o sală de expoziții, o bibliotecă cu 3000 de titluri și săli de curs.
„În noua casă a Institutului Cultural Român din Madrid, publicul spaniol și internațional va putea descoperi industriile creative, poveștile designerilor, artiștilor, arhitecților, muzicienilor bucureșteni, chiar din prima zi a deschiderii sale oficiale. Nu puteam avea un sediu mai bine plasat, aici în inima Madridului clasic. În spatele oricărui proiect de succes și a oricărei instituții puternice se află oameni, care depun eforturi și pasiune. Vreau să mulțumesc echipei ICR Madrid și colegilor din Ministerul Afacerilor Externe, în special doamnei ambasador, pentru efortul pe care l-au făcut”, a declarat doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.
„La Madrid, participăm prin reprezentanța noastră, la două festivaluri culturale importante: MADATAC – New Media ART, Videoart și Tehnologii - și la Madrid Design Festival, cu expoziția Made in Bucharest Creative Quarter, care inaugurează de fapt noua noastră sală de expoziție. Proiectele de diplomație culturală desfășurate atât la sediu cât și in spații culturale consacrate au rolul de a pune pe harta creativă din Madrid evenimente românești, ce se vor bucura de o mare vizibilitate. Faptul că zeci de vizitatori au intrat în sediul nostru încă din prímele zile este un lucru încurajator atât pentru echipa cât și pentru artiștii participanți în proiectele noastre”, a apreciat președintele ICR.
ICR Madrid susține participarea românească la Madrid Design Festival în colaborare cu The Institute/Romanian Design Week, în perioada 15 februarie - 31 martie 2019. Participarea românească va beneficia de o secțiune aparte, rezervată orașelor invitate, denumită: „Proiect invitat – Cartierul Creativ din București”.
„Strategia reprezentanței Institutului Cultural Român de la Madrid este de a susţine și promova creaţia culturală și artistică contemporană, incluzând și acele activități din sfera industriilor culturale și creative care pun în valoare geniul românesc, dar au și un important impact economic şi social. Vom realiza numeroase proiecte în acest sens”, a subliniat doamna Maria Floarea Pop, directorul Institutului Cultural Român de la Madrid.
1. Excelenţa Sa doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Regatul Spaniei
2. Doamna Maria Floarea Pop, director - Institutul Cultural Român de la Madrid; domnul Andrei Borțun, CEO The Institute; doamna Liliana Țuroiu, președinte, Institutul Cultural Român
3. Doamna Liliana Țuroiu, președinte, Institutul Cultural Român