Balaci: “Mi-a dat Dumnezeu multe calităţi de fotbalist, tare aş fi vrut să am câţiva centimetri în plus la înălţime!”

Mi s-a întâmplat foarte des ca, punând veşnica întrebare «Care a fost cel mai mare fotbalist din toate timpurile în România», figuri cu greutate din rândul specialiştilor să obiecteze imediat: “De ce lângă cei doi, Hagi şi Dobrin, nu se află şi numele Ilie Balaci?”. Antrenori, foşti internaţionali îl lăudau pe Balaci că avea de toate, dribling, fantezie, plămâni de alergător, clarviziune, determinare în orice duel pentru minge. Întristător de devreme, Balaci s-a ridicat la Cer, la fel cum prematur l-a trădat genunchiul. La 27 de ani, lovitura primită în genunchi de la un fundaş ca toţi ceilalţi, ce nu puteau să-l oprească decât cotonogindu-l, nu a putut să fie anihilată de medici. Operaţiile n-au reuşit, câte minunăţii ar mai fi etalat pe gazon pentru naţională, pentru echipele de club Balaci, dacă mai juca 8-9 ani! “Muică, suntem neam de piatră când e vorba despre vatră”, fredona Balaci şi acum strigătul lansat spre univers de Tudor Gheorghe. “Dunăre dacă n-aveam, Jiul Dunăre-l făceam!”. Ilie asista mereu, la stadion, la meciurile Craiovei, i se umezeau ochii la auzul imnului “O iubire alb-albastră”. Fiica cea mare, Lorena Balaci, vioaie, sufletistă, convingătoare în orice întreprinde, dovedea că e şi o iubitoare de Românie. Mi-a destăinuit: “Poţi să stai lângă tata, dacă nu simţi puternic pentru România?”. A antrenat de mai multe ori cu succes remarcabil în ţările arabe: “I-am făcut pe toţi de acolo, de la bogătaşi la oamenii obişnuiţi, să respecte România!”. Balaci a jucat mereu cu sufletul turat la maximum. Ca toţi fotbaliştii de vis ai Craiovei. Nu întâmplător,  pe mulţi dintre ei i-a lăsat inima. Marele Ion, îndrăgitul tunar Oblemenco a murit pur şi simplu explodându-i inima. Deselnicu nu a putu fi salvat de marii chirurgi cardiaci, care îi coseau aorta destrămată şi, unde o reparaseră, vasul se rupea iarăşi. Lui Zoli Crişan i s-a oprit inima din pricina formei grave de tuberculoză. Costică Ştefănescu a ţinut piept cancerului lungă vreme, în faza finală n-a mai suportat durerile şi s-a sinucis. Tilihoi ajunsese din pricina bolii o umbră. I-au plâns toată simţirea oltenească. I-au plâns toţi, în frunte cu Balaci. Craiova, eterna Terra Nova!