x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Burnei și pigmei

Burnei și pigmei

de Dan Constantin    |    23 Dec 2016   •   08:21
Burnei și pigmei

Cazul doctorului Burnei începe să se întoarcă împotriva celor care l-au declanșat. Detonarea s-a produs exact înainte de alegerile din 11 decembrie pe o filieră ,,subjugată” de ONG-urile lipite de U.M. ,,tineri frumoși și liberi”. Statul major al acțiunii ,,Burnei” a fost într-o casă de jurnaliști, comenzile veneau de la Ministerul Nesănătății. Autoarea dilematică fusese servită cu toată documentarea – cazuri, fișe, lacrimi de copii și părinți care și-au adus aminte cum au dat chirurgului o sticlă de wiskey și un cartuș de țigări acum 11 ani. Articolul exploziv este distribuit televiziunilor după modelul HexiPharma (cine i-a luat locul pe piață?), iar vigilenții procurori se autosesizează și îl scot pe Burnei in cătușe din parchet. Corupția voia să mai ucidă încă odată, dar puseul de emoție scontat nu s-a mai produs. S-a plusat cu oase de vită, șuruburi din Obor, scrisori din Franța de la un fost student care a ratat rezidențiatul la Burnei. După ce s-a anunțat rezultatul alegerilor, de la consilierii ministrului Nesănătății care își faceau bagajele n-a mai venit nimic. Propaganda n-a mai avut cartușe. Judecătorii nu au acceptat arestul sever pentru Burnei, informațiile apocaliptice nu aveau suport juridic.

Încep să apară în presă, timid, câteva indicii care devoalează mizeria oprației de defăimare și distrugere a celui numit ,,Îngerul copiilor”, transformat brusc în noul Dr. Mengele. Un consilier de ministru, coleg de spital cu chirurgul încătușat, ar fi dorit să ajungă șef la Marie Curie după anchetă, era la cuțite cu Burnei. O doamnă ONG-istă, propulsată secretar de stat, este măritată cu un ofițer de poliție specializat la DGA în dosare tiribombă. Procuroarea de caz de la Parchetul Tribunalului București a plecat din DNA și vrea să-și arate mușchii în fața șefului Georgescu.

Burnei devenise un mit, mulți îl comparau cu marele chirurg Pesamosca, fondator de școală. Titlurile lucrărilor profesorului Burnei se întind pe 30 de pagini. Probabil cu mult mai multe decât însăilarea de acuze semnate de procuroarea Radu. Alianța pigmeior care vor să-l distrugă pe Burnei ținteşte însă pe un plan mai larg spre vârfurile medicinei românești, într-un plan coordonat de lungă durată. Decapitarea clinicilor de la Spitalul de Arși, Floreasca, Municipal, Oncologic, blocarea programului de transplant, tentativa de decredibilizare a conducerii Spitalului de Ochi, nu sunt izolate. Ele vin manușă pe măsurile prin care ministrul Sănătății a modificat de urgență Legea 95 pentru a reduce autoritatea științifică în clinicile universitare. Obiectivul? Loc liber pentru plasarea pigmeilor în locul Burneilor.

 

×
Subiecte în articol: burnei