Cântecele nu mor, autorul...

„O lume minunată”, „Un zâmbet, o floare”, „Sus în deal”, „Cu creionul pe hârtie”. Compoziţiile lui Mihai Constantinescu, pe care tot el le cânta, erau atât de frumoase, încât au devenit şlagăre care nu părăsesc amintirea românilor, sunt fredonate şi astăzi. Prea devreme Mihai Constantinescu s-a ridicat la Cer, s-a luptat cu moartea, a refuzat să-i facă pe plac o lună, alături de medicii desăvârşiţi, conduşi de profesoara de terapie intensivă de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Grinţescu, s-a încercat alungarea morţii. Până la urmă, organismul lui Mihai a cedat, şubred din pricina unei boli de inimă. L-au vegheat la uşa spitalului cele două femei importante de viaţa sa, unite în sentimentele faţă de Mihai, alături în lupta cu moartea, Mihaela Constantinescu, zeci de ani soţia lui Mihai, şi actuala nevastă, Simona Secrier. Iată, s-a scurs un an de la ridicarea la Cer a lui Mihai Constantinescu şi cele două femei loiale lui i-au făcut parastas. Două parastase, căci Mihaela nu se afla în ţară. Ce frumos arată mormântul popularului cânăreţ, o grădină de flori optimiste, parfumate, cum îi plăcea lui. Mihai Constantinescu era un om bun, altfel nici n-ar fi izbutit să compună şi să interpreteze aşa melodii mângâietoare de suflete. Cum a compus melodia sentimentală „Iubiţi şi câinii vagabonzi”? Într-o seară cu viscol a găsit la uşa lui, aproape îngheţat, un căţel al nimănui. L-a luat în casă, l-a hrănit, l-a îngrijit, dar într-o zi căţelul a dispărut. În noaptea în care l-a readus la viaţă a compus şi cântecul. Şi o altă probă de sensibilitate. Mihai a făcut sport, în special călărie. La un antrenament a văzut un cal cu capul în pământ, căra gunoiul. Nu mai era cal de concurs căci se gâdila la pintenii jocheiului. Mihai l-a luat, s-a antrenat cu el şi calul a câştigat un concurs după episodul cu gunoiul.