Să iei tu șpagă după ce abia ţi-au săltat consilierul pentru că a luat mită. Să iei tu șpagă când toată lumea e cu ochii pe tine. Să pui tu mâna pe bani când știi că ţi-au căutat și conturile din străinătate. Când ţi-au căutat casele, mașinile. Când te-au căutat pe la fraţi, pe la fii, pe la prieteni. Cât de prost să fii de să te prindă cu mita? Sorin Oprescu nu a părut vreodată un om fără mintea la el. Ba dimpotrivă. Cine-l place îi laudă inteligenţa. Cine nu-l place pe Oprescu spune cel mai adesea despre el că e șmecher. Păi șmecherii nu-s proști. Sunt șmecheri. Și atunci ce să se fi întâmplat? A luat, și atunci toate cele de mai sus sunt valabile. Iar prostia se plătește. N-a luat, și atunci e vorba de cu totul altceva. Flagrantul nu e chiar flagrant. E acasă, dar de fapt e în mașină. A luat toţi banii, dar de fapt doar o parte. Nici noi nu suntem născuţi ieri… Apropo de ieri. Cu doar câteva ore înainte să îl salte procurorii, Oprescu vorbea într-un interviu despre teamă. Despre cum îl sperie balanţa justiţiei, pe care nu o vede chiar în echilibru. Și delaţiunea devenită sport naţional. Câtă premoniţie? Câtă precizie? Sunt chiar curioasă cu ce dovezi vin procurorii. Cu filmări? Cu interceptări? Cu tranzacţii bancare? Sau doar cu povești scrise frumos în denunţuri? România se pregătește de campanie electorală. Și Bucureștiul de un nou primar. Pe ultimii trei îi mai știţi? Oprescu, Videanu, Băsescu. Nimic nu e întâmplător.