Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am mai scris, cu ceva vreme în urmă, despre o anumită întâmplare plină de tâlc, dar văd că mersul lucrurilor mă face să o repovestesc. În cartea sa ,,L*internationale comuniste’’, apărută în 1970, Dominque Desanti, povestește despre limbajul codat în care se transmiteau, pe filieră, ordinele staff-ului Partidului Comunist Francez. Activiști de nădejde ai partidului cărora li se spune a atât: ,,44 vrea!’’ sau ,,44 a ordonat!’’. Acest ,,44’’, pronunțat pe un ton categoric, imperativ, desemnând sediul Comitetului Central al PCF care, până în anul 1971, se afla pe rue Le Peletier nr. 44 din arondismentul 9 al Parisului. Asemenea formulări impersonale, în ritualul limbii de lemn, accentuau caracterul ultimativ și irevocabil al ordinelor.
Azi așa, mâine așa, până când, exasperat, cineva( dacă nu mă înșel din conducerea ziarului ,,L*Humanite’’, oficiosul PCF) a exclamat:,,De fapt, cine e 44 acesta? Maurice Thorez sau gorila de la intrare?’’Maurice Thorez(1900-1964) fiind, pe vremea când se petrecea isprava, secretarul general al partidului. Pentru corecta informare a cititorului adaug că Dominique Desanti a fost membră a PCF și redactor la ,,L*Humanite’’, dar, după evenimentele din 1956, adică după ce a fost dat publicității Raportul prezentat de N S Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS în care erau denunțate crimele regimului lui Stalin și, ceva mai târziu după ce a fost înăbușită în sânge revolta populară din Ungaria, a ieșit din partid. Rămânând, însă, atașată ideilor de stânga.
Am mai făcut, de câteva ori, trimitere la această poveste, dar, recunosc, de fiecare dată am adăugat că asemenea practici totalitariste sunt de domeniul trecutului. Dar iată că, nu de azi- de ieri, constat că un asemenea mod de a prezenta și chiar de a comenta, decizii, observații sau, după caz, prețioase indicații, este reluat și folosit de către lideri sau comunicatori ai unor formațiuni politice sau entități ale societății civile care, sub deviza ,,ciuma roșie’’, înfierează social democrația ca proiect politic. Dând, astfel, accepție actualizată, dar cu sens ideologic schimbat, lozincii staliniste,,cine nu e cu noi e împotriva noastră!’’
Nu mai departe de acum câteva zile, pe un flux de informații a circulat știrea –bombă că ,,Germania SOMEAZĂ Guvernul României să ia poziție față de declarațiile senatorului Liviu Pop’’. Era vorba despre declarațiile parlamentarului PSD privind Forumul German din România, declarații care au fost contrazise, punctual, de către Radu Tudor imediat ce au fost făcute în dezbaterea difuzată pe canalul Antena 3. De la sine înțeles, citind că ,,Germania SOMEAZĂ Guvernul României’’ m-am gândit că ar putea fi vorba despre un mesaj venit de la cel mai înalt nivel al Republicii Federale Germania. Numai că, la o lectură atentă a știrii, am constata că, în realitate, era vorba despre o ,,somație’’(?!) transmită de către Bernard B.Fabritius, împuternicit al Guvernului Federal pentru problemele strămutaților și pentru minoritățile naționale. Somație transmisă nu pe canale oficiale ci pe pagina de Facebook a respectivului domn. Am căutat, de aceea, să aflu mai multe despre Bernard B.Fabritius, și să le prezint cititorilor într-un text apărut în jurnalul.ro.
Acestea fiind spuse și scrise am socotit discuția închisă, dar iată că niște alte întâmplări care au urmat mă determină să revin. Am în vedere, după cum cred că bănuiți, rumorile și controversele pe care le-au stârnit și continuă să le provoace scrisoarea transmisă de către Rudolph W. Giuliani,avocatul președintelui Donald Trump, adresată președintelui Klaus Iohannis, precum și șefei Executivului, respectiv președinților celor două camere ale Legislativului. Fapt semnificativ, marea majoritate a comentariilor a remarcat justețea și valabilitatea evaluărilor cuprinse în acest document. Numai că, au apărut și voci care contestă calitatea și îndreptățirea lui Rudolph W.Giuliani de a a iniția un asemenea demers. Furibunzii, categoricii negativiști- între care se prenumără și (încă) ambasadorul României în Statele Unite, George Maior-nu au vrut, de fapt nu au avut cum, să demonstreze inconsistența ideilor critice lansate de eminentul jurist din țara Statuii Libertății și, de aceea, s-au limitat la niște bădărănești atacuri la persoană. Pe care, cu o eleganță pe care acoliții statului paralel nu o merită, confratele Dan Constantin le numește ,,anateme’’. Singura dorință a apologeților statului paralel fiind aceea de a-l discredita pe Rudolph B. Giuliani și de a-i nega îndreptățirea morală și profesională de a face atât de incomoda analiză. Fără, însă, a aduce un singur argument pentru a demonstra lipsa de validitate a textului incriminat.
Înțelegem,astfel, în ce constă această profund incorectă și absolut necivilizată manieră de a opera cu dublă măsură. Pe de o parte, orice declarație în favoarea sistemului, a (in)justiției televizate și cu unilaterală țintă politică-fie și dacă vine de la un personaj care nu exprimă opinia unul guvern dintr-un stat partener sau dintr-un organism al Uniunii Europene- este aclamată și supralicitată până la stadiul delirului. În vreme ce declarații, temeinic motivate și argumentate sunt respinse, de plano, trecându-se, în mod premeditat peste adevărurile foarte incomode pe care le relevă. Iar că dacă în cazul în care este vorba despre mesaje defavorabile guvernului și legislativului în exercițiu, propagandiștii năimiți supralicitează poziția emitentului, atunci când este vorba despre opinii critice și despre analize severe și corecte, mai ales, atunci când acestea vin din partea unor personalități reprezentative ale mediului politic, juridic,diplomatic sau universitar, acestea sunt supuse unei avalanșe de discreditări și de atacuri la persoană de cea mai joasă speță.
Dublă măsură sau, pur și simplu, sfântă, mare nerușinare?...
