Vârtejul finalului de an și de mandat în formula tehnocrată impune în Palatul Victoria un ritm pe care l-am fi vrut remarcat mai devreme. Mașinăria Guvernului apare mai sprintenă după ce a pierdut câțiva miniștri și s-a întărit capacitatea de implicare la Cancelaria premierului.
Finalul săptămânii trecute a avut ca punct de interes participarea la Riga a premierului Cioloș la reuniunea șefilor de Guverne din Europa Centrală și de Est și China. Formatul 16+1 al întâlnirilor anuale, ajunse la a 5-a ediție, permite un contact mai direct și pragmatic, pe proiecte de interes regional sau național, scoase de sub tutela strictă a Uniunii Europene. Ca să înțelegem această nuanță, comisarul european Oettinger, primit joi la București, tocmai ce-i numise ireverențios pe chinezi ,,ochi oblici”, iar premierul român se întâlnea după două zile, într-un dialog consistent, cu premierul Chinei, Li.
Puțin mediatizate, dintr-o reținere care pleacă din lipsa de educație politică și reminiscențele anticomunismului primitiv, proiectele începute de Guvernul Ponta sunt continuate de Guvernul Cioloș, aflat acum la a doua participare la reuniunile 16+1. Aflăm din declarațiile făcute la Riga că a fost deschis la București Centrul de cooperare și dialog în domeniul energiei, în primăvara anului viitor Capitala urmând să găzduiască un târg internațional al energiei pentru țările grupului. Proiectele de investiții chineze la Rovinari, Turceni, Cernavodă - reactoarele 3 și 4 au progresat ,,destul de mult”, în aprecierea premierului Cioloș, iar România s-a angajat să susțină marele obiectiv strategic al Chinei - noul drum al mătăsii - printr-un feribot Batumi-Constanța. Guvernul român insistă pentru deschiderea pieței chinezești la produsele agricole românești prin acordarea de certificate de export.
Chinezii se mișcă foarte repede acolo unde găsesc porțile deschise pragmatic. Budapesta va fi legată de Belgrad cu un tren de mare viteză, proiect finanțat de China în cadrul aranjamentelor din 16+1. Investițiile pe care le-a nominalizat premierul au deja vechime și intră în zona critică de așteptare, alți concurenți fiind gata să ne fure căciula.