Dobrin l-a bătut la poker pe şeful unei dinastii în fotbal

Singurul fotbalist dintre cei câţiva români transferaţi în Belgia, care are succes, este Răzvan Marin. Teleghidează pase de gol către coechipieri, mai şutează şi el gospodăreşte de la distanţă şi devine inutil plonjonul portarului advers, căci Răzvan Marin trebăluieşte harnic la mijlocul terenului. Ştie să lege vorbele, are privirea mereu înălţată, nu umilă, de subaltern resemnat, îşi expune filozofia personală despre fotbal, cuvântă cu respect despre tatăl lui, fundaşul conştiincios al Stelei, ajuns şi de câteva ori în naţională. Dar Răzvan nu uită în niciun moment de diriguitorul şi mentorul lui, Gică Hagi, cel ce l-a lansat la bijuteria de echipă Viitorul. Răzvan Marin a devenit nelipsit la lotul naţionalei, are ceva din formula de sânge cu globule steliste de la tatăl Petre Marin, dar când a existat o variantă de a se muta la Steaua, a preferat să nu rişte banca de rezerve, a aşteptat în formaţia Viitorului, iar acum e titular în Belgia. Un alt exemplu de moştenire a iubirii şi devotamentului pentru fotbal este familia Lucescu. Mircea e celebru în lume, fiul Răzvan a căutat însă să-şi croiască propriul drum în antrenorat, şi-a urmat instinctele personale, n-a fost la ataşul strategiilor mult lăudatului tată. Dar atunci când Mircea Lucescu a câştigat Europa League cu creaţia sa, Şahtior Doneţk, şi antrenorul român era aclamat de un stadion arhiplin şi culesese admiraţia milioanelor de telespectatori, cel care a alergat şi i-a dat tricolorul să şi-l pună pe umeri în momentele glorioase a fost fiul Răzvan. Au fost destule tandemuri tată-fiu în fotbalul românesc, dar pe primul loc în aceste veritabile “dinastii” fotbalistice se află familia Nunweiller, care a dat trei jucători, evoluând concomitent în echipa Dinamo, dar şi la naţională. Şeful clanului a fost Nunweiller III, stoperul fără teamă şi reproş, mijlocaşul roşcat Nunweiller IV făcea şi desfăcea totul la centrul terenului, iar tehnicul mezin Nunweiller VI era coordonatorul dinamoviştilor, dar şi al tricolorilor la naţională, unde antrenorul Angelo Niculescu îl considera executantul tacticii temporizării. Vorbeşte târgul că Dobrin l-a făcut praf la poker în cantonament pe Nunweiller VI, atrăgându-şi antipatia grupului dinamovist. Truditorul fără fasoane din apărarea din Giuleşti, Culaie Lupescu, l-a crescut bine şi cu cheful muncii serioase pe fiul Ionuţ Lupescu, cel care pe lângă admiraţia dinamoviştilor şi a celor de la Leverkusen a cules şi aprecierile ştabilor de la UEFA. Ionuţ a judecat cu sufletul, a lăsat avantajele şi cabinetul impunător de la forul european pentru a concura pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.