Generozitatea Mariei Tănase

Când îi blestema pe trădătorii în dragoste, Maria Tănase despica cerul cu interpretarea ei. Când îi îndemna la iureş pe flăcăi în Ciuleandra - „Şi-nc-o dată, măi băieţi, hop, ş-aşa, ş-aşa” -, geniala Maria stârnea tot clocotul din sângele românesc. Zboară inima din pieptul Mariei, cântă cu atâta suflet, cu atâta trăire copleşitoare, încât justifică faptul că ea este un fenomen cosmic. Ca şi iubirea ei cu ţăranul genial Brâncuşi, o dragoste care ar trebui clonată pentru frumosul omenirii. Maria Tănase era schimbătoare şi în iubiri şi în purtări. Geniile nu sunt oameni obişnuiţi, cu purtări funcţionăreşti. L-a descoperit şi l-a propulsat pe culmi de artă şi pe ţiganul slab de-i numărai coastele, dar doldora de talent, Fărâmiţă Lambru, acordeonist de mari premii, care a acompaniat-o pe Împărăteasa cântului românesc. 

Maria Tănase se muta des, o plictisea obişnuitul unor locuinţe. Bagajele ei preţioase erau florile. Când s-a mutat la etajul 6 al unui bloc de pe strada Brezoianu, un ditamai ghiveciul cu arbust n-a putut fi transportat aşa sus pe scările înguste. Pentru Doamna Maria au venit pompierii, care au urcat ghiveciul cu o scară telescopică de stins incendiile. Maria Tănase cânta la câteva  cârciumioare din Colentina, fermeca totul în jur cu patima cântului ei. O ducea un birjar bătrân, cu o trăsură, bătrână şi ea. Într-o seară, Maria îl vede posomorât pe birjar: „Ce ai, moş Grigore, eşti încruntat?!”. Oftează moşneagul cu hăţurile în mâini: “A dat spic de zăpadă şi eu cu baba mea n-avem lemne, nu sunt bani în buzunarele noastre”. A scos un pumn de bani Maria, primise ceva leafă de la cârciumari: „Moş Grigore, du-te şi cumpără lemne de foc!”. Când Maria a intrat în restaurant, pregătită să cânte şi să încânte, s-a răzgândit, a revenit în pragul localului şi i-a aruncat birjarului toată geanta. „Tot trist eşti, moşule. Ia toată poşeta, sunt banii tăi toţi cei din geantă!”. S-a necăjit, dar nu s-a supărat Maria Tănase când Conu Costache, Brâncuşi, ursuz şi fără menajamente, a vrut s-o stimuleze a cânta şi muzică mai pretenţioasă: „Nu e destul să fii o bocitoare!”. A continuat să-i cânte duios lui Brâncuşi până acesta adormea, îl sprijinea cu spatele ei, apoi îi aşeza o pernă să-i fie comod şi părăsea tiptil camera murmurând cântecul.