x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Naiul şi albina

Naiul şi albina

de Florin Condurateanu    |    11 Apr 2017   •   07:50
Naiul şi albina

O discuţie cu maestrul sufletului din nai, Gheorghe Zamfir, e tulburătoare. Gândurile şi dezvăluirile lui Zamfir sunt neaşteptate. Inclusiv reacţiile lui. Undeva, în zona Sfânta Vineri, în curtea unuia dintre studiourile Electrecord, întrebam şi primeam răspunsuri într-un interviu ce avea să fie ultimul înainte ca profesorul naiului să nu se mai întoarcă în România ani lungi din pricina ameninţării auzite din partea Ceauşeştilor că toţi cei ce participau la adunările transcendentale vor fi trecuţi pe linie moartă. Ascultau vrăjiţi şi câţiva lăutari de primă clasă, chemaţi de Zamfir să înregistreze cu el, ca dirijor, un disc cu un cântec interpretat de Irina Loghin. O albină tot bâzâia şi se rotea deasupra grupului nostru şi, deranjat, un viorist o goneşte cu mâna. Zamfir se enervează: “Să nu mai faci gestul ăsta împotriva albinei niciodată. Albina este o creatură dumnezeiască, misterele acţiunilor ei, tainele din stup nu vor fi aflate. Naiul este un instrument cosmic. E compus din trestii rupte, în tuburile naiului tehnica nu şi-a băgat coada. În tuburile naiului se toarnă doar ceară de albine. De asta naiul este instrumentul tuturor posibilităţilor. Eu am cântat la nai şi Vivaldi, şi muzică pop, am cântat în catedralele vestite ale Occidentului, am cântat folclor”. Am auzit “De ce m-aţi luat de lângă boi, de ce m-aţi luat de-acasă”, interpretat de Gheorghe Zamfir, şi nu mi-am putut imagina că un instrument poate să plângă atât de sfâşietor ca naiul lui Zamfir. Maestrul care a cucerit omenirea cânta nu numai cu respiraţia, cânta cu inima, i se prelingea sufletul prin tuburile naiului. “Naiul este mai vechi decât omul. Vântul a suflat printr-o trestie ruptă. Naiul este un instrument cosmic. Pe cerul viitorului se întâlnesc două fenomene dumnezeieşti, naiul şi doina. Cu naiul şi cu doina va izbândi pentru vecie spiritualitatea românească”. Gheorghe Zamfir a cântat în prima parte a unui spectacol uriaş în Elveţia, în partea a doua trebuia să concerteze celebra formaţie Rolling Stones. Bis-urile cerute naistului român au prelungit considerabil partea întâi din spectacol şi cântăreţii celebri din Anglia au intrat în scenă cu întârziere, n-aveau de ce să se supere.

×