x close

O nouă diversiune procurată la comandă?

0
Autor: Serban Cionoff 25 Apr 2018 - 22:15

La sesizarea Mișcării pentru Regat și Coroană, DIICOT a declanșat cercetările privind falsul istoric și juridic comis la 30 decembrie 1947 în urma căruia Regele Mihai I al României a fost silit să abdice, iar în țara noastră a fost instaurat regimul republican. Inițial, adică la 10 mai 2017, Mișcarea pentru Regat și Coroană a înregistrat la Parchetul General o sesizare prin care cerea să se ,,efectueze cercetările necesare pentru stabilirea împrejurărilor concrete,pentru stabilirea făptuitorilor,a vinovăției, a răspunderii penale și civice, după caz, și a înlăturării consecințelor decurgând din actele criminale care, după 06 martie 1947, au determinat răsturnarea  ordinii constituționale a țării la data de 30 decembrie 1947, determinând aservirea țării unei puteri străine și ostile și Armatei URSS de ocupație’’. Scopul acestui demers fiind menționat în mod explicit ca fiind ,,restabilirea ordinii legale și constituționale legitime’’. 
Potrivit informațiilor, solicitate și primite  de la Parchetul General, în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, de către jurnaliștii de la ,,Evenimentul zilei’’,sesizarea respectivă a fost redirecționată pentru soluționare către DIICOT, instituție care, pe 18 aprilie a c, a transmis  ziarului că dosarul cauzei a fost deschis.
   Foarte adevărat , la data când sesizarea a fost adresată Parchetului General, Regele era în viață , așa încât acest  demers are o enormă, sinceră încărcătură emoțională pe măsura personalității sale proeminente. La fel de adevărat este,însă, și faptul că un asemenea demers poate avea și o seamă de consecințe neintenționate, la care sunt convins că inițiatorii săi nu s-au gândit , dar pe care nu le putem, în nici-un caz, ignora. Dintre acestea, aleg două, în funcție de impactul nedorit pe care l-ar putea avea, pe plan extern respectiv pe plan intern, acțiunea în justiție a Mișcării pentru Regat și Coroană. Astfel:
I.În sesizare se menționează în moc expres faptul că în cazul răsturnării ordinii constituționale a țării, la data de 30 decembrie 1947 a fost vorba despre o acțiune a comuniștilor , acțiune total lipsită de demnitate și,în ultimă instanță, una criminală. Numai că,așa după cum o dovedește cercetarea atentă și, în primul rând, imparțială  a evenimentelor, abdicarea Regelui Mihai, în urma amenințărilor lui Gheorghiu Dej și a lui Petru Groza, nu făcea decât să pună capăt celor ,,doi ani și zece    luni care au ucis speranța României’’. Sintagmă memorabilă care aparține eminentului istoric și patriot, academicianul profesor Dinu C.Giurescu, a cărui moarte ne-a îndurerat profund pe fiecare dintre noi. Adevăr incontestabil pe care îl susține , într-o impecabilă demonstrație inclusă în fapte, marele nostru cărturar în tripticul care include cărțile ,,Uzurpatorii’’, ,,Falsificatorii’’ și ,,Uzurpatorii’’. Acest al treilea volum fiind consacrat preliminariilor politice,dipomatice și militare ale actului din 30 decembrie 1947. Circumstanțele favorizante și, într-un anumit fel, cauzele  evenimentelor petrecute în acest interval în care, după cum scrie Dinu C. Giurescu s-a produs ,, trecerea de la un regim european la unul condus exclusiv de Partidul Comunist Român după modelul sovietic’’, sunt , în analiza autorului, următoarele:a) ocuparea și controlul țării de către Armata Sovietică; b) acordul dintre guvernele britanic și sovietic (mai-iunie și octombrie 1944) prin care ,,afacerile românești să fie resortul principal al guvernului sovietic’’- în proporție de 90 % cu un procentaj egal în favoarea guvernului britanic în Grecia. 
 Mergând cu exemplară rigoare și cu atenție pe firul  evenimentelor, profesorului Dinu C.Giurescu pune în evidență faptul că cele trei conferințe succesive care sau ținut în anul 1945- Conferința de la Ialta, la care s-a lansat Declarația privind Europa eliberată (februarie), Conferința de la Potsdam(august) și Conferința miniștrilor afacerilor externe de la Moscova(decembrie) ,,au adoptat hotărâri cu formulări generale sau ambigue care au fost interpretate diferit,diametral opus, de fiecare dintre cei Trei Mari’’. În consecință, soarta țării noastre era pecetluită:,,Cum în România avea preeminență deplină Uniunea Sovietică, a prevalat de fiecare dată- în politica internă- punctul de vedere și interpretările Moscovei’’. 
 Pornind de la aceste realități incontestabile , probate  de documente de certă autoritate, profesorul Dinu C.Giurescu insistă asupra unei idei, foarte dureroase dar și foarte adevărate, și anume că atitudinea tolerantă, echivocă sau ezitantă( alegeți dumneavoastră termenul!) pe care au adoptat-o Anglia și Statele Unite a permis URSS să își impună voința României și românilor. ,,Este  adevărat – recunoaște cu impresionantă luciditate profesorul Dinu C.Giurescu-, puterile occidentale nu puteau face altceva de vreme ce au fost de acord, încă din decembrie 1943 (la Teheran), ca Europa  de Centru Est și de Sud- Est  să constituie aria de operațiuni a Armatei Roșii, cu consecințele politice corespunzătoare’’. Adevăr pe care realitatea l-a confirmat în repetate rânduri și pe care, tot marele nostru cărturar îl consideră reconfirmat cu prilejul vizitei pe care Regele Mihai și Regina Mamă au efectuat-o la Londra cu doar o lună înainte de odiosul dictat al abdicării.,,La Londra- scrie profesorul Dinu C.Giurescu- ,Suveranul României a încercat să îl informeze pe Douglas, ambasadorul SUA acreditat acolo, cât și pe oficiali britanici, asupra situației’’.Din păcate, nu a urmat decât o enormă dezamăgire, pentru că, așa după cum atât de sugestiv și de drastic notează autorul:,,Grija de căpetenie a diplomaților occidentali a fost aceea de a nu da nici-un sfat regelui’’.Dureroasă constatare care îi oferă deplină îndreptățire marelui istoric să pună, deschis, o inevitabilă întrebare: ,,De ce nu au recunoscut (Anglia și Statele Unite n.n.)încă în 1945, că jocurile erau făcute?’’
 Pune această întrebare, de admirabil curaj și de o mare onestitate morală și civică, academicianul Dinu C.Giurescu, omul care, acum 70 de ani, a trăit momentele de un neuitat dramatism ale aflării nenorocitei vești că Regele Mihai a abdicat. Și nu doar că pune întrebarea dar face și o impecabilă analiză a circumstanțelor politice, militare sau diplomatice care au făcut posibil actul abdicării forțate a Regelui. Circumstanțe asupra cărora, în recenta sa carte ,,Fața nevăzută a agresorului. Pactul Ribbentrop-Molotov și urmările sale pentru România’’, diplomatul și publicistul Ioan C. Popa , le adaugă încă un atât de semnificativ exemplu în discuția despre ,,menajarea a URSS de către occidentali’’, perversa strategie căreia i-a căzut victimă România și  care  reprezintă una dintre principalele cauze ale actului samavolnic din 30 decembrie 1947. Este vorba despre mesajul pe care, la începutul anului 1945, Regele Mihai l-a adresat președintelui Roosvelt exprimându-și îngrijorarea față de atitudinea anumitor reprezentanți ai URSS în România’’.Nu era vorba doar despre o atenționare, fiindcă mesajului regal îi era atașat un cuprinzător Memorandum în care, după cum au remarcat chiar diplomați americani, erau denunțate ,,politicile și acțiunile sovieticilor în România(reducerea armatei române, capturarea de prizonieri de război, negarea statutului de stat cobeligerant, refuzul de a preda Transilvania de Nord, deportarea basarabenilor, deportarea germanilor, sprijinul acordat comuniștilor români, etc.)’’ Dar, spre dezamăgirea tânărului Suveran, cu totul altele erau interesele administrației americane. Drept urmare, secretarul de stat, Stettinus, îi va notifica în scris reprezentantului american la București:,,Nu considerăm adecvat un răspuns formal la scrisoarea regelui, mai ales având în vedere tonul și conținutul memorandumului care o însoțește, într-un moment în care încercăm să ajungem la un acord cu guvernul sovietic în ce privește situația României’’. Iar dacă la cele menționate până acum vom adăuga și afirmația pe care, tot președintele Roosvelt, o făcea în mesajul său adresat premierului britanic W.Churchill -,,Eu cred că Românie nu e un loc bun pentru a ne măsura cu rușii’’- , cu siguranță avem o imagine fidelă a jocurilor de putere și a intereselor Marilor Puteri care au făcut posibil calvarul României, inclusiv sau mai ales abdicarea forțată a Regelui Mihai. 
 Așa după cum avem,astăzi, solide motive să afirmăm că, fie și  în condițiile în care s-ar ajunge la o hotărâre definitivă și irevocabilă care ,,să constate și să îndepărteze falsul istoric și juridic comis la 30 decembrie 1947’’, atât Statele Unite cât și Marea Britanie nu se vor grăbi să recunoască răspunderea dirigenților lor pentru evenimentele petrecute în acei doi ani și zece luni care au ucis speranța României. Ba încă să accepte nominalizarea acestora pe lista ,,făptuitorilor, a vinovăției , a răspunderii penale și civile’’pentru ,,actele criminale care, după 6 martie 1945, au terminat răsturnarea ordinii constituționale a țării la data de 30 decembrie 1947’’. Dimpotrivă, înclin să cred că într-o asemenea situație, ni s-ar putea reproșa- și nu fără îndreptățire și fără argumente!- că promovăm atitudini resentimentare care riscă să umbrească relațiile de prietenie, bună credință și încredere reciprocă statornicite între statele și popoarele noastre.
II. Cât privește implicațiile pe plan intern ale unei hotărâri judecătorești prin care,după recunoașterea caracterului de fals istoric și juridic a actului din 30 decembrie 1947, să urmeze ,,restabilirea ordinii legale și constituționale’’- revenirea României la monarhie- aici lucrurile sunt pe cât de simple pe atât de ușor de expediat fie și printr-o hotărâre judecătorească definitivă.  Asta atâta vreme cât, prin Constituția României, adoptată în anul 1991 și modificată în urma Referendumului Național din 18-19 octombrie 2003, forma de guvernământ în România este republica(Titlul I, articolul 1, (2). Cât privește revizuirea Constituției în vederea revenirii la monarhie, aceasta trebuie să urmeze toate etapele prevăzute la titlul VII al Legii fundamentale și , în nici-un caz, nu se poate  face doar ca urmare a unei decizii judecătorești de felul celei pe care o solicită și o așteaptă Mișcarea pentru Regat și Coroană. 
Acestea au fost, după cum am arătat la începutul însemnărilor de față, doar două dintre motivele pentru care cred că sesizarea Mișcării pentru Regat și Coroană induce în spațiul public (și nu numai în mediul juridic) o temă care  riscă să creeze și să întrețină tensiuni pe cât de nedorite pe atât de neavenite. De bună credință fiind , sunt convins că la fel de sinceri au fost și inițiatorii acestei acțiuni pe care, însă, ar fi fost cazul ca adevărații profesioniști să îi avertizeze asupra consecințelor –repet și întăresc:neintenționate!- pe care sesizarea lor le-ar putea genera. Deși, dacă o luăm pas cu pas și ne uităm mai atent pe cronologia faptelor, vedem că, inițial,  sesizarea a fost depusă la Parchetul General pe 10 mai 2017, pentru ca, după mai multe luni să ajungă la DIICOT, care, pe 18 aprilie 2018, răspunde jurnaliștilor de la ,,Evenimentul zilei’’ că ,,dosarul a fost deschis foarte recent’’, atunci parcă-parcă începem să ajungem la o explicație rezonabilă. Nu de alta, dar tot niște domni procurori au redeschis, nu demult, dosarul unei alte cauze, de data asta Dosarul Revoluției Române din decembrie 1989. Adică foarte la țanc, în perioada în care se joacă în forță în ceea ce privește decizia privind revocarea Laurei Kovesi de la șefia DNA și când este nevoie ca de aer de subiecte care să incite opinia publică și să o facă să se uite în cu totul altă parte decât acolo unde se poartă marile și foarte actualele dispute.
 Urât mai procedează asemenea domni procurori care confiscă și manipulează sentimentele și așteptările unor oameni cinstiți doar pentru a abate atenția colectivității de la adevărurile care fac să cadă chinorozul legalității de pe măștile lor!
                                                     


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de