x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O oglindă

O oglindă

de Oana Stancu Zamfir    |    19 Mai 2015   •   06:53

Dacă ar mai fi putut scăpa de piatra legată de picior prin acest dosar al referendumului, probabil că Laudra Codruța Kovesi ar fi făcut-o! Pentru că mai devreme sau mai târziu, bolovanul o va trage în jos! O acțiune mamut de intimidare a oamenilor simpli, de la sate, bâtrâni cărați la poliție și procuratură, procurori umblând cu Biblia prin sate să-i scoată duminica de la biserică și să-i pună să jure că au fost la vot. Costuri uriașe din punct de vedere financiar. Totul sub pretextul unei fraude imense: două milioane de voturi furate. Trăgând linie, după trei ani, au rămas niște fîșii mici din fostul balon care a pocnit cu zgomot de înfundat urechile: despre cele două milioane de voturi furate nu se mai spune nimic, din 73 de oameni trimiși în judecată, 44 au fost achitați și, trofeul, Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că ,,a uzat de autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".
Într-o oglindă ciobită, izbită de pereți într-un tumult de femeie care ajunge să-și smulgă părul din cap pentru ce a făcut, se ivește un chip schimonosit: chipul politic al DNA. În spatele lui o gloată gălăgioasă: unul care se tânguie să nu vină lumea la vot ca să nu fie dat jos din tronul lui de dictator din care a nenorocit o țară, altul care zbiară ,,NU! NU!” în timp ce măsoară o scenă portocalie de la un cap la celălalt, altul care, transpirat, lucrează de zor la ținut oamenii acasă, o doamnă bretonată care iese jumătate pe geamul de la baie, zeci de astfel de personaje în tușe grosiere.

Ei n-au utilizat de autoritatea lor pentru a obține neîndeplinirea cvorumului și pentru a le râmâne dictatorul pe tron pentru a-i salva de pușcărie! Nu! Așa cum nici votul de la Paris nu a existat, așa cum nici tabla lui Manțog care a făcut-o pe fata lui tata europarlamentar nu a existat, așa cum nimic din marile hoții ale acestui regim corupt și abuziv nu au existat. În oglindă, chipul se schimonosește și mai mult. Pielea se crapă, fâșii se jupoaie. Cineva va trebui să îngroape totuși hoitul până ce mirosul său va trece Oceanul. Iar doamna Kovesi știe asta, durerile provocate de bolovanul legat de picior o atenționează neîncetat.

×