Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiica mea are 18 ani, probabil cea mai frumoasă vârstă, aniversarea care face trecerea de la copilul de azi la tânărul şi adultul de mâine. Este vârsta la care îţi permiţi să visezi, vârsta la care drumurile în viaţă ţi se deschid.
Sincer, nici nu ştiu cum au trecut anii, sentiment pe care probabil că îl încearcă mulţi părinţi care îşi văd copiii ajunşi la vârsta majoratului. Fiica mea a ajuns o tânără de care sunt foarte mândru, la fel cum sunt toţi părinţii mândri de copiii lor - este inteligentă, frumoasă, ambiţioasă şi ştie ce îşi doreşte în viaţă. În cele din urmă, a-ţi vedea copilul crescând şi trecând prin toate vârstele e o împlinire de care ar trebui să se bucure fiecare om.
Din păcate, nu toţi concetăţenii noştri au această şansă. România a înregistrat anul trecut sub 180.000 de naşteri, ceea ce reprezintă un record negativ pentru ultimii 70 de ani. Este o cifră care ar trebui să ne dea fiori reci pe şira spinării. Fiindcă în cazul în care se va menţine tendinţa actuală de scădere a natalităţii, România riscă, în numai câteva decenii, să fie lovită de un tsunami socio-demografic şi economic de proporţii.
Ca să evităm această perspectivă sumbră, avem nevoie de o Mare Conversaţie la care să participe întreaga societate românească, instituţiile şi decidenţii politici astfel încât să identificăm corect cauzele declinului demografic şi să găsim soluţii adecvate pentru a-l stopa. Şi, de ce nu, chiar pentru a inversa trendul.
Simplist vorbind, există o teorie care pune sporul natural negativ înregistrat de România doar pe seama dinamicii similare, consemnată la nivelul înregului continent. În realitate, situaţia în care se găseşte România este diferită faţă de cea din alte ţări europene. Spre deosebire de statele prospere din vestul Europei, principala cauză a declinului demografic din România este sărăcia.
La ora actuală, un procent de 24,8% din totalul populaţiei Uniunii Europene trăieşte sub pragul sărăciei. În România, cifrele sunt aproape duble: pe categorii de varste, 52,2% din copiii români se aflau în risc de sărăcie şi excluziune socială, 40,2% din adulţi şi 35,7% din persoanele în vârstă.
O imagine de ansamblu asupra anvergurii fenomenului ne este oferită inclusiv de către ultima raportare a Institului Naţional de Statistică cu privire la raportul dintre veniturile şi cheltuielile gospodăriilor. Conform datelor INS, românii muncesc practic doar pentru a plăti taxele către stat, a-şi achita facturile şi a-şi cumpăra hrană. Toate aceste cheltuieli cumulează 90% din totalul veniturilor.
Când rămâi în portofel doar cu 10% din venituri în fiecare lună, să faci un copil devine un vis complicat de transpus în realitate. Nu e vorba că românii nu-şi doresc să aibă copii, ci că peste zece milioane dintre ei sunt prea săraci, ca urmare a austerităţii prelungite din ultimii 25 de ani, pentru a-şi permită împlinirea acestei dorinţe. Fiindcă, nu-i aşa, orice părinte responsabil se gândeşte înainte de toate la cum să le asigure copiilor săi o viaţă lipsită de griji.
Românii nu sunt însă o naţie care să abandoneze uşor. Mulţi dintre compatrioţii noştri au căutat să se realizeze în străinătate, prin propria lor muncă. Nu e un fenomen pe care să-l fi inventat România. Foarte multe naţii înaintea noastră au mizat pe asemenea soluţii în trecut. E dureros însă să constaţi că românii, cunoscuţi pentru hărnicia lor, sunt arătaţi cu degetul în ţările în care aleg să emigreze. Deşi prin munca lor reuşesc să asigure un trai decent familiilor lor şi celor rămaşi acasă, aducându-şi totodată o contribuţie esenţială la dezvoltarea comunităţilor în care activează, concetăţenii noştri sunt adeseori luaţi drept ţapi ispăşitori pentru rateurile altora.
Nu doar cei plecaţi în străinătate au de suferit. Sacrificii la fel de mari fac şi familiile rămase în ţară, îndeosebi copiii lăsaţi în grija bunicilor sau a rudelor. După cum bine remarca Avocatul Poporului, un efect pervers al numărului mare de români plecaţi la muncă în străinătate este creştere delincvenţei juvenile.
Sărăcia este aşadar un fenomen complex, cu multiple efecte adverse asupra societăţii româneşti. Dacă vrem să le gestionăm eficient, trebuie să mergem la sursa acestui flagel. România are nevoie de politici stimulative care să încurajeze investiţiile şi să genereze locuri de muncă bine plătite.
Parafrazând “Războiul împotriva sărăciei”, faimosul pachet legislativ al fostului preşedinte american Lyndon Jhonson, putem combate sărăcia doar prin investiţii publice, nu prin austeritate, prin locuri de muncă bine plătite, prin facilităţi fiscale pentru investitori care sa stimuleze munca şi sprijinirea activă a celor cu venituri mici şi printr-o educaţie cu adevarat accesibilă pentru cei de la ţară, pentru locuitorii oraşelor mici şi mijlocii sau pentru locuitorii din zonele de periferie ale marilor oraşe.
Provocarea actualei guvernări bune, care trebuie sa continue, este aceea de a reuşi să transpună cifrele favorabile legate de creşterea economică sau de nivelul de absorbţie al fondurilor europene într-un nivel de trai mai bun pentru cei 10 milioane de cetăţeni români aflaţi în risc de sărăcie.
Miza principală pentru României trebuie să fie reducerea sărăciei şi diminuarea inegalităţilor sociale. Trebuie să ne propunem ca, în următorii zece ani, să eliminăm săracia extremă, o rusine pentru orice ţară cu pretenţii europene.
Printr-o justiţie corectă, prin stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă putem combate eficient sărăcia. Şi este de datoria noastră, ca social-democraţi, să ne batem pentru echitate socială, pentru eliminarea decalajelor uriaşe care există astăzi în România.
