Și-au făcut gloanțele de cap

În zilele în care s-a schimbat macazul istoric al Româ-niei, gloanțele au zburat de nebune, de nestăpânit. Dar nu mulți ştiu că şi-au făcut de cap rafalele de gloanțe şi cu unele personalități picate fără voie în furtuna împuşcăturilor. Să exemplificăm cu straniile poveşti ale unor oameni cunoscuți; prima, o poveste de la ultimul viraj al României din decembrie 1989. S-a întâmplat în orele revoluției pe Calea Victoriei. Firesc, fiind un punct strategic, Palatul Telefoanelor era păzit de soldați ai Armatei. Oameni îndrăgostiți de arta lor, actorii şi angajații Teatrului de Revistă Constantin Tănase veniseră la sala de lângă Palatul Telefoanelor.

Cristina Stamate povestea într-o emisiune de-a mea la Antene că se târâse în patru labe pe Calea Victoriei, cărând în sacoşă câteva franzele, din care a dat şi soldaților. În teatru l-a întâlnit pe colegul ei, îndrăgitul comic Horia Căciulescu, care tocmai zicea că se duce la Palatul Telefoanelor să-i dea un telefon fiicei stabilite în Franța, ca s-o anunțe că au fugit Ceauşeştii. S-a suit în Trabantul lui prăpădit şi a pornit să străbată cele câteva zeci de metri până la Telefoane. Conform ordinului, soldații care păzeau Palatul Telefoanelor au somat maşina să oprească, dar Horia Căciulescu le-a făcut semne prieteneşti pe fereastră, fără să acționeze frâna. Soldații au tras nerecunoscându-l şi trei gloanțe i-au perforat pieptul comicului care a murit pe loc.

A doua întâmplare teribil de ciudată s-a petrecut în seara zilei de 23 august 1944. Liviu Rebreanu a plecat de la Teatrul Național, unde era director, în maşina condusă de o rudă de a lui, colonel în rezervă bănuit că făcea spionaj. La un baraj de soldați, colonelul de la volan n-a oprit la somație, avea farurile stinse, şi soldații au tras cu puştile, un glonț lovindu-l razant în piept pe marele romancier. La casa lui de la țară, de lângă Piteşti, Liviu Rebreanu a murit peste o săptămână, de o infecție pulmonară.