„Ţară mică, mese puţine”

Extraordinar îţi încălzeşte inima cântecul „Sunt vagabondul vieţii mele, măturător de praf de stele”, în tălmăcirea cu voce de actor-diseur a lui Gheorghe Dinică. Îi ţinea isonul alt uriaş, Ştefan Iordache, îi acompania în surdină Nelu Ploieşteanu, le atingea lobul urechii arcuşul lăutarului. Superba, irezistibila boemă bucureşteană, cu formidabilii artişti tăifăsuind cu un pahar de vin românesc în faţă la Şarpele Roşu: „Am mai făcut câte-o beţie/Am mai iubit nişte femei/Şi m-am vândut la galerie/Pentr-un bilet de câţiva lei/Iar când adorm spre dimineaţă/Îmi reproşez de la-nceput/Că n-am luat totul de la viaţă/Şi nu i-am dat cât aş fi vrut/Am fost şi prinţ şi cerşetor/Un trădător, un om cinstit/Numai cu viaţa de actor/Eu niciodată n-am glumit!”. Şuetele acestea ale fermecătoarei boeme bucureştene ademeneau muza, care-i înălţa pe artişti pe vârf de creaţie. În atmosfera aceasta de cenaclu, Ştefan Iordache îşi regăsea adevăratul suflet, adevărata simţire. „O seară îl joc pe Richard al III-lea, a doua seară îl joc pe un barman beţiv, adesea nu mai ştiu cine e Ştefan Iordache”, se destănuia colosalul interpret al celui mai iubit dintre pământeni.

Gigi Dinică dădea drumul din zgardă hazului marcă proprie şi de necopiat. Replicile lui Dinică au rămas în lada de zestre cu glume fără vârstă. Dinică a intrat într-un restaurant aglomerat tare şi a rostit: „Ţară mică, mese puţine!”. Altă dată, asaltat de fani, a dat mâna cu o frumuşică: „Ce mână rece ai, domnişoară, la vară să ţii în palmă paharul meu să-mi răceşti vinul!”. Îmi povestea Florin Zamfirescu, actorul de subtilitate: „Filmam într-un serial de televiziune cu toată elita actoricească în distribuţie, filmam până târziu în noapte. Rupţi de oboseală, mai adormeam pe unde apucam. Eu am aţipit pe podeaua studioului, am furat o jumătate de oră de somn, când m-am trezit nu mai eram cu capul pe tăria duşumelei, îmi ţinea capul în poală Gigi Dinică, să-mi fie bine!”.