Urale pentru învinşi

Există vorba aceea, că la izbânzi lângă făcătorul victoriei apar sute de chibiţi care îşi arogă merite  în obţinerea succesului. O mulţime de băgători de seamă se îmbulzesc să apară la televiziune şi în poze la câţiva centimetri de adevăratul autor al izbânzii. Sute de oameni care n-au mişcat un deget îl perie pe victorios, cântă cu gura până la urechi imnuri şi fac bezele aiurea mulţimilor care îl aplaudă pe adevăratul erou. Când însă e vorba de înfrângere cel care a luptat şi a visat se trezeşte singur. N-are cine să-i aline oftatul, nimeni nu se înghesuie  să-i panseze tristeţea. Oamenii de calitate însă îl sprijină pe cel învins, dacă a luptat din răsputeri pentru victorie au nobleţea sufletească să-l sărbătorească pe cel care se află pe locul 2. Românii au ştiut mai mereu să fie generoşi şi sensibili, să dea onorul chiar învinsului. Recent am asistat la superba manifestaţie de iubire şi de recunoştinţă pentru extraordinara noastră româncă Simona Halep. Într-un an plin de izbânzi meritate cu prisosinţă Simona noastră s-a luptat până la ultimul strop de energie pentru câştigarea finalei de la Rolland Garos. Într-o dispută cu o forţă a naturii, înaltă cât turnurile Kremlinului. Cu experimentata Şarapova, româncuţa noastră s-a luptat la baionetă ca la Mărăşeşti, “pe aici nu se trece”. Nu ştie încă Simona să pună în mişcare toate vicleşugurile, aşa cum a făcut Şarapova cu ţipetele ei şi cu tragerile de timp care o scoteau din ritm pe româncă. A fost una dintre cele mai lungi şi disputate finale, iar la  venire peste 1000 de români au aşteptat-o la aeroport cu urale pe brava Simona, chiar dacă nu avea în braţe cupa cea mare. O ţară întreagă şi-a acordat bătaia inimi la sunetul mingiilor dirijate de racheta curajoasă a Simonei. Splendidă iubirea arătată de români româncei de toată fala chiar dacă scorul la Rolland Garos a fost în favoarea experimentatei rusoaice.

Superbă demonstraţie de preţuire şi dragoste i-au arătat românii uluitorului Radu Beligan într-un moment mai delicat al acestuia. Şi la 95 de ani dragostea pentru teatru şi pentru spectatorii români l-au făcut pe acest munte de talent, pe Radu Beligan, să joace în piese grele, în care stă tot timpul pe scenă. Este o teribilă victorie a sufletului, a harului, a devotamentului asupra anilor mulţi care s-au adunat. Când vezi pragul vârstei de 100 de ani se mai întâmplă pe scenă să apară momente de slăbiciune. Într-o reprezentaţie dorind să ia o înghiţitură de apă din pahar mâna  meşterului Beligan a tremurat şi apa s-a vărsat peste hârtiile cu textul. Foile s-au lipit, cerneala s-a întins şi maestrul împreună cu asistenta lui nu stăpâneau momentul dificil. Ei bine, atunci toată sala s-a ridicat în picioare, toţi spectatorii au aplaudat şi l-au ovaţionat pe Radu Beligan rugându-l să  pună punct spectacolului din acea seară. Superb decont pentru  sufletul pus de meşterul Beligan în palma spectatorilor români de peste 70 de ani. Să nu uităm că momentul de glorie la Campionatul Mondial de Fotbal din America 1994 a fost întrerupt înaintea  intrării în semifinală de două ratări în loteria penalty-urilor. Au ratat Dan Petrescu şi Belodedici. Românii i-au iubit cu îndreptăţire şi i-au aclamat şi în anii care au urmat, chiar dacă de la 11m la Los Angeles au avut o nereuşită. Românii i-au păstrat în sufletele lor şi pentru că Dan Petrescu a marcat singurul gol al victoriei tricolorilor în faţa echipei gazdă a SUA şi acelaşi Dan Petrescu a înscris peste câţiva ani şi golul victoriei împotriva Angliei, care ne-a mai propulsat la un turneu final. Iar Belodedici, tot la turneul final din SUA a jucat cu capul spart, rana fiindu-i cusută pe marginea terenului fără anestezie.