Dacă nu v-aţi plictisit încă de numeroasele previziuni ale sfârşiturilor de lume prin care am trecut cu toţi vii şi nevătămaţi, iată că a venit din nou vremea prezicerilor pentru anul ce vine... 2014 e musai să fie plin de catastrofe, războaie, molime, cutremure, altfel s-ar plictisi publicul!
Vorbele deja clasicilor în domeniu, Nostradamus sau Baba Vanga, se împletesc armonios cu cele ale astrologilor contemporani, într-un discurs care se regăseşte la orice colţ al Internetului şi pe care numai unul care are boală pe umanitate ar fi putu să-l conceapă.
Să recapitulăm!
După ce ne-a lăsat să răsuflăm puţin în 2013, fiindcă doar cu doi ani înainte ne promisese că duşurile radioactive vor ucide orice urmă de animal sau vegetaţie din emisfera nordică şi că va începe un război între musulmani şi europeni, Baba Vanga ne propune pentru 2014, tuturor, fără discriminare, cancer sau o altă boală de piele.
Nostradamus e mai violent, el, sau unul dintre cei care răstălmăcesc catrenele sale. În 2014 Va fi război, şi nu unul oarecare, ci la creme de la creme: Al Treilea Război Mondial, care va bântui planeta cam vreo zece ani, până prin 2024.
Şi asta încă nu e totul! În 2014, un astrolog român ne vede cutremuraţi de un seism similar celui din 1977! Demonstraţia unui astfel de eveniment iminent este dată de karma negativă cu Luna Neagră în Berbec şi aceeaşi karmă, tot negativă, aflată în Balanţă, culmea, în Anul Şarpelui.
Spre "delectarea" şi "încântarea" sufletului, puteţi citi şi celelalte preziceri ale Babei Vanga, lectură plăcută!
2011 - Din cauza "duşurilor" radioactive din Emisfera Nordică - niciun animal şi nicio plantă nu vor supravieţui. Musulmanii vor începe un război împotriva europenilor
2014 - Majoritatea oamenilor de pe Planetă va avea cancer de piele
2018 - China va deveni noua putere mondială
2023 - Orbita Pamântului se va schimba uşor
2025 - Europa va fi pustiită
2028 - Se va dezvolta o noua sursă de energie. Foametea nu va mai fi o problemă
2033 - Gheata de la Poli se va topi. Nivelul Oceanului Planetar va fi in continua crestere.
2046 - Clonarea va fi foarte accesibila.
2076 - Lumea va fi condusa din nou de comunisti.
2084 - Va avea loc renasterea naturii.
2088 - O noua boala va lovi planeta. Oamenii vor imbatrani in cateva secunde.
2097 - Boala va fi vindecata.
2100 - Soarele facut de mana omului va lumina partea intunecata a Planetei.
2111 - Oamenii vor deveni roboti
2125 - Ungaria va primi semnale din afara spatiului.
2154 - Animalele devin pe jumatate oameni
2167 - O noua religie
2170 - Mare seceta
2187 - Eruptia a doi vulcani este intrerupta cu succes.
2273 - Se va naste o noua rasa.
2288 - Se va reusi sa se calatoreasca prin timp. Se vor stabili noi contacte cu extraterestrii.
2291 - Soarele se raceste.
2304 - Misterul de pe Luna a fost descoperit
2371 - Seceta mare
2480 - Pamantul va fi in intuneric
3005 - Va fi razboi pe Marte
3797 - Nu va mai exista viata pe Terra. Insa oamenii vor reusi sa locuiasca pe alte planete din sistemul solar.
P.S. Dacă lista de mai sus nu este conformă cu propriile perspective în ceea ce priveşte viitorul propriu sau al umanităţii, puteţi contribui fără niciun fel de oprelişte!