x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Licitaţie de 83 milioane euro pentru “comunicaţii în zone defavorizate”

Licitaţie de 83 milioane euro pentru “comunicaţii în zone defavorizate”

de Alexandru Radescu    |    13 Noi 2013   •   14:21
Licitaţie de 83 milioane euro pentru “comunicaţii în zone defavorizate”

Îngropat şi dezgropat de-a lungul a trei mandate de miniştri de la Comunicaţii, proiectul “comunicaţii în zone defavorizate” pare a intra acum în linie dreaptă. Este o vorba de peste 80 milioane de euro, fonduri europene, proiect blocat la un moment dat de Comisia Europeană după ce ministrul Gabriel Sandu (PDL) încercase să îndrepte suma către celebrul şi abandonatul eRomânia.

Ministerul Comunicaţiilor a anunţat că va organiza pe 7 ianuarie o licitaţie pentru concensionarea lucrărilor de construire a reţelei naţionale de comunicaţii în zonele defavorizate, cu fonduri UE, proiectului fiind estimat la 369,5 milioane de lei, TVA inclusă (83 milioane euro).

Potrivit anunţului de concesionare, proiectul RO-NET constă în concesionarea lucrărilor de proiectare şi construire a unei infrastructuri naţionale de comunicaţii şi operarea acestei infrastructuri în vederea furnizării de servicii de comunicaţii in localităţile ţintă (zone defavorizate eligibile) din 35 de judeţe.

"Lucrările se execută cu finanţare din fonduri structurale. Localităţile ţintă sunt repartizate în şapte regiuni consolidate geografic şi administrativ (loturi investiţionale). Suma aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute se ridică la 7.164.210,00 lei, reprezentând 2,46% din valoarea estimată a contractului. Cuantumul cheltuielilor diverse şi neprevazute pe fiecare lor investiţional este de 1.023.458,57 lei", se mai spune în anunţul de concesionare publicat pe www.e-licitatie.ro şi preluat de Mediafax.ro.

Câştigătorul licitaţiei va primi în concesiune reţeaua RO-NET pentru o perioadă de 18 ani, la sfârşitul cărora o poate cumpăra.


 


 


 


 


 

 

×