x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Emoţia cuceririi spaţiului

Emoţia cuceririi spaţiului

de Anca Alexe    |    22 Noi 2009   •   00:00
Emoţia cuceririi spaţiului
Sursa foto: EdCri Foto/

Dansul este cea mai frumoasă artă, pentru că el nu este traducerea sau abstractizarea vieţii; el este viaţa însăşi. Dansul este o formă de comunicare şi de exprimare umană... un element menit să creeze armonie în intreg limbajul gesturilor.

Când vine vorba de dans, puţină lume ştie că e o disciplină sportivă cu rigori foarte stricte. Competiţia pe ring este mare, iar tinerele talente se afirmă destul de des. Cu toate acestea, există categoria seniori care îşi urmează până la capăt pasiunea...

Prin intermediul competiţiei naţionale de dans sportiv, Cupa Hobbydance, dansatorul Justin Istrate le-a oferit "celor mari" posibilitatea de a păşi pe scenă în acordurile clasice ale muzicii. Desfăşurat în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, la Sala de Sport "Andreea Isărescu" din Voluntari, concursul de dans a ajuns la a VIII-a ediţie. Limita inferioară de vârstă pentru acest concurs a fost de 30 de ani.

CU NERĂBDARE
Cu sufletul încărcat de emoţie, perechile participante au transformat spiritul de competiţie într-un adevărat ritual al mişcărilor. Au zâmbit şi au dat graţie ringului. La final, bătrâna artă şi-a ales câştigătorii: perechea româno - japoneză formată din Elena Măruţă şi Yoshihiro Katayama a păşit pe podium. Yoshihiro Katayama este consilier al Ambasadei Japoniei la Bucureşti, iar cei doi campioni se antrenează la clubul Hobbydance, fiind pregătiţi de Virgil Boroş şi Alexandra Răuţă.

"Am aşteptat această competiţie cu multă nerăbdare, cu atât mai mult cu cât categoria «seniori» nu este legitimată în România. Astfel de concursuri se organizează foarte rar şi sunt neoficiale. A fost o competiţie corectă, iar concurenţii au aparţinut unei categorii de vârstă mult mai uniforme decât în concursurile oficiale, unde limita inferioară este de 16 ani", ne-a declarat Elena Măruţă.

Victoria de anul acesta a sosit o dată cu împlinirea a 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Japonia. Premiul cel mare câştigat de Elena Măruţă şi Yoshihiro Katayama a punctat indirect această colaborare.

"Nu ne aşteptam să ocupăm primul loc! A fost o bucurie imensă şi o surpriză foarte plăcută. Meritul cel mai mare însă îi aparţine lui Justin Istrate care organizează anual aceste concursuri neoficiale pentru seniori în cadrul competiţiei Cupa Hobbydance. În ceea ce priveşte activitatea noastră... ne vom antrena în continuare, încercând să ne perfecţionăm. Aceasta este de fapt misiunea unui dansator!"

×
Subiecte în articol: spectator