Ancheta în cazul ororii de la Satu Mare se apropie de final

Aşa cum “Jurnalul Naţional” anticipa încă din 9 august, principala pistă pe care merg anchetatorii în cazul de la Satu-Mare este “crimă urmată de sinucidere”. Estimăm că o chestiune de zile până când procurorul de caz, Dumitru Miclea, va face publice rezultatele anchetei.
Ieri, conform publicaţiei “Informaţia Zilei”, “la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare a avut loc o şedinţă de analiză a dosarului privind moartea pastorului din Bistriţa şi a fiului său. La şedinţa de analiză a participat procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Valentin Mirişan, Dumitru Miclea – prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi medicul legist.”  

Argumente

Adrian Traian Blaga, pastor asistent al bisericii Calvary Chapel din Bistriţa şi fiul său, Timi (9 ani), au fost găsiţi decedaţi în seara zile de 6 august a.c., într-o autoutilitară abandonată pe raza satului Aciua din Satu Mare. Maşina avea partea din faţă incendiată, cadavrele celor doi nefiind afectate de foc.

Medicii legişti au stabilit că Adrian Blaga şi fiul său au decedat în cursul nopţii de 5 spre 6 august. Conform unui buletin de presă al IJP Satu Mare, la autopsie s-a mai stabilit că “bărbatul de 39 ani prezenta plagă tăiată înţepată penetrantă a gâtului cu secţionare de vase sanguine, iar la examenul intern s-au constatat depuneri de funingină pe tractul respirator, limba şi mucoasa esofagului, care s-au putut produce în timpul vieţii prin inhalare de fum.”

În cazul băieţelului de 9 ani, legiştii au constatat ca acesta prezenta “şoc hemoragic ca urmare a unei plăgi tăiate profunde a gâtului cu leziuni de vase sanguine, dar şi o fractură deschisă comunitivă cu dislocare a cutiei craniene cu dilacerare duro-cerebrală care s-a putut produce prin loviri active repetate cu un corp dur cu suprafaţa relativ mică de impact putând fi şi ea cauza tanatogeneratoare.”

Cu alte cuvinte, tatăl trăia atunci când autoutilitara a fost incendiată, el inhalând fumul produs. Gâtul lui a fost tăiat după, şi nu înaintea acestui eveniment. S-a mers şi pe varianta că focul ar fi fost pus de agresor(i), pentru ştergerea eventualelor urme lăsate de acesta/aceştia în maşină, însă localizarea incendiului doar în partea din faţă a autovehicului şi nu în zona cea mai importantă, locul în care se aflau cadavrele, potenţial purtătoare de urme, pune sub semnul întrebării această ipoteză. În plus, cuţitul a fost găsit la locul faptei. Ce criminal organizat, care îşi şterge urmele prin incendiere, ar uita de cea mai importantă “piesă”, arma crimei?

Mai mult, anchetatorii au găsit pe camerele video ale unei benzinării înregistrarea imaginilor în care pastorul cumpără benzină la canistră. 
Victimele nu aveau leziuni cu caracter defensiv, care să indice că au luptat cu agresorii, încercând să se apere. Copilul a murit primul. E greu de crezut că un bărbat de statura pastorului ar fi putut asista, fără să aibă vreo reacţie fizică, la uciderea fiului său. În cazul copilului, lipsa leziunilor defensive indică faptul că acesta a fost atacat fie prin suprindere, fie de o persoană cunoscută.

Legiştii spun că băiatul de 9 ani ar fi putut muri şi din cauza unei fracturi deschise a craniului, care a fost produsă prin “loviri active repetate cu un corp dur, cu suprafaţa relativ mică de impact”. E posibil ca băiatul să-şi fi pierdut cunoştinţa de la prima lovitură, iar obiectul vulnerant să fi fost pumnul agresorului. Spre deosebire de copil, care fusese lovit la cap, tatăl nu avea decât o tăietură în zona gâtului. “O plagă tăiată înţepată penetrantă a gâtului cu secţionare de vase sanguine”. Leziunea n-a urmărit să-i producă victimei suferinţă, ci doar o moarte rapidă şi sigură.

Întrebarea cea mai grea, la care anchetatorii trebuie să găsească un răspuns este: DE CE? Ce l-ar fi putut determina pe un bărbat aparent echilibrat şi fără probleme să-şi omoare copilul şi apoi să-şi ia viaţa? Factorul declanşator al acestui gest, care se pare că a fost unul premeditat, se poate ascunde într-un eveniment recent petrecut în viaţa lui.

Caz similar

În iunie 2010, la Mediaş, un alt pastor, Denes Cseh (35 de ani) şi-a ucis cei doi băieţi şi apoi s-a sinucis. Copiii avea 5 ani şi, respectiv, 7 ani. Amândoi au fost găsiţi cu gâtul tăiat în Biserica Unitariană în care slujea tatăl lor. După ce i-a omorât, tatăl a încercat, la rându-i, să-şi taie gâtul dar, pentru că nu a reuşit, s-a sinucis aruncându-se în faţa unui tren.

Era o seară de sâmbătă când soţia lui Denes Cseh i-a trimis pe copii cu tatăl lor, să facă nişte cumpărături. Când s-a lăsat întunericul şi a văzut că nu mai apar, femeia a început să-i caute, cu ajutorul unui vecin. El i-a găsit pe copii morţi în biserică; cel mic era chiar în biroul pastorului, iar cel mare pe scări.

Denes Cseh era cunoscut pentru grija pe care le-o purta copiilor din comunitate. Făcea cu ei ore de religie la biserică şi organiza excursii.
Soţia pastorului avea cancer, iar el era foarte afectat de acest lucru. Fusese şi internat, o săptămână, pentru depresie, la o clinică de psihiatrie. Specialiştii cred că el a comis ceea se numeşte “sinucidere altruistă”. Soţia a mărturisit că bărbatul ei nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să-şi justifice gestul. Biserica Unitariană consideră că sinuciderea nu e un păcat, ci doar o tragedie.

Ştiri pe surse

Ancheta unei crime nu este publică. Nici măcar atunci când cazul devine unul de interes public. Furnizarea unor informaţii, despre probe sau suspecţi, ar putea compromite definitiv ancheta. Cei mai mulţi dintre criminali urmăresc asiduu mass-media pentru a afla ce piste şi ce probe au anchetatorii şi cât de aproape sunt de ei. Interesul public, în astfel de situaţii, nu e aflarea unor informaţii noi despre crimă, ci prinderea criminalului. Prin urmare, anchetatorii sunt refractari, pe bună dreptate, în relaţia cu presa.

Atitudinea lor, deşi justificată, implică însă şi un risc: în lipsa unor informaţii oficiale, oricât de mărunte, jurnaliştii încearcă să obţină “pe surse” materia primă pentru ştirile care li se cer din redacţii. De cele mai multe ori, sursa e una singură, aşa că ea trebuie crezută pe cuvânt.

În cazul de la Satu-Mare, construit de mass-media îndeosebi cu informaţii pe surse, realitatea a fost deformată, involuntar. În prima zi s-a spus că cele două cadavre erau carbonizate. Apoi, că prezentau multiple lovituri. A apărut imediat eticheta “crimă în stil mafiot”. Mai târziu, tot pe surse, dar fără să se precizeze provenienţa incertă a informaţiei, s-a acreditat ideea că pastorul avea o mână şi ambele picioare rupte. Că arma crimei nu era la locul faptei. Şi altele asemenea, aşa încât, de la o zi la alta, mass-media a construit, într-o oglindă deformată, un caz paralel. Un caz despre care rudele şi cunoscuţii victimelor cred că ar putea fi real.

Adevărul, oricum, e greu de privit în faţă. Va fi şi mai greu de făcut asta după ce, săptămâni la rând, ai trăit cu iluzia că el arată cu totul altfel...