x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți din mijlocul iernii

9 cărți din mijlocul iernii

de Florian Saiu    |    16 Ian 2026   •   06:20
9 cărți din mijlocul iernii

​​​​​​​Noutăți și reeditări de excepție, cărți premiate, povești nemuritoare, autori consacrați ori, dimpotrivă, aflați la început de drum - așa arată astăzi raftul cu delicatese literare. Îndrăzniți, îndrăzniți!

1. O istorie a psihologiei moderne

Autori: Duane P. Schultz și Sydney Ellen Schultz

Editura: Trei, 2025

Traducere: Bogdan Boghițoi

Psihologia modernă este prezentată prin intermediul personalităţilor, al ideilor importante, al şcolilor de gândire şi al momentelor care i-au influenţat dezvoltarea, subliniind schimbarea metodelor şi obiectului de studiu. Fiecare şcoală de gândire este discutată ca mişcare ce apare într-un context istoric şi social dat, nu ca entitate independentă şi izolată, fiind examinată în termenii conexiunilor pe care le are cu ideile ştiinţifice şi descoperirile ce au precedat-o şi care i-au succedat. Deşi cartea este organizată pe şcoli, autorii aduc în centrul atenţiei contribuţiile personalităţilor decisive pentru domeniul psihologiei, subliniind că munca lor a fost influenţată nu doar de vremurile în care s-au afirmat, ci şi de contextul experienţelor personale de viaţă. Deosebit de importante sunt secţiunile ce cuprind fragmente din scrierile originale ale marilor psihologi, prezentând, în stilul distinct al fiecăruia, perspectiva unică asupra metodelor, problemelor şi obiectivelor psihologiei.

O carte impresionantă!

2. Stop-cadru

Autoare: Maja Lunde

Editura: Humanitas Fiction, 2026

Traducere: Ivona Bercean

Dintr-un motiv inexplicabil, curgerea firească a timpului se oprește brusc. Nu mai există moarte, nu mai există nașteri. Stagnarea care cuprinde omenirea nu afectează natura și viețuitoarele, aruncând lumea în umbra unor incertitudini stranii. Sunt cei cândva muritori pregătiți pentru o viață în care eternitatea nu mai este doar un ideal? Ce vor descoperi personajele acestei parabole memorabile încât să aleagă, în cele din urmă, să repornească timpul? Între disperare și curaj, între deziluzie și frumusețea existenței, fiecare protagonist este nevoit să-și privească viața în față pentru a găsi răspunsul salvator.

O poveste îndrăzneață și revelatoare.

Maja Lunde, una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, s-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Ultimii cai din stepă (Przewalskis hest; Humanitas Fiction, 2022) a fost nominalizat în același an la Bokhandlerprisen. În 2022 a publicat Visând la un copac (Drømmen om et tre, 2022; Humanitas Fiction, 2024), romanul care încheie tetralogia schimbărilor climatice.

3. Imposibil

Autor: Erri De Luca

Editura: Curtea Veche, 2025

Traducere: Liviu Ornea

Într-o dimineață oarecare, doi călători se întâlnesc pe traseu în Munții Dolomiți. Unul dintre ei alunecă într-un hău, iar celălalt anunță autoritățile și devine automat suspect într-o anchetă plină de tensiune. Când interogatoriul ne dezvăluie că suspectul și victima au fost prieteni la cataramă, ce credeam că este real începe să ne scape printre degete. Imposibil este deopotrivă un roman al dragostei pentru natură și al interogației existențiale. Erri De Luca strecoară în dialogul din închisoare pasaje în care admirația reciprocă și suspiciunea interlocutorilor lasă să se întrevadă un exercițiu retoric de excepție.

4. Bietele spinări ale copiilor

Autoare: Lidia Yuknavitch

Editura: Curtea Veche, 2025

Traducere: Oana Zamfirache

În toiul unui război din Europa de Est, o familie încearcă să scape de suflul unei explozii. Fotografa care surprinde momentul în care o fetiță rămâne singura supraviețuitoare din familia ei stârnește rumoare și suscită interesul mai multor artiști, cunoscând apoi celebritatea pentru imaginea ei. Cartea Lidiei Yuknavitch explorează legătura invizibilă dintre arte și etică, propunând, în locul răspunsurilor clare, întrebări despre existența sub spectrul războiului.

Cu o proză intensă și poetică, autoarea oscilează amețitor între spațiul personal - al memoriei, sexualității și traumei - și cel public, dominat de violența istoriei. Ca o maestră a detaliilor grotești inspirată de Chuck Palahniuk, cu privirea mereu îndreptată spre tectonica vieții femeilor pe care le conturează, à la Maggie Nelson, Yuknavitch scrie un roman tulburător despre neajunsurile și intensitatea artei, pe care ți-e greu să-l lași din mână.

5. Adio, arme

Autor: Ernest Hemingway

Editura: Polirom, 2025

Traducere: Ionuț Chiva

Adio, arme este povestea locotenentului Frederic Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, şi a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală englezoaică. Încă de la prima lor întâlnire, Catherine îi povesteşte, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie şi-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul îi fusese omorât în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească. Cei doi încep o relaţie, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine şi că nici nu o va iubi vreodată. Pentru el, acesta este doar un joc, la fel ca bridge-ul, doar că în locul cărţilor sunt folosite cuvinte. Curând, însă, jocul devine serios.

Premiul Nobel pentru Literatură 1954.

6. Poate poezia salva lumea? 36 de interviuri cu Ana Blandiana

Editura: Humanitas, 2025

Dintre numeroasele interviuri acordate de Ana Blandiana în ultimii ani publicațiilor din străinătate, cele 36 reunite în acest volum decupează aceeași conștiință morală bine cunoscută publicului român, directă, limpede, chiar necruțătoare câteodată. Dincolo de convențiile specifice convorbirilor, răzbat aici ca niște fire roșii aceleași trei coordonate constante în opera scriitoarei: memoria ca formă de justiție, salvarea prin cultură și libertatea ca valoare absolută.

Tonul martorului moral care a fost vreme de decenii Ana Blandiana rămâne mereu egal cu sine în dialogul continuu cu timpul său. Iar reflecțiile asupra identității europene și a sensului culturii cuprinse în interviuri vin ca un avertisment, dar și ca o cale de salvare colectivă, într-o lume copleșită de ideologii, cinism și crize identitare de tot felul. Cartea aceasta devine astfel o veritabilă meditație despre rezistența prin poezie, despre scris și memorie ca îndatoriri etice, despre primejdiile corectitudinii politice sau ale abdicării de la valorile umaniste – și atâtea alte teme de cele mai multe ori evitate, din lașitate sau comoditate, de societatea contemporană.

7. Mihai Ralea - o biografie politică

Autor: Cristian Vasile

Editura: Humanitas, 2025

„Mihai Ralea e azi un personaj aproape uitat în istoria României. Și totuși, ca intelectual și ca om politic, figura sa s-a aflat multă vreme – și sub multe regimuri – în prim-planul scenei publice românești: psiholog, sociolog, profesor universitar, membru de marcă al PNȚ și redactor-șef al ziarului Dreptatea, discipol al lui Virgil Madgearu și protejat al lui Armand Călinescu, ministru al muncii în timpul regelui Carol II, susținător al modelului de corporatism inspirat din fascismul italian, apoi tovarăș de drum al comuniștilor și ambasador al Republicii Populare Române în SUA. Acuzat de oportunism de către mulți dintre contemporani, biografia lui reprezintă, în ultimă instanță, un foarte interesant studiu de caz despre supraviețuire – politică și personală – în vremuri tulburi, la întretăierea dintre dictaturi și totalitarisme.”, Alina Pavelescu

8. Exilul și împărăția

Autor: Albert Camus

Editura: Polirom, 2025

Traducere: Irina Mavrodin

Ultima carte publicată de Albert Camus, Exilul şi împărăţia este o antologie de şase povestiri apărută în 1957, chiar anul în care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

Janine, soţia unui negustor de ţesături, se pierde în friguroasa noapte arabă, încercând să lase în urmă anii petrecuţi într-o căsnicie căreia nu-i mai vede noima. Un pictor încearcă din răsputeri să-şi urmărească visul, dar e împiedicat la tot pasul de admiratori. Un misionar îşi pierde identitatea într-o experienţă terifiantă şi e convertit cu brutalitate la fetişurile unui trib de sălbatici. Fie că se petrec în Africa de Nord, în America de Sud sau în Europa, aventurile solitare din Exilul şi împărăţia sunt portrete ale exilului spiritual, ale încercărilor nesfârşite ale omului de a-şi găsi un regat interior în care să renască.

9. Scriitorul fantomă

Autor: Philip Roth

Editura: Polirom, 2025

Traducere: Dan Croitoru

Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi-a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează idolul, pe E.I. Lonoff, scriitor de origine rusă şi maestrul absolut al literaturii americane, în viziunea lui, retras acum la ferma sa din New England. Aici Zuckerman o cunoaşte pe Amy Bellette, o tânără fermecătoare refugiată din Europa care se dovedeşte a fi o fostă studentă şi posibil amantă a lui Lonoff. Cu imaginaţia sa debordantă, Zuckerman se întreabă dacă tânăra nu cumva este chiar victima exemplară a persecuţiilor regimului nazist. O posibilitate care i-ar putea schimba definitiv viaţa.

Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×