x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Luxten a nimerit Brăila. Contract de 10,6 milioane de euro, pe zece ani

Luxten a nimerit Brăila. Contract de 10,6 milioane de euro, pe zece ani

de Ion Alexandru    |    26 Aug 2016   •   18:00
Luxten a nimerit Brăila. Contract de 10,6 milioane de euro, pe zece ani

Grupurile de interese care gravitează în jurul familiei fostului preşedinte Traian Băsescu sunt în continuare conectate la importante contracte cu instituţiile statului. Acesta este şi cazul binecunoscutei societăţi Luxten Lighting Company, firmă care a primit contracte grase de la Primăria Capitalei pe vremea când instituţia era condusă de Traian Băsescu, iar, până în 2009, angajată la această companie a fost nimeni alta decât mezina fostului preşedinte, Elena Băsescu. Luxten a pus mâna, la sfârşitul lunii iunie a acestui an, pe o afacere de peste 10,6 milioane de euro, prin preluarea în concesiune, pe o perioadă de zece ani, a serviciului de iluminat public din Municipiul Brăila. Interesant este faptul că societatea, apropiată atât de Traian Băsescu, dar şi de cuscrul acestuia, controversatul Bebe Ionescu, primeşte aceşti bani de la o unitate administrativ teritorială câştigată, în urma alegerilor locale din luna iunie, de Partidul Social Democrat. Redevenţa pe care Luxten o va plăti municipalităţii se ridică la „exorbitanta” sumă de 2.260 de euro pe an.

 

În ultimii trei ani, SC Luxten Lighting Company SA, fostul angajator al Elenei Băsescu, înainte ca mezina fostului locatar de la Palatul Cotroceni să devină europarlamentar, a derulat contracte mai mult cu filialele de distribuţie a energiei electrice ale unor companii private. Anul 2016 se dovedeşte a fi unul de redebut al afacerilor cu statul pentru prietenii de familie ai fostului preşedinte.

Foştii şefi ai Ebei, cea mai bună ofertă

Primăria Municipiului Brăila a atribuit, în data de 23 iunie 2016, un contract de delegare prin concesionare a serviciilor publice de iluminat din localitate. Au fost trei companii care au depus oferte, arătându-se interesate de această afacere, dintre care doar două oferte au fost considerate admisibile de autoritatea contractantă. În final, oferta câştigătoare a fost desemnată cea depusă de către SC Luxten Lighting Company SRL, cu sediul în Bucureşti.

Concret, prin această concesiune, societatea căreia i-a fost atribut contractul de concesiune trebuie să întocmească documentaţia pentru realizarea tuturor lucrărilor de investiţii, să întreţină şi să menţină în funcţiune sistemul de iluminat public din Municipiul Brăila, să modernizeze echipamentele ce deservesc sistemul de iluminat public, constând în montarea a minimum 9.224 de aparate de iluminat stradale şi a minimum 3.435 de aparate de iluminat ornamentale.

Contractul de concesiune, care are o durată de zece ani de la semnarea lui, mai stipulează şi faptul că trebuie modernizate minimum 79 de puncte de aprindere, că trebuie extinse reţelele şi echipamentele ce deservesc sistemul de iluminat public, compus din 600 de stâlpi metalici zincaţi, cu înălţimea cuprinsă între 8 şi 10 metri, şi 400 de stâlpi ornamentali, cu înălţimea de 4 metri, inclusiv a reţelelor aferente.  La toate acestea se adaugă şi realizarea iluminatului arhitectural, pentru şapte obiective de interes pentru Primăria Municipiului Brăila, implementarea unui sistem de telegestiune şi realizarea iluminatului festiv, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, de Paşte sau cu ocazia Zilelor municipiului.

 

Au timp doi ani pentru a obţine avizele

 

Iniţial, Primăria Municipiului Brăila a anunţat că intenţionează să cheltuiască pentru delegarea prin concesiune a acestor servicii nu mai puţin de 58.057.159,36 de lei fără TVA. În urma procedurii de licitare a contractului, Luxten Lighting Company SA a venit cu o ofertă, acceptată, de 46.939.651,2 lei cu TVA inclus, adică de 10.668.102,5 euro. Acest lucru înseamnă că, pentru fiecare an din cei zece, cât durează concesiunea, Primăria Municipiului Brăila va achita, în schimbul serviciilor prestate, către Luxten Lighting Company SA, suma de 1.066.810,3 euro.

Potrivit caietului de sarcini, întocmit, pentru municipalitate, de căte SC Electromagnetica SA Bucureşti şi aprobat, împreună cu regulamentul serviciului public de iluminat, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Brăila, “obiectul concesiunii este realizarea unui sistem public de iluminat unitar”. Lucrările de modernizare a sistemului public de iluminat, incluzând faze de proiectare, obţinerea unor avize şi realizarea efectică, urmează să fie efectuate în maximum 24 de luni de la data semnării contractului.

Conform aceluiaşi caiet de sarcini, în ceea ce priveşte modernizarea sistemului de iluminat arhitectural, acesta trebuie realizat la toate cele şapte obiective de interes pentru autoritatea contractantă. Adică Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, Fântâna Arteziană din Piaţa Traian, Ceasul public din Piaţa Traian, Şcoala “Constantin Sandu Aldea”, Scuarul din Piaţa Poligon, Grupul Statuar Traian din Piața Traian şi Statuia Sergent Erou Ecaterina Teodoroiu.

 

Redevenţă “fabuloasă” de 10.000 de lei pe an

 

Suma de 10.668.102,5 euro cu tot cu TVA va fi finanţată de către Luxten Lighting Company SA, ca operator economic ce urmează să asigure, în următorii zece ani, serviciul de iluminat public în Municipiul Brăila, contravaloarea lucrărilor urmând să fie decontată de către Primăria Municipiului Brăila eşalonat, în rate egale, pentru toată durata concesiunii. Interesant este că, potrivit aceluiaşi caiet de sarcini şi din datele existente în hotărârea de consiliu care a aprobat delegarea prin concesiune a acestor servicii, alături de regulamentul pe care l-am amintit mai sus, valoarea redevenţei anuale a fost stabilită la suma de 2.262 de euro pe an, care va fi plătită în conturile municipalităţii de către SC Luxten Lighting Company SA anual, până cel târziu la data de 30 martie a anului.

Acesta este al doilea contract pe care Primăria Municipiului Brăila îl derulează, în ultimii şase ani, cu SC Luxten Lighting Company SA. În 2 noiembrie 2010, în plină criză economică, pe vremea când la guvernare se afla PDL, aceeaşi autoritate contractantă a atribuit societăţii în cauză un contract în valoare de 227.046,8 lei cu TVA (56.761,7 euro), pentru servicii de montare şi de demontare pe şi de pe domeniul public al oraşului a instalaţiilor publice de iluminat festiv. Culmea afacerilor, în acest caz, este că, în prezent, Primăria Municipiului Brăila, autoritatea care a atribuit contractul de concesiune pentru următorii zece ani, este condusă de către social-democratul Viorel Marian Dragomir, ales primar în urma scrutinului din luna iunie.

 

 

Legaturile firmei Luxten cu familia Băsescu

 

Luxten a fost fondată în 1993 de omul de afaceri canadian de origine română Zoltan Boszormeny, care a cumpărat de la statul român fabrica de becuri Electrofar București.. În 1998, Luxten a cumpărat fabrica de contoare AEM Timișoara, în care a investit apoi peste 22 de milioane de dolari.

Din 1996, Luxten Lighting a participat și a câștigat licitații publice pentru proiectarea și realizarea iluminatului public în orașe din România. Cea mai “notabilă” realizare a fost câstigarea licitației organizate de Primăria Municipiului București, pentru reabilitarea și menținerea sistemului de iluminat public. Contractul a fost semnat pe o perioadă de 15 ani și stipulează o investiție de 75 de milioane de dolari. Interesant este faptul că, la momentul în care Primăria Capitalei era condusă de Traian Băsescu, fiica cea mică a acestuai, Elena, a fost angajată chiar la Luxten, de unde, în 2008, înainte de a ajunge europarlamentar, încasa un salariu de 7.000 de lei lunar. În august 2009, proprietarii Luxten erau Claudiu Nicolae Rădulescu, Ionel Pepenica și Olimpia Moica..

În 2009, serviciile Luxten au fost contractate de filialele PDL bucureştene pentru instalarea bannerelor electorale ale lui Traian Băsescu, în calilate de candidat prezidenţial, pe stâlpii de iluminat public. 

Patronii Luxten sunt foarte apropiaţi de alte două familii din cercul intim al lui Traian Băsescu. Este vorba despre Bebe Ionescu, socrul lui EBA, şi de Adriean Videanu. SC Syd Consult SRL, patronată de Bogdan Ionescu, soţul Elenei Băsescu, este compania care a cumpărat, în 2011, un apartament de lux într-un bloc situat pe strada Povernei, din centrul Capitalei, de la societatea Euro-PEC, acuzată că, începând cu anul 2006, a primit de la Hidroelectrica mai multe contracte privind achiziţia de energie la un preţ cu până la 40% decât preţul pieţei, în situaţia în care Hodroelectrica intrase deja în insolvenţă. Al doilea apartament a fost achiziţionat de către Vlad Rădulescu, directorul firmei Luxten, fostul angajator al Elenei Băsescu înainte să devină europarlamentar. Imobilul se află perete în perete cu clădirea în care locuiesc, azi, ceilalţi membri ai familiei Băsescu, Ioana Băsescu şi Radu Petru Pricop. În 2012, după nunta fastuoasă pe care EBA şi Bogdan Ionescu au făcut-o la Palatul Snagov, apartamentul din Povernei a fost cadoul de nuntă din partea socrului mare, Bebe Ionescu. 

 

 

BNR a angajat aceeaşi firmă pentru a-şi lumina faţadele clădirilor din Centrul Istoric

 

La sfârşitul lunii februarie, Banca Naţională a României a atribuit aceleiaşi SC Luxten Lighting Company SA un contract în valoare de 907.633,9 lei cu tot cu TVA (206.280,4 euro), pentru lucrări de instalare a unui sistem de iluminat arhitectural exterior. Acest sistem luminează fațadele clădirilor Băncii Naţionale a României din strada Lipscani nr. 14 şi din strada Negru Vodă nr. 3, din centrul Bucureştiului.

De altfel, Luxten Lighting Company SA a derulat contracte similare celui atribuit în iunie la Brăila cu mai multe oraşe. În 25 ianuarie 2011, Primăria Municipiului Oradea a încheiat cu firma în cauză un contract în valoare de 118.1199.3 lei cu TVA pentru lucrări de extindere şi modernzare a sistemului de iluminat public. Aceeaşi primărie a semnat cu aceeaşi firmă, în data de 14 august 2013, un alt contract, în valoare de 12.913.626,7 lei cu TVA inclus (2.869.694,8 euro), contractând astfel lucrări de execuţie pentru obiectivul de investiţii denumit “extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public – etapa a doua”. Contractul a fost atribuit prin negocere directă.

La data de 6 iunie 2011, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin a încheiat cu SC Luxten Lighting Company SA, în asociere cu SC Confort SA Timişoara, un contract în valoare de 33.710.648,9 lei cu TVA (8.427.662,2 euro), vizând delegarea gestiunii prin concesionare a serviciilor de iluminat public.

Primăria Municipiului Baia Mare a semnat, în 3 iulie 2012, cu aceeaşi firmă, un contract în valoare de 1.785.600 de lei cu TVA (369.800 euro), pentru întreţinerea şi menţinerea în stare de funcţionare a sistemului de iluminat public.

Primăria Municipiului Galaţi a derulat cu SC Luxten Lighting Company SA două contracte. Primul, în valoare de 2.765.228,4 lei cu TVA (614.495,2 euro), a fost atribuit în 19 noiembrie 2013 şi a avut o valabilitate de trei luni. Al doilea contract, în valoare de 2.075.434,6 lei cu TVA (461.207.7 euro), a fost încheiat în data de 11 noiembrie 2014. Ambele contracte au vizat închirierea instalaţiilor de iluminat festiv pentru Sărbătorile de iarnă.

Firma la care a fost angajată Elena Băsescu a primit în concesiune, pentru următorii zece ani, serviciile de iluminat public din Municipiul Brăila, oraş condus de Partidul Social Democrat. Redevenţa anuală pe care o va încasa municipalitatea este de 10.000 de lei.

Banca Naţională este o a doua instituţie publică ce a apelat la serviciile Luxten Lighting Company, pentru a ilumina arhitectural faţadele a două sedii din centrul Capitalei. Valoarea contractului se ridică la peste 200.000 de euro.

×