x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Anca Ţurcaşiu: "Totul a fost o invenție, o glumă peste care am trecut"

Anca Ţurcaşiu: "Totul a fost o invenție, o glumă peste care am trecut"

20 Oct 2016   •   22:47
Anca Ţurcaşiu: "Totul a fost o invenție, o glumă peste care am trecut"

Actriţă şi cântăreaţă, Anca Ţurcaşiu se menţine la nivel înalt în lumea artistică românească. Ambasadoarea postului Happy Channel ne-a povestit cum a resimţit schimbarea showbizului din anii de după revoluţie şi până în prezent, dar alte lucruir interesante.

Jurnalul Naţional: Faci şi teatru, şi muzică. Care îţi e mai aproape?

Anca Ţurcaşiu: Nu pot să fac o departajare. Dorinţa mea a fost să ajung pe scenă ca o actriţă, dar având în vedere că prin ambele reuşesc să transmit emoţie, asta mă face foarte fericită, pentru că, în mod ireversibil, şi energia publicului se întoarce spre mine.

Se poate trăi decent în România din showbiz?

Da. Depinde cat de implicat eşti în tot ceea ce înseamnă parte de promovare. Lucrurile s-au schimbat foarte mult faţă de timpurile din trecut, nu este suficient să stai acasă şi să fii bun, trebuie să te implici şi să îţi şi promovezi activitatea artistică.

Ce îţi place la showbiz-ul autohton şi ce nu?

Consider că teatrul este separat de showbiz. Iar eu, astăzi, sunt foarte implicată în partea de teatru. Îmi place că au ieşit la lumină, în muzică, tineri foarte talentaţi, că avem foarte multă valoare. Şi nu îmi place că artisti foarte mari din generaţia mea, excluzând că fac parte din ea, nu sunt apreciaţi şi solicitaţi pe măsura valorii lor.

Ai luat cursuri de design interior, ai predat etc. Ce activităţi mai realizezi în prezent în afară de muzică şi de actorie?

Păi nu e suficient?! Dimineaţa lucrez cu copiii mei la gradiniţă, la prânz repet cu o trupă pentru un proiect nou muzical, după amiaza confectionez un abajur şi seara joc într-o piesă de teatru.

Se mai poate adapta un artist trecut de 30 de ani la cerinţele producătorilor din România?

Sigur că da. Şi eu mă pot adapta şi am 46 ani.

Cu cine ţii legătura din generaţia ta de artişti?

Cel mai mult cu Oana Sârbu, Silvia Dumitrescu, Gabriel Cotabiță şi Mihai Constantinescu. Vorbim des la telefon, ne vedem ori de câte ori timpul ne permite.

Din 1998, trăieşti o poveste de dragoste alături de medicul Cristian Georgescu. Cum te-a cucerit? Cum vă menţineţi relaţia?

M-a cucerit cu normalitatea lui, cu romantismul lui, cu iubirea lui. Secretul cred că stă în comunicare, în a ne spune deschis ceea ce simţim.

S-a zvonit la un moment dat că vă despărţiţi - practic a fost o glumă a naşului. A fost ceva adevărat? Aţi trecut peste ceea ce a spus dl. Ţânţăreanu?

Totul a fost o invenție, o glumă peste care am trecut. Timpul le șterge pe toate.

Unde aţi fost anul acesta în vacanţă? De ce ai rămas impresionată?

Asia. Am fost în Myanmar și Filipine. O lună de zile ne-am bucurat de tot.

Ai 46 de ani şi arăţi ca la 25. Cum reuşeşti? Care e "reţeta" unui corp sănătos şi arătos?

Multumesc pentru arprecieri. În ceea ce mă priveşte, consider că a funcţionat echilibrul, măsura lucrurilor.

Poţi să spui că eşti o femeie fericită?

Absolut!

Îţi vine să crezi că fiul tău a ajuns deja la 17 ani? Ce talent are? Te moşteneşte pe tine sau pe soţul tău?

Timpul trece, e firesc să crească. Nu îmi place să număr anii, dar mă bucur că este matur, responsabil şi sunt convinsă că orice va face pe lumea asta, va face bine, cu rezultate mari şi va fi fericit.

Eşti ambasadoarea postului Happy Channel. Cum te simţi în această postură?

Între mine și Happy Channel a fost dragoste la prima vedere. Am întalnit oameni minunaţi aici. Cei mai tineri, Criss, Vlad și Rapha sunt formidabili, foarte talentaţi. De asemenea, Carmen Brumă, nou intrată în echipa Happy. Mă bucur să fac parte din acest proiect ca ambasadoare a postului de televiziune şi sper că tot mai multe telespectatoare să urmarească zi de zi programele de calitate de la Happy Channel.

×
Subiecte în articol: Anca Țurcașiu