Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când un om simte că se învârte ca un titirez în jurul axei lui, sau când se roteşte camera cu lucruri ca într-o horă nebună, acesta se sperie, mai ales dacă a auzit de Sindromul Meniere, care e o suferinţă destul de greu de soluţionat. În realitate, numai 10-12 la sută dintre cazurile de vertij sunt cu adevărat Sindrom Meniere. În rest, este vorba de sindrom de vertij pozițional paroxistic benign.
Florin Condurăţeanu: - Care este diferenţa între cele două tipuri de vertij?
Dr. Gabriela Muşat: - Majoritatea acestor ameţeli pornite de la labirint (n.n.- o structură membranoasă cu pasaje conectate şi cavităţi, care formează urechea internă) şi lichidul din el reprezintă vertij paroxistic benign. Ameţelile durează 30-40 de secunde şi nu sunt însoţite de nistagmus, adică de acea mişcare rapidă a ochilor. Suferindul de aceste vertijuri nepericuloase nu are şi tulburări somatice. Sindromul Meniere durează mai multe ore şi este însoţit de transpiraţii reci, greaţă, vărsături, spaimă, tendinţa de a te aşeza în pat, fugă de lumină, iar după calmarea acestor ameţeli bolnavul simte oboseală şi doarme mult. De asemenea, ochii se rotesc rapid în fenomenul nistagmus.
În endolimfă, lichidul din labirint, plutesc nişte cristale, otoliţi. Ele ating crestele prezente în mucoasa labirintului şi aceste semnale se duc la creier pentru păstrarea echilibrului. La unii oameni se schimbă compoziţia limfei, cristalele se fărâmiţează şi atingerea acelor culmi din labirint se face haotic, instalându-se vertijul.
F.C.: - Care este tratamentul?
Dr. G.M.: -Administrarea unor medicamente pentru calmarea labirintului, dar aceasta nu trebuie făcută mai mult de 2-3 zile. S-a constatat că, după o terapie mai lungă, apărea o lenevire şi a celeilalte urechi, cu pericolul apariţiei ameţelilor cronice. În sindromul Meniere se recomandă medicamente neuroleptice pentru diminuarea efectelor somatice de greaţă, de vărsături; se dau şi diurectice pentru eliminarea lichidelor. Medicina modernă practică acum o serie de manevre pentru schimbarea bruscă a poziţiei capului pentru a rearanja cristalele în lichidul din labirint. Pacientul se aşează pe o parte, apoi medicul îl întoarce forţat pe partea cealaltă modificând poziţia capului. În câteva secunde vertijul dispare. Şi funcţionarea urechii nu leneveşte ca în administrarea de medicamente antivertiginoase mai mult de 3 zile. În terapie, suferindul este invitat să meargă pe covorul rulant, să-şi mişte capul într-un anume mod.
Surditatea
După vârsta de 50-55 de ani, auzul începe să slăbească, la unii mai tare, la alţii mai puţin, depinde şi de “stofa” biologică a omului respectiv. E vorba de presbiacuzie, asemănătoare, pe undeva, cu slăbirea vederii de aproape, presbiopie. Se modifică timpanul, cele trei oscioare - scăriţa, nicovala, ciocanul - îmbătrânesc traseele nervoase care duc semnalele din ureche la centrul auzului din creier. Se aud mai încet sunetele cu frecvenţă înaltă, sunetele ascuţite. Începutul de surditate apare mai devreme la cei care au fost expuşi traumelor sonore, care au muncit în halele cu zgomot exagerat. De asemenea, unele boli diminuează auzul. Şi unele medicamente au efect rău asupra auzului: streptomicina, canamicina, eritromicina, unele citostatice etc. În schimb, nu există medicamente care opresc apariţia presbiacuziei. Soluţia este purtarea unei proteze auditive, nu foarte târziu, ci e bine la instalarea diminuării auzului.Aceste amplificatoare măresc frecvenţe, întăresc sunetele pierdute la fiecare pacient. Este eronată părerea că purtarea protezei auditive grăbeşte surditatea. Din contră, amplificarea sunetelor prin proteza auditivă împiedică să lenevească urechea, traseele nervoase ale sunetelor spre creier, neuronii responsabili de auz. Protezarea devreme evită astfel slăbirea auzului. Industria protezelor auditive a evoluat, se pot alege proteze auditive de performanţe înalte, ele sunt şi miniaturale, aproape nu se observă. Preşedinţii SUA Reagen şi Clinton au purtat proteze auditive fără nici o reţinere.
