x close

N. Steinhardt, 100 de ani de la naştere

0
27 Iul 2012 - 21:00
N. Steinhardt, 100 de ani de la naştere
Vezi galeria foto


Opera de bilant existential, Jurnalul fericirii s-a bucurat de un enorm succes dupa 1989, devenind o carte fundamentala pentru toti cei care au rezonat la mesajul lui Steinhardt de a-si depasi temerile, de a iesi de sub dominatia fanatismului, raului si minciunii pentru a imbratisa adevarul si a-si descoperi astfel demnitatea umana. Acum, la 100 de ani de la nasterea Monahului de la Rohia, Editura Polirom ne aduce o noua varianta a volumului…

In vara anului 2002, in arhivele Manastirii "Sf. Ana" Rohia a fost descoperita o dactilograma – din pacate, incompleta – continand o varianta a Jurnalului fericirii. Prima intrebare care s-a pus a fost: era vorba de varianta a doua a Jurnalului fericirii sau de o a treia varianta, rezultata din dorinta autorului de unificare a primelor doua? Un singur lucru era cert: aceasta varianta era diferita de cea publicata in 1991 la Editura Dacia (si reluata apoi in alte opt editii).

Jurnalul fericirii a avut un destin dramatic inainte de 1989. Scris intre anii 1969 si 1971, a fost confiscat de Securitate pe 14 decembrie 1972, dar in 1975 i-a fost restituit autorului, in urma unui memoriu. Intre timp insa, Steinhardt rescrisese din memorie Jurnalul. Ulterior, el a trimis copii ale celor doua variante mai multor prieteni, inclusiv Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca. Acestora le-a marturisit si ca intentiona sa unifice cele doua variante – acesta fiind cel mai puternic argument in sprijinul ideii ca dactilograma de la Rohia reprezinta varianta-sinteza a primelor doua.

Care ar fi diferentele dintre varianta publicata si varianta de fata? In primul rand, o alta ordonare a blocurilor textuale (a ceea ce, in terminologia engleza privind structura si stilistica jurnalelor, poarta numele de entry/entries). In al doilea rand, o alta redactare, o alta formulare, o rescriere a pasajelor comune ori comparabile. In al treilea rand, dislocarea unor fragmente compacte din prima varianta si repozitionarea lor. Nu in ultimul rand, prezenta unor fragmente inexistente in prima varianta.

Varianta aparuta la Editura Dacia este cu siguranta prima, dupa cum se poate constata din compararea textului publicat cu fragmentele reproduse in "Notele de analiza" a Jurnalului fericirii, aflate intre documentele Dosarului de Urmarire Informativa a lui N. Steinhardt de la CNSAS. Din nefericire, a doua varianta, cea rescrisa din memorie dupa confiscarea primeia, s-a pierdut in circumstante obscure dupa 1990. Pana acum, ea nu a iesit la suprafata. Sperantele insa nu sunt intru totul pierdute...

Opera de bilant existential, Jurnalul fericirii s-a bucurat de un enorm succes dupa 1989, devenind o carte fundamentala pentru toti cei care au rezonat la mesajul lui Steinhardt de a-si depasi temerile, de a iesi de sub dominatia fanatismului, raului si minciunii, pentru a imbratisa adevarul si a-si descoperi astfel demnitatea umana.

Despre autor
Nicolae Steinhardt se naste la Bucuresti, pe 29 iulie 1912. Isi face debutul publicistic foarte de timpuriu in revista Liceului "Spiru Haret". Isi ia Bacalaureatul in 1929 si frecventeaza cenaclul "Sburatorul", iar in 1932 isi ia licenta in Drept. In 1934 incepe sa colaboreze la Revista burgheza si publica sub pseudonimul Antisthius volumul parodic In genul... tinerilor. Isi ia doctoratul in Drept in 1936. In 1935 si 1937 publica impreuna cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme si Illusions et réalités juives. Colaboreaza la Libertatea si la Revista Fundatiilor Regale. Dupa razboi publica pentru scurta vreme in Universul literar, Victoria, Tribuna poporului si, din nou, Revista Fundatiilor Regale. Refuza sa colaboreze cu noul regim. In 1960 este anchetat, apoi condamnat in "lotul Noica-Pillat" la 12 ani de munca silnica. Trece prin inchisorile Jilava (unde este botezat de parintele Mina Dobzeu), Gherla si Aiud. Eliberat in august 1964, va reveni dupa cativa ani in lumea literara prin traduceri, medalioane, cronici etc. In 1972 termina prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publica volume de eseuri si de critica foarte bine primite, desi unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, ramane activ pe terenul eseisticii si al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.

In 2008, Manastirea "Sfanta Ana" Rohia si Editura Polirom au inceput publicarea seriei complete a operelor steinhardtiene, serie in care au aparut pana in prezent: Jurnalul fericirii, Daruind vei dobandi. Cuvinte de credinta, In genul... tinerilor, Eseu despre o conceptie catolica asupra iudaismului • Iluziisi realitati evreiesti, Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Léon Duguit, Articole burgheze, Intre viata si carti, Incertitudini literare, Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltarii, Grandiosului, Solemnitatii, Exuberantei si Patetismului, Critica la persoana intai, Escale in timp si spatiu sau Dincoace si dincolo de texte, Prin altii spre sine, Monologul polifonic si Primejdia marturisirii. Convorbirile de la Rohia.

"– Jilava, camera 34, Februarie-Martie 1962
In poarta Reduitului ma ia in primire celebrul plutonier-major Ungureanu; si se vede ca, dupa trei saptamani de greva a foamei si de sedere la secret fara nici un fel de incalzire (si intr-un loc unde nu cred sa se fi facut vreodata foc de cand a fost construit fortul si pana astazi) , arat a stafie, caci pare si el impresionat si cand deschide usa celulei 34 si ma incredinteaza sefului de camera ii spune sa aiba grija de mine si sa-mi dea patul de langa usa.

Asa si face. Privind incaperea in care am intrat – un soi de tunel lung, intunecos, rece, deosebit de respingator – nu-mi pot inchipui ca are sa fie locul unde voi cunoaste cea mai deplina, mai neasteptata fericire. Nu, niciodata si nicaieri n-am fost mai fericit decat in celula 34 de la Reduit: nici in copilarie, la Brasov, cu mama; nici in decorul de carte postala, albastru si alb, al Lucernei, ori in Cismigiu cand Sofia mi-a citit prima oara Puiul si Metamorfoza; nici intr-a saptea cand am luat premiul intai; doar in ziua botezului... Deocamdata, vad o celula ingusta si neobisnuit de adancita, care aduce a mat subpamantean, a crater de vulcan stins, a mina parasita, a coridor de cosmar sau a teava de palnie intr-un tablou de Hieronymus Bosch, a colt de iad spalacit. Spre a ma putea plasa in apropierea usii a fost nevoie ca un detinut sa fie mutat si faptul a starnit, fireste, in lumea aceasta concentrationara, unde orice miscare cat de mica e pricina de incurcatura si durere, o nemultumire impotriva-mi. Sunt privit cu suspiciune. Seful camerei, o namila (aflu apoi ca-i basarabean, probabil popa raspopit si ca-i presupus a fi turnator), se uita crunt la mine. Am picat, spre seara, cu scarba si valmasag de asternuturi.

Dar a doua zi lucrurile incep a se limpezi. Poate ca si extrema mea paloare, slabiciunea si aureola de grevist al foamei contribuie la schimbarea atmosferei. Imi dau usor seama ca am nimerit intr-o camera minunata, numai oameni ahtiati de invatatura si poezii, mult tineret, un grup de sectanti, doi medici, un preot ortodox din Oastea Domnului si cativa sasi, printre care un pastor luteran. Tineretul predomina, si principala-i preocupare este invatarea pe dinafara a cat mai multe poezii. Din acest punct de vedere au nimerit-o destul de bine cu no-venitul; stiu Luceafarul, Scrisorile toate, Moartea lui Fulger, Nunta Zamfirei, o multime de poezii de Toparceanu (e cautat in toate camerele), Lacul lui Lamartine, binecunoscutul si indragitul sonet al lui Arvers, multe bucati de Baudelaire si Verlaine, ceva Samain si nenumarate versuri de Nichifor Crainic, Radu Gyr si Sergiu Mandinescu (a caror memorizare am inceput-o din primele zile de puscarie, o data cu invatatura alfabetului Morse, totul spre marele amuzament al dascalilor mei legionari, mirati de asa scolareasca ravna).

Mai stiu si o multime de psalmi, invatati prin celule si in special de la bonomul Ariton Rizescu, fost tarcovnic onorific la una dintre marile biserici din centrul capitalei, om excelent si profesor cum mai rabdator nu s-a vazut. Cine stie multe poezii pe dinafara este si va fi mereu fericit in inchisoare. Ale lui sunt orele care trec usor, relatiile neacute si neagresive cu oamenii, depasirea jalnicei realitati, tigaretele imateriale oricand accesibile, nevatamatoarele substitute ale drogurilor. Ale lui vor fi visul si incantarea (fara a uita ca dupa Nikolai Semionovici Leskov sunt si o buna pregatire pentru singuratatea din mormant). Incep sa inteleg de ce abatele Faria s-a pregatit de puscarie citind si invatand toate cartile mari ale lumii. Lucru mai intelept si mai practic nici ca putea face.

Ne apucam asadar de invatat poezii, si primului grup pe care-l formez ii predau Luceafarul. De mult asteptau cu nerabdare sa le vina cineva in celula care sa-l stie (aici, la Reduit, sectie mai aspra, schimbarile sunt rare), asa ca acum sunt tratat cu totul altfel ca in ajun. Tunelul parca-i mai putin mohorat. Pastorul luteran se dovedeste a fi si el un om remarcabil si plin de calitati cum numai prin inchisori poti intalni si numai acel mediu special poate crea. E brasovean si aduce deopotriva a semizeu si a sfant. Inalt si blond, linistit, cult, gentil si indatoritor, el e sufletul camerei: stie pe de rost mii de versuri de Rainer Maria Rilke, din care a tradus o multime in romaneste, el insusi fiind poet de limba germana."

"– Gherla, 1964
Vantul cu adevarat sufla unde vrea, harul de asemeni, iar lumea aceasta e plina de ciudate lucruri.
Sunt transferat la Zarca. In prag ma opreste gardianul de serviciu, un tip ursuz, incruntat. Se deda ritualului de intrebari clasice: cum te cheama? cati ani ai? la cat esti condamnat? esti insurat? copii ai? ce-ai fost in civilie?

De una dintre obisnuitele lor intrebari, de data aceasta, sunt scutit; de intrebarea despre femeile de la santan. Grozav le place sa o formuleze, ii fericeste, they relish it, simpla mentionare a tabloului ii poarta in empireul inchipuirii celei mai nestavilite: da’ ia spune, ma, femeile goale de la santan le puneai sa se urce pe masa si le stropeai cu sifon?

Asta e obsesia lor, actul major de impilare si sfruntare a poporului, limita, pentru ei, a desfraului, exploatarii si huzurului, dar totodata si a elegantei, a bucuriei pe care o poate oferi viata, e orgia romana, e atractia ospatului sardanapalic si punctul central al dezmaturilor Messalinei, un nec plus ultra al celei mai ametitoare imbinari de ostentatie, perversitate, risipa si lux.

Am insa parte de alta intrebare, dovedind ca omul din prag mi-a citit fisa si e bine informat; caci dupa ce dau cuvenitele raspunsuri, adauga: ma, nu esti tu ala care n-ai vrut sa fii martor impotriva prietenilor tai? – Ba da, domnule major. – Si de ce n-ai vrut, ma? Tte crezi mare ot, ai vrut s-o faci pe grozavul? Dar nu vezi ca nu ti-a mers? – Vad, domnule major. – Si de ce n-ai vrut ma sa spui adevarul, ca atata ti s-a cerut, de ce ai vrut sa inseli organele de stat? – Nu le-am inselat, domnule major. – Ce spui, ba? Si zici ca n-ai vrut? – Da, domnule major. – Si, ia spune, nu te-au frecat asa, nitel, cum meritai? – Ba m-au frecat, domnule major. – Bine ti-au facut, ma, bine ti-au facut. Ma, tu esti un mare ticalos. (Si apoi fara nici o tranzitie:) Da’ ia spune, tu ai mancat astazi? – Da, domnule major.

El nu ia seama la acest raspuns al meu si se adreseaza plantonului care sta pitit (sa nu care cumva sa-l zaresc) dupa usa: Ia da-i ma o gamela sa manance, da’ vezi pune-o plina si da-i de la regim"

"– Gherla, iulie-gugust 1964
Din camaruta mea de la Zarca, unde-s singur, pot auzi cum pleaca oamenii in grupuri, incepand de pe la opt-noua dimineata si pana la douasprezece. Dupa marile plecari de la sfarsitul lui iunie a urmat o pauza, apoi eliberarile au reinceput la 24 iulie. Numar zilele si astept mai intai cu mult calm, dar in curand cu infrigurare. Din ritmul vietii de aici nu s-a schimbat nimic, desi detentiunea politica este pe cale de a fi lichidata.

Prevederile decretului ce ni s-a citit (poarta numarul 411) au aerul de a se implini intocmai! Singuratatea si asteptarea imi devin din ce in ce mai apasatoare, dar si mai pline de nu stiu ce intens farmec. Prin botez m-am nascut a doua oara. Acum, in pragul eliberarii, am impresia ca intru pentru a doua oara in viata, incerc simtamintele nenascutilor din piesa Venind prin lanul de secara a lui William Saroyan, a sufletelor intrupate care stau la rand sa fie introduse in lume si-n soarta ce le-a fost statornicita. Umblu de la un capat la celalalt al celulei (nu-s desigur doi metri), fac planuri, imi vorbesc mie insumi si cred ca-s nitel nebun.

De la farmacie mi s-au dat aspirine (ce lucru extraordinar, s-au schimbat vremurile) si criza de sciatica (m-a chinuit vreo zece zile) a trecut. Primesc si un pachet! Primul si singurul meu pachet. In iunie, dupa citirea decretului, ni s-a dat fiecaruia voie sa trimitem o carte postala. N-am indraznit sa scriu tatii, l-am crezut mort de mult. Am adresat-o varului meu din aleea Rumeoara. La ghisetul biroului de primiri sunt vestit ca am un pachet si intrebat de la cine e. Raspund indicand numele si adresa varului. Nu corespunde!, aud. Aici arata alt nume si alta adresa, si mi le spune pe ale tatii. Trag un strigat de bucurie si de uimire: e de la tata! Innebunesc de-a binelea. Distribui tot ce am primit celor care stau ca si mine la coada in fata ferastruicii. Pe hartia pachetului scrisul nu e al tatii. Ce-are a face! Traieste! S-a tinut de cuvant, le-a facut in ciuda, n-a fost pre voia hainilor de tatari!

Umblu iar prin celula si-mi jur sa nu ma indepartez niciodata de Hristos, mai bine sa mor decat sa faptuiesc pacate strigatoare la cer, sa ma port si afara asa cum m-am purtat in inchisoare, pe care o binecuvantez. Pe masura insa ce trec zilele si vad ca nu sunt liberat ma cuprinde ingrijorarea. Decretul prevede o gratiere generala, dar si foloseste o formula care-mi da de gandit – «practic» sa nu mai ramana nici un detinut politic. Cuvantul acesta «practic» s-ar putea sa fie inteles: sa nu mai ramana de fapt nimeni inchis, dar si: sa ramana atat de putini inchisi, incat numarul lor sa poata fi socotit neglijabil. Cum l-au inteles specialistii echivocului si al frazelor in doi peri? Trec 27, 28 si 29 iulie si nu sunt anuntat. Plecarile continua. Imi spun ca sa ma linistesc ca numele meu incepe cu o litera de la sfarsitul alfabetului, ca nu am pile de nici un fel, ca nu am dat declaratie de reabilitare si ca n-am fost turnator: apoi mai am si mentiunea «nesincer cu ancheta» la dosar.

Am judecat bine. Sunt chemat in camarutele procurorilor abia in ziua de 2 august si mi se spune ca nu voi fi pus in libertate. Cum asta?, intreb, exista un decret general. Procurorul, un om rotofei, se uita tinta la mine, sever, apoi zambeste: «Ce, n-am voie sa glumesc?» O tempora! O mores!

Sunt liberat la 3 august, o data cu ultimii locuitori ai inchisorii tereziene: cativa nationalisti unguri; doi oameni care au incercat sa evadeze in cursul detentiei; cativa rezistenti din munti (printre care Gavrila Vatam.); un Eevreu de la Ministerul Comertului Exterior – speta de condamnat cea mai odioasa si mai antipatizata de toti: cumuleaza calitatea de comunist, de hot, de smecher cu doua fete si de fost intransigent care se batea cu pumnu-n piept si turna si persecuta si o facea pe grozavu’ si pe nepotul vaporului Potemkin si totodata isi faurea conturi in strainatate; doi criminali de razboi si alti «recalcitranti».

– Cum de-i rabda, domnule, pamantul?
Intrebarii acesteia, pe care o aud foarte adeseori, imi vine sa-i raspund eu, insa ma abtin, nu vreau sa-mi aprind paie in cap.
I-as fi raspuns: cum de-i rabda pamantul pe comunisti? Ii rabda pentru ca vin cu un important mesaj si aduc o noua revelatie.

Aportul comunismului nu consta in evidentierea factorului economic, asa cum se crede indeobste, si cum in primul rand cred adeptii lui. Despre insemnatatea factorului economic se stia si inainte de Marx, si l-au scos in evidenta si nemarxistii.
Revelatia comunismului exprima superioritatea cuvantului (vorbit si scris) asupra realitatii. Din experienta unei jumatati de veac am putut vedea ce este comunismul cu adevarat: este regimul care deosebeste net si total realitatea de vorbire, si acorda atentie numai acesteia din urma.

Intre realitate si cuvant nu exista vreo legatura directa, cauzala sau de interdependenta in favoarea realitatii. Realitatea si cuvantul pot merge fiecare pe calea sa, in mod cu totul divergent. Nu cuvantul este (f) de R, ci realitatea are nevoie – pentru ca sa existe – de cuvantul scris si vorbit.

Numai asa se explica de ce comunistii trateaza cu atata indiferenta si dispret realitatea si manifesta atata strasnica vigilenta in privinta cuvantului scris sau rostit.
Aceasta extraordinara vigilenta a lor pe noi ne mira enorm. (De unde si fraza «reactionara»: n-am facut nimic, sunt pedepsit pentru cateva vorbe – fraza stupida si eretica in ochii comunistilor.)

Noi am crezut ca pana la urma Realitatea ii va infrange, va distruge castelul lor din carti de joc, edificiul lor de vorbe, economia lor falimentara. Dar neincetatul si crescandul mers inainte al comunismului in lume trebuie sa ne faca pana la urma sa intelegem acest adevar uimitor: realitatea nu are nici o contingenta si nici o inraurire asupra cuvantului si nu-l poate subjuga. Lumea vorbelor si lumea scrisului nu depind de realitate si pot habar sa n-aiba de ea.

Dar aceasta nu-i altceva decat reinnoirea mesajului biblic: cuvantul e mai insemnat decat lumea faptelor, realitatea e creata de Cuvant, iar nu invers.
Pentru ca ne-au dat prilejul de a reintelege acest mare adevar, desavarsindu-i revelatia intr-un mod si mai categoric decat in scriptura, exemplificandu-l sub ochii nostri (mirati), pentru aceasta ii rabda, zic eu, pamantul pe comunisti.

(Dar pentru ca s-au folosit numai de cuvinte mincinoase, e de crezut ca vor fi la randul lor invinsi de cuvantul adevarului. Unul dintre cei care-l rostesc este Alexandru Soljenitin. Minciuna, desigur, e infinit mai tare decat realitatea. Dar rostirea adevarului o spulbera.)" (pp. 446-449).

Pagini coordonate de Sebastian S. Eduard


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 1554


Mai multe titluri din categorie

Oamenii Revoluţiei. Gelu Voican Voiculescu povesteşte cum era gata-gata să revenim la dictatură

Oamenii Revoluţiei. Gelu Voican Voiculescu povesteşte cum era gata-gata să revenim la dictatură
Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în guvernul provizoriu Petre Roman, declară pentru Jurnalul Naţional că, acum 25 de ani, la Revoluţie, unul dintre sloganurile scandate de oameni, valabil şi astăzi, este...

Marius Tucă: Ce este poezia

Marius Tucă: Ce este poezia
 Poezia este o fiinţăCu foarte mare trebuinţăO dragoste foarte mareCu la fel de mare căutarePoezia este un drogDin cornul unui inorogŞi mai ales o stareCu atât de mare alinarePoezia este izbăvireCu atât de...

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă
■ Jurnalul Naţional: Credeţi că România a meritat şi/sau merită sacrificiul tinerilor de acum 25 de ani?■ Petre Roman: Da, fără îndoială, pentru că dacă mă gândesc la acei tineri şi foarte tineri, să...

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei
Galerie Foto Cărţi. Mii de volume. Milioane de pagini. Frumos caligrafiate şi împachetate în ecuaţii, teoreme, numere. Tot ce ţine de matematica ultimului secol, cu toate descoperirile în domeniu găseşti în acest sanctuar...

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"
Au trecut 25 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Vâltoarea evenimentelor de atunci a suprimat egalitarismul ca principiu de organizare al unui idilic "paradis" social, practic irealizabil. A spulberat un sistem de...

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”
Galerie Foto Poveştile legionarilor români. Un fost combatant, Irok, își descrie aventura în Legiunea Străină. Iată ce spune: “…Am plecat în Franţa, drumul te costă 190 de euro cu Eurolines până la Marseille și de...

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”
Marele reporter se întâlnea cu poetul la Sfântu Gheorghe, când acesta se ducea să târguie unelte pentru grădina sa din Mărţişor. Un interviu făcut cu ani în urmă de Alexandru Stark scoate în evidenţă...

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge - II

Urmare din Pagina 1 (click pentru prima parte a interviului)■ Jurnalul Național:: Dansul de cabaret pare mai uşor decât baletul clasic. Însă sincronizarea şi expresivitatea trebuie să fie la cote maxime. Care...

EXCLUSIV. Cum să trăieşti mult mâncând după dieta Anei Aslan

EXCLUSIV. Cum să trăieşti mult mâncând după dieta Anei Aslan
Inegalabila doamnă Ana Aslan a trăit aproape 92 de ani. A fost o longevivă, conform definiţiilor ştiinţifice. Metoda de tratament Ana Aslan, bazată pe invenţia sa gerovitalul şi un regim de viaţă sănătos...

Legiunea este patria lor! Românii care se duc să moară servind o cauză străină (1)

Legiunea este patria lor! Românii care se duc să moară servind o cauză străină (1)
Galerie Foto O armată într-o armată. Depozitara nemulţumiţilor şi neadaptaţilor lumii. Veneraţi şi condamnaţi. Aventurieri şi romantici. Criminali ori inocenţi. Codul lor este: disciplină, solidaritate, respect. Luptând...

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge
Galerie Foto Un român se află printre vedetele cabaretuluiMoulin Rouge este cel mai cunoscut cabaret al Lumii. Aici s-a scris istoria pasiunilor ascunse ale Franţei ultimului secol, dar au avut loc şi cele mai importante...

Retrocedările, bombă cu efect întârziat

Retrocedările, bombă cu efect întârziat
Clanurile mafiote şi-au construit imperii financiare pe baza revendicărilor ilegale. În paralel, oamenii simpli aşteaptă ani de zile pentru pentru a-şi primi drepturile. Mai mult, autorităţile îi pasează de la...

25 de ani de la Revoluţia eşuată de la Iaşi

25 de ani de la Revoluţia eşuată de la Iaşi
Revoluţia din 1989 a lăsat urme foarte adânci în societatea românească. Au murit în acel decembrie 1.104 români şi au fost rănite 3.352 de persoane. Întâi au fost cei seceraţi de gloanţele forţelor de...

Radu Beligan: "Am o boală, sunt legat ombilical de România!"

Radu Beligan: "Am o boală, sunt legat ombilical de România!"
Galerie Foto La mulți ani, Radu Beligan.Interviu publicat în Jurnalul Național, 12 decembrie 2009______Ni se dezvăluie cu modestie şi căldură. E, în fond, un bun na­ţio­nal. Un maestru, în adevăratul sens al...

Trei studente românce îi calcă pe urme laureatului Premiului Nobel

Trei studente românce îi calcă pe urme laureatului Premiului Nobel
Galerie Foto Pe lângă cea mai mică rată a şomajului din Germania şi una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, 4,1%, landul Baden-Wurttemberg (BW) se mândreşte şi cu cea mai mare densitate de universităţi de stat din...