x close

Octavian Coifan, un parfumier român la curtea Franţei

0
Autor: Diana Rotaru 23 Apr 2010 - 00:00
Octavian Coifan, un parfumier român la curtea Franţei
Vezi galeria foto


La el nasul este al treilea ochi. Cu el distinge peste 3000 de ingrediente. Are un asemenea simţ al mirosului încât identifică oamenii după parfumul personal, îi caracterizează sufleteşte după acest criteriu. Sever Octavian Coifan - un nume sonor la Paris şi în lume. Un parfumier mai degrabă cunoscut în afara ţării, decât aici. Singurul "nas" românesc din cei 400 ai lumii. Un român care a studiat la Versailles,  cea mai mare şcoală de parfumerie din lume.

A plecat din Timişoara pentru a excela într-o meserie care nu există în codul CAEN(clasificarea activităţilor din economia naţională). A făcut performanţă, în câţiva ani ajungând să îşi deschidă un laborator chiar lângă Turnul Eiffel, să publice trei cărti de specialitate, să creeze parfumuri exclusiviste pentru aristocraţii lumii, asemeni marilor case consacrate - Jean Patou sau Guerlin. Nu are nostalgii sau regrete. Umilinţa de a fi român în afară şi-a găsit naşul. Azi, nasul său e imbatabil.

● Jurnalul Naţional: Cum v-aţi descoperit această pasiune ?
● Octavian Coifan:
În momentul în care am descoperit, într-o carte în anii '80, că există meseria de parfumier şi că ceea ce îmi place are un nume, iar violetele şi lăcrămioarele pe care le culegeam în fiecare primăvară pot dura un an întreg , iar aceasta este de fapt o arhitectură a invizibilului.  
Simţul mirosului îl are fiecare şi îl utilizează din prima secundă de viaţă (mai puţin cei anosmici). Eu l-am educat, dresat, cultivat iar reţeta e cât se poate de simplă - a mirosi tot ce există în jur însă în mod conştient, constant şi armat cu un spirit critic - "ce miros?", "ce îmi evocă?", "cu ce pot relaţiona?" şi ulterior "ce conţine?" şi "cum pot să-l recreez?". Pentru toate acestea există tehnici de a mirosi şi metode pentru a memora în contextul în care lucrăm cu peste 3000 de ingrediente. Pe măsură ce stăpâneşti bazele ajungi să descoperi calităti nebănuite ale esenţelor "banale" într-un proces similar relaţiei dintre cuvânt şi poet.

● Cum aţi ajuns la Institutul de la Versailles, singura şcoală oficială academică de parfumuri?
● România este o ţară a umilinţelor în care greutăţile încep în momentul în care ai nevoie de acte. Nu credeam că punerea unei ştampile pe o diplomă de stat la Ministerul Învăţământului poate fi un asemenea calvar. La Versailles am dorit să ajung din 1996. S-a întâmplat peste 10 ani pentru că nu am avut nici banii, nici avantajele puterii şi nici un fel de susţinere, deşi am căutat-o şi cerut-o în mod repetat. Umilinţa de a fi român în afară (calvarul vizelor înainte de 2007) şi în ţară prin modul în care statul te tratează şi-au găsit însă naşul - Azi, nasul meu e imbatabil, unul din cele mai bune din lume. Probabil harul meu de a servi frumosul e datorat prea multor mizerii, pe care asemenea multor români, le-am trăit şi îndurat. M-am spălat cu săpunul Cheia în comunism, însă am descoperit cheia spre uşa ferecată a parfumurilor şi misterele lor.


AM MUNCIT PENTRU A-MI PERMITE EXCLUSIV LUXUL STUDIULUI
● V-a fost greu să va întretineţi la Paris?

● Nu datorez nimic nimănui, cu atât mai puţin statului român care nu mi-a permis nici banala bursă în timpul facultăţii, la Farmacie (datorită dublei mele specializări). Nu există burse pentru aşa ceva sau fundaţii care să susţină ceea ce fac eu iar toate încercările mele anterioare au fost soldate cu eşecuri. Motiv pentru care m-am descurcat singur. Înainte de a veni la Paris lucrasem suficient de mult în România pentru a-mi permite exclusiv luxul studiului.                                                                  
Şcoala este doar deschiderea unui drum în care faci, în mod concentrat, ceea ce vei continua toată viaţa. Spre deosebire de alte meserii / şcoli, nu există nimic inutil. A mirosi, a identifica, a analiza, a recompune, a deconstrui un miros, a evalua, a critica, a stabili rapoarte de miros, toate acestea fac parte din proces. Spre deosebire de alte domenii, în parfumerie nu există jumătăţi de măsură, amatorism, impostură pentru că mirosurile nu se "pliază" aşa de uşor. Nu există învăţat în sesiune, pe ultima sută de metri sau copiat. Dacă nu exersezi zilnic cel puţin 10 ore, nu ai nicio şansă. Odorantele (câteva mii la ora actuală) se învaţă sistematic iar această meserie fără disciplină nu e posibilă. Nu există nici nopţi pierdute şi nici un fel de altă distracţie care ar putea obosi simţul olfactiv.


● Vorbiţi-ne despre orele de studiu propriu-zise.
● E greu de pus în cuvinte ceea ce v-aş demonstra mai simplu prin miros. Noi, parfumierii, stăm toată ziua cu o bucată de carton sub nas, din care emană miresme pe care le analizăm mental. Studiul unui parfum (cu sute de componente) înseamnă găsirea acelor odorante care îi formează osatura şi a căror combinaţie (maxim 15) retranscriu cu fidelitate mare iluzia originalului. Trebuie să selectezi ingredientele majore, să găseşti proporţia şi apoi să elimini ceea ce e în plus şi "poluează" mirosul. Pare simplu dar e un proces care necesită multă concentrare şi cunoaştere. Este însă un exerciţiu pe care îl stăpânesc excelent iar acum reuşesc să reproduc mirosul oricărei flori care mă farmecă. Un vis din copilărie de a extrage această esenţă poetică.


● Să înţeleg că au fost şi multe încercări nereuşite...
● Parfumul, asemenea oricărei opere de artă este o căutare în labirint, pe cărări multiple şi complicate pentru a ajunge în final la răspunsuri extrem de simple. După luni de căutări soluţia finală dintr-un parfum pare evidentă însă până acolo multe încercări au "murit". Există două mari direcţii în formularea unui parfum - fie iei o "formulă" clasică pe care o derivezi prin schimbări de "ornament", fie porneşti de la zero creând acorduri între 4-5 elemente, ulterior variate. Eu am ales varianta a doua, mult mai complicată. Creaţia e cea care dictează şi uneori e foarte capricioasă, de aceea umilinţa şi răbdarea sunt calităţi esenţiale în această meserie.


● Şcoala de la Versailles e o şcoală complexă. Pe lângă un nas fin, iese şi un nas care "miroase caracterul uman".
● Şcoala nu te transformă în psiholog. Această calitate curge în venele oricărui creator, de la scriitor la artist plastic. În parfumerie ea este esenţială pentru că mirosul, teribil indiscret, trădează. Nu există niciun secret, decât acela că trebuie să cunoşti enorm de multe parfumuri şi enorm de multe persoane, pe ambele să le priveşti de la distanţă cu spiritul analizei şi ochiul critic. Oamenii se dezvăluie prin cuvinte, gesturile şi parfumurile pe care le poartă rezumându-se la o serie de tipare pe care ajungi să le ştii după ce personal ai cunoscut peste 10 000 de persoane. Oamenii sunt o carte deschisă dar trebuie să fii obişnuit cu lectura, adesea printre rânduri şi să ai rapiditate ca într-o misiune nedezvăluită.  
LABORATORUL DE LÂNGĂ TURNUL EIFFEL, MICA UZINĂ EXCLUSIVISTĂ A FEMEILOR ARISTOCRATE
● Cât de greu a fost să vă faceţi un nume în parfumerie?

● Este enorm de greu pentru că trăim într-un univers al mărcilor şi nu unul al creatorilor. Numele parfumierului nu apare pe flacon şi rar este cunoscut publicului occidental. Competiţia este zdrobitoare în faţa celor 5 mari producători mondiali, accentuată de faptul că lumea parfumierilor este extrem de conservatoare, franceză şi în care familiile, "dinastiile" au încă un monopol. Ceea ce mă ajută şi mă diferenţiază sunt enormele cunoştiinte de istorie pe care le transmit constant prin scris, fiind un autor extrem de citit universal, dar şi nişa pe care m-am axat.


● Astfel v-aţi deschis propriul laborator, lângă Turnul Eiffel.
● Sper să am în viitor o uzină, ar fi mult mai amuzant întrucât laboratorul unui parfumier e ca atelierul unui artist - enorm de multe flacoane asemenea tuburilor de culori răzleţ dispuse. Drumul a fost foarte lung şi am parcurs doar o mică parte. O cale mai lungă au străbătut pentru a ajunge pe masa mea trandafirii din Turcia sau Maroc, balsamul de Peru, iasomia indiană, vanilia din insulele Réunion, vetiverul din Haiti, extractul de oudh din Laos, piperul din Indonezia.


● Pentru cine aţi creat, care sunt cerinţele?
● Am creat formule atât pentru societăţi cât şi pentru persoane, dar luxul impune secret total asupra numelor. Am avut clienţi din Rusia, Franţa, SUA, ţările arabe şi mai nou Asia. Un parfum « sur mesure » înseamnă a interpreta gusturile, trăirile, emoţIile şi universul intim al persoanei. O relaţie de prietenie transpusă într-un miros. Este un proces destul de laborios cu multe conversaţii. Aşa cum Dr.Freud ascultă femeile pe divanul său vienez, eu le ofer o picătură de  parfum înmiresmându-le amintirile.

● Rusoaice, americance, chinezoaice s-au destăinuit ca pe divanul lui Freud. Ce aşteptări au aceste aristocrate de la un parfum personalziat? Există şi românece printre ele?
● Fiecare ţară cu povestea ei şi cu universul olfactiv care devine un fel de referinţă colectivă inconştientă. "Suntem ceea ce mirosim" nu e departe de adevăr iar aceasta înseamnă tot ce ţine de universul olfactiv al oamenilor (plante locale, bucătărie, parfumurile de succes din acea zonă, obiceiurile culturale).  Câteva exemple selectate din întâlnirile mele de suflet:-flori albe opulente (multă iasomie, gardenia) şi note brutale evidente sau mult mosc lemnos proaspăt pentru americance. Trandafir proaspat, patciuli, mirodenii foarte picante şi uneori iris pudrat pentru rusoaice. Trandafir foarte greu cu santal, ambră, note dulci până la refuz şi uneori fructe pentru ţările arabe. Flori delicate şi preţioase aproape imperceptible pentru chinezoaice. Pentru o rusoaica am facut o gardenie exotica asociata cu miros de ceai negru si lapte. Pentru o englezoaică de origine indiană un buchet floral oriental în care trandafirul proaspăt englezesc este contrastat cu mirodenii (ghimbir, cardamom). Nu am avut clienţi din România şi nici nu vor fi în viitorul apropiat pentru că nu vreau ca munca mea să fie privită ca un moft al celor care epatează.
E GREU SĂ DEMAREZI CEVA NOU ÎN ROMÂNIA. NU EXISTĂ CULTUL AMBIŢIEI ŞI AL CURAJULUI
● Unde mai e azi acasă, cu adevărat?
● Acasă e acolo unde mă simt bine, iar mirosul tipic e de prăjitura de casă în cuptor, dar fără aromă de vanilie sintetică Dr.Oetker. Dar acasă nu mai este Timişoara, acolo unde s-au tăiat copaci, s-au distrus parcuri iar legumele sunt toate de import cu acel gust fad şi artificial, atăt de diferit de savoarea din grădinile bănăţene de altădată. Românii au tăiat pădurile şi parcurile, au invadat fast foodurile străine şi mâncărurile pline de arome într-un act iresponsabil de sinucidere naţională.  


● Sunteţi nostalgic?

● Nu. Deşi uneori Chopin, Minulescu, ploaia de primăvară şi parfumul Après l'Ondée (Guerlain) impun o stare nostalgică.


● De Timişoara vă leagă totuşi primele încercări de a sintetiza substanţe...
● Am fost olimpic naţional la fizică şi la chimie. Am o colecţie impresionantă de brevete de chimia odorantelor datând de la finele secolului al XIX-lea iar aceste încercări de sinteză s-au rezumat la reproducerea sau amendarea unor procedee cunoscute, atunci când materiile prime erau accesibile. Totul a început de la un lucru extrem de simplu - lipsa moleculelor care azi se află pe orga mea de parfumuri. Neavându-le pentru că nu se fabricau în România iar importul era o utopie, a trebuit să sintetizez o parte din ele. Aşa mi-am făcut o bibliotecă olfactivă şi mi-am antrenat memoria. Industrial nu puteau fi produse în România pentru că un brevet nu spune totul iar molecula în sine sau tehnologia e protejată.


● Aici aţi făcut şi primele extracte naturale...

● Tehnicile de extracţie din parfumerie sunt foarte simple ca distilarea sau extracţia cu solvenţi organici, utilajele şi tehnologia nu sunt complicate (dar reglajele sunt fine pentru a obţine un produs calitativ). Am extras tot ce s-a putut însă cantităţile au fost mici (de la violete la licheni, trandafiri, caprifoi, zambile şi numeroase plante speciale). Aceasta se întâmpla într-o perioadă în care, în lipsa unei pieţe globale, a unei economii inflaţioniste şi a unui climat nesigur era imposibilă achiziţionarea de materii prime. România are potenţial de a produce extracte naturale bio pentru parfumuri sau cosmetică însă acest domeniu este subestimat. Pamântul românesc este unul din cele mai bun din Europa. În actuala Republica Moldova se produceau majoritatea extractelor naturale folosite în parfumeria sovietică, unele de o calitate excepţională. Cultivarea plantelor aromatice este subestimată în România şi sunt multe care ar putea fi produse pentru a concura piaţa franceză sau italiană. Pentru asta însă e nevoie de voinţă, cunoaştere, organizare şi nu în ultimul rând nas.


● Cum a fost cu primul minilaborator...

Extrem de dificil când sticlăria de laborator era o raritate, anii '90 au fost o catastrofă şi când românii au tendinţa naturală de a nu încuraja. E greu să demarezi ceva nou în România pentru că nu există cultul curajului şi al ambiţiei de a deschide noi drumuri însă odată ce ai o brumă de succes, toţi încep să te copieze.


ÎN ROMÂNIA, MESERIA DE PARFUMIER NU EXISTĂ ÎN CODUL CAEN
● Sunt românii cizelaţi în materie de parfumerie şi artă a parfumului?

● Românii descoperă acum acest univers şi îşi pot permite ceea ce acum doar 20 de ani era un lux cotidian, rezervat celor cu rude în străinătate sau din nomenclatură. Această descoperire e bine să se facă din pasiune, cu atenţie acordată mirosului şi nu din snobism. Prea uşor, mărci care nu au parfumuri extraordinare devin brusc "exotice" în România şi prezentate sub umbrela luxului. Confuzia dintre calitate şi impresia de lux este frecventă în România pentru că e foarte uşor să faci petreceri, să asociezi numele unei vedete şi să pui o etichetă cu preţ mare.
La ora actuală nu se produc parfumuri de lux în România, după ce această industrie debutase modest în perioada interbelică iar înainte de 1989 s-a produs un număr destul de mare de creaţii la Miraj Bucureşti, azi demolată. În decursul cercetărilor mele din ultimii 10 ani nu am descoperit români parfumieri în sensul de azi al termenului creator de parfumuri şi cel de român - diferit de a fi originar din România pentru a deveni orice altă naţionalitate posibilă şi diferit de cazul în care eşti producător care importă esenţa din Franţa pentru a o dilua. Însă, au existat şi există numeroşi români în diversele domenii conexe parfumurilor - de la câţiva chimişti foarte buni până la marketing sau management şi mai mulţi în zona cosmetică. Unele persoane din trecut le-am prezentat într-o conferinţă însă românii au marele talent de a dispărea pentru a se integra perfect în noua ţară până la a-şi schimba numele. România înseamnă cultură română şi capacitatea de a nu ascunde locul de unde eşti.


● Aţi vrea să vă întoarceţi în România?

● Vorbesc curent 5 limbi străine dar sunt român. Acest lucru nu se declamă ci se demonstrează. Nepăsarea autohtonă e contrabalansată de faptul că străinilor le pasă chiar foarte mult de noi, însă în interesul lor. Nu sunt însă rupt de ţară iar anual îmi ţin cursul de design la Facultatea de Arhitectură. De aici până la a mă întoarce e cale lungă. La ritmul meu de viaţă actual ar fi dificil să revin pentru a vedea că lucrurile se mişcă încet, contra valului şi a logicii. Mă stabilesc acolo unde am condiţiile optime pentru a excela în meseria mea.


● De ce pleacă românii de acasă. Din neputinţă?

● Nu este apreciată importanţa lor pentru o economie puternică, atitudine posibil legată de perioada comunistă care nega ideea de elită. Eu nu am fost alungat de nimeni şi nu aş fi putut urma meseria mea în ţară. Atâta timp cât economia se rezumă la import export, specula de orice fel, servicii pentru companii străine sau activităţi care implică puţină materie cenuşie, situaţia nu se va schimba. Aici e vorba de mândria naţională pur declarativă şi lipsită de forţa ambiţiei. Când va exista dorinţa de a avea cea mai buna industrie de medicamente, cel mai bun design de avangardă, cele mai bune maşini şi cele mai bune cosmetice naturale din Europa, lucrurile se vor schimba radical. Eu sunt singurul creator de parfumuri român, din păcate nu se produc parfumuri în România pentru a le face cele mai bune.


● Practic în România nu aţi putea face ceea ce faceţi azi la Paris...

● Azi a crea parfumuri se poate face oriunde în Europa, întrucât tehnologia nu este complicată iar livrarea materiilor prime funcţionează impecabil, ca în orice alt domeniu. Avantajul Parisului este că ai, în aceeaşi zonă, toţi furnizorii (de la odorante la flacoane şi ambalaj) însă globalizarea ultimilor 10 ani a schimbat şi acest factor. Pentru România există o mică problemă. Meseria de parfumier nu există în codul CAEN iar pentru parfumurile pe măsură nu sunt suficienţi clienţi. O fabrică, distribuţie şi o linie de parfumuri este cu totul altceva însă nu sunt încă un Mogul.


● Românul de rând nu ştie cine sunteţi. Vă întristrează ?

● Nu m-am intristat pentru că această stare de fapt o cunoşteam, mi-am asumat-o. De ce ar fi românii interesaţi de un parfumier când noi nu suntem o cultura "olfactivă" ci una care îşi neagă constant rădăcinile adoptând tot ce e nou şi prost (fast-food versus bucătărie autentică, plante modificate genetic şi acum negarea medicinii naturale prin noul codex alimentar). Parfumurile sunt considerate un moft de mulţi români iar a mă plânge ar fi luat drept un gest de infatuare. Noi românii am avut o fabrică de parfumuri şi am demolat-o. Am îngropat cercetarea medicală, cosmetică, balneoterapia. La ora actuală strategia de ţară e deficitară în 3 puncte majore faţă de Bulgaria. În acelaşi timp, parfumierii nu sunt foarte cunoscuţi la nivel mondial, spre deosebire de mărcile sub care sunt vândute creaţiile. Persoana mea e ultimul lucru la care vreau să mă gândesc când vine vorba de tragediile acestui domeniu în România. A-ţi păsa prea mult de părerea celor din jur nu este o atitudine sănătoasă.
Citeşte mai multe despre:   special

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 3333


Mai multe titluri din categorie

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă
■ Jurnalul Naţional: Credeţi că România a meritat şi/sau merită sacrificiul tinerilor de acum 25 de ani?■ Petre Roman: Da, fără îndoială, pentru că dacă mă gândesc la acei tineri şi foarte tineri, să...

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei
Galerie Foto Cărţi. Mii de volume. Milioane de pagini. Frumos caligrafiate şi împachetate în ecuaţii, teoreme, numere. Tot ce ţine de matematica ultimului secol, cu toate descoperirile în domeniu găseşti în acest sanctuar...

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"
Au trecut 25 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Vâltoarea evenimentelor de atunci a suprimat egalitarismul ca principiu de organizare al unui idilic "paradis" social, practic irealizabil. A spulberat un sistem de...

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”
Galerie Foto Poveştile legionarilor români. Un fost combatant, Irok, își descrie aventura în Legiunea Străină. Iată ce spune: “…Am plecat în Franţa, drumul te costă 190 de euro cu Eurolines până la Marseille și de...

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”
Marele reporter se întâlnea cu poetul la Sfântu Gheorghe, când acesta se ducea să târguie unelte pentru grădina sa din Mărţişor. Un interviu făcut cu ani în urmă de Alexandru Stark scoate în evidenţă...

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge - II

Urmare din Pagina 1 (click pentru prima parte a interviului)■ Jurnalul Național:: Dansul de cabaret pare mai uşor decât baletul clasic. Însă sincronizarea şi expresivitatea trebuie să fie la cote maxime. Care...

EXCLUSIV. Cum să trăieşti mult mâncând după dieta Anei Aslan

EXCLUSIV. Cum să trăieşti mult mâncând după dieta Anei Aslan
Inegalabila doamnă Ana Aslan a trăit aproape 92 de ani. A fost o longevivă, conform definiţiilor ştiinţifice. Metoda de tratament Ana Aslan, bazată pe invenţia sa gerovitalul şi un regim de viaţă sănătos...

Legiunea este patria lor! Românii care se duc să moară servind o cauză străină (1)

Legiunea este patria lor! Românii care se duc să moară servind o cauză străină (1)
Galerie Foto O armată într-o armată. Depozitara nemulţumiţilor şi neadaptaţilor lumii. Veneraţi şi condamnaţi. Aventurieri şi romantici. Criminali ori inocenţi. Codul lor este: disciplină, solidaritate, respect. Luptând...

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge
Galerie Foto Un român se află printre vedetele cabaretuluiMoulin Rouge este cel mai cunoscut cabaret al Lumii. Aici s-a scris istoria pasiunilor ascunse ale Franţei ultimului secol, dar au avut loc şi cele mai importante...

Retrocedările, bombă cu efect întârziat

Retrocedările, bombă cu efect întârziat
Clanurile mafiote şi-au construit imperii financiare pe baza revendicărilor ilegale. În paralel, oamenii simpli aşteaptă ani de zile pentru pentru a-şi primi drepturile. Mai mult, autorităţile îi pasează de la...

25 de ani de la Revoluţia eşuată de la Iaşi

25 de ani de la Revoluţia eşuată de la Iaşi
Revoluţia din 1989 a lăsat urme foarte adânci în societatea românească. Au murit în acel decembrie 1.104 români şi au fost rănite 3.352 de persoane. Întâi au fost cei seceraţi de gloanţele forţelor de...

Radu Beligan: "Am o boală, sunt legat ombilical de România!"

Radu Beligan: "Am o boală, sunt legat ombilical de România!"
Galerie Foto La mulți ani, Radu Beligan.Interviu publicat în Jurnalul Național, 12 decembrie 2009______Ni se dezvăluie cu modestie şi căldură. E, în fond, un bun na­ţio­nal. Un maestru, în adevăratul sens al...

Trei studente românce îi calcă pe urme laureatului Premiului Nobel

Trei studente românce îi calcă pe urme laureatului Premiului Nobel
Galerie Foto Pe lângă cea mai mică rată a şomajului din Germania şi una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, 4,1%, landul Baden-Wurttemberg (BW) se mândreşte şi cu cea mai mare densitate de universităţi de stat din...

O româncă şi fiul ei, la mâna justiţiei din Belgia

O româncă şi fiul ei, la mâna justiţiei din Belgia
Decizia controversată a Tribunalului de primă instanţă a stârnit revolta în rândurile diasporeiO româncă stabilită în Belgia află zilele acestea dacă are dreptul să plece în România cu copilul său, cetă...