De Sfânta Parascheva, negustorii dorm în corturi sau maşini şi se spală la lighean pe malul Bahluiului

10-15 octombrie 2014, Sărbătorile Iaşului. Pelerinii sosiţi cu miile din toate colţurile ţării stau şi câte o noapte întreagă la rând. Comercianţii încearcă să se descurce la faţa locului. Îşi întind corturi, mănâncă la castron, încearcă să-şi facă nevoile de zi cu zi, fie că sunt la toneta din centru, fie la dugheana cu mici şi ţuică de pe malul Bahluiului. În aceste zile oraşul capătă o încărcătură aparte. Miros de mâncare şi busuioc. Sfinţenie şi lăcomie. Cărţi religioase, porumb fiert şi vată pe băţ. Oameni smeriţi ce se roagă în genunchi ori “pelerini ai burţii” ce cad în genunchi de la prea multă băutură alcoolică consumată. Aproape de Mitropolie, la tarabe improvizate oamenii cumpără cărţi religioase, mir sau busuioc sfinţit. Lângă Hala Centrală “călătorii de sărbători” cumpără vin fiert şi se roagă între sughiţuri pentru o carne cât mai mare prăjită la grătar. La fel şi cei de pe malul Bahluiului, unde au “cartierul general” negustorii mărunţi. De ei ne vom ocupa cu această ocazie. Am trecut dimineaţa pe acolo. Scena mi-a trezit amintiri legate de poveştile bunicului. Oameni ce dormeau în maşină. Rufe întinse pe sfoară între doi copaci. Resturi aruncate în boscheţi, hârtie ingienică, oameni îngrămădiţi în sacii de dormit aşezaţi perechi în corturi. O lume pestriţă, ca de bâlci, sforăie între două asfinţituri de soare. O bucătărie ambulantă, cu căţel, cu purcel, ce mănâncă între două runde de vânzări şi îşi face nevoile pe unde poate. Pe malul Bahluiului, lângă Daciile priponite în sărăcie, trec porcii ce vor fi tăiaţi de Crăciun, acum dezlegaţi ai cartierelor sărace “Dallas” ori “Cicoare”. Numai nu muşcă din Dacia parcată pe o margine de groapă, ca în scenele fabuloase ale lui Kusturica. De partea cealaltă, multă suferinţă. O femeie “a murit de inimă” vineri noapte în timp ce stătea la rând la sfintele moaşte. Jandarmenia a anunţat că a intervenit până sâmbătă în 40 de cazuri. “Personalul de specialitate a acţionat pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale: stări de leşin, dureri abdominale, pusee de hipertensiune”, a spus lt. col. Marius Ţărănu, de la Jandarmeria Română. Toate, cu bune şi rele, în numele credinţei.

Hopa, Mitică! cu reumatismele pe la târguri, cu dormit în cort, spălat la lighean şi copiii după el

Partea înfăşurată în fum a sărbătorii o vedem mai puţin la televizor, de aceea ea ar putea fi interesantă pentru mulţi dintre citirori. Vom vorbi despre omul de târg, negustorul doborât seara în cort de foame şi reumatisme. El, cel ce vara doarme direct în şanţ, mănâncă pe braţe şi-şi spală copilul la lighean în dosul maşinii. Şi în 2014, ori de vreo sărbătoare importantă în târg, negustori de tot felul îţi îndeasă fel de fel de drăcovenii să le cumperi. Parcă îţi invadează tot spaţiul. Omul de târg e un soi paria. Un cerşetor fără acte. Toată lumea îl dezavuează: că e prea zgârcit, că îţi bagă marfă fără factură. Că nu ţine pasul cu tehnologiile înalte. Kitschuri, kitschuri cât cuprinde. Nu ar fi mai bine să se apuce de o meserie cât de cât mai serioasă? Dar n-are de ales. Cumpără şi el de unde apucă şi vinde mai departe. Ia poftiţi, copii, la roata norocului! Sfâârr, ţăcăne mica bandă de metal din vârful braţului de lemn rotitor ce coboară cui după cui “gardul” de ţinte ce împrejmuie moviliţa de jucării-kitschuri. E cel mai sărac negustor din târg. Însă bunicul său a prins vremuri fericite. Vindea şi câte 100 de mingi din talaş îmbrăcate în staniol strălucitor şi întinse de elastic. Construite toate de mâinile lui din materiale de primă calitate. Pe atunci chinezii încă nu pătrunseseră cu jucăriile lor sub un leu bucata. Hopa-mitică! Era o păpuşică mică din plastic, ca o matrioşcă minusculă, care se ridica, se dădea peste cap pentru că avea la bază o bucată din metal parcă mai grea decât plumbul. Din acestea vindea cel mai mult bunicul lui B.R., negustorul ploieştean care duce tradiţia mai departe. Hopa-mitică! Acum nu mai întreabă nimeni de ele. He-he, înainte de ’89, păpuşile ce nu se lăsau culcate. Cele care se ridicau, hopa-sus!, erau aduse de undeva din Polonia de la un fel de en-gros comunist. “Spunea bunicul că era un om mare cel care le vindea la pachet”, glăsuie negustorul, care le-a apucat şi el de la patru ani de când tot bântuie târgurile. Acum el vinde printre altele şi pălării din material sintetic, cumpărate de la o mică făbricuţă. Însă bunicul său a trăit toată viaţa construind pălării din carton. Era o muncă cinstită. Iar copiii care nu aveau o ofertă prea mare de jucării în magazine se bucurau tare mult de astfel de minunăţii. Acum, nepotul său, negustorul întâlnit de mine (eu fiind cumpărător şi în acelaşi timp reporter), e nevoit să trăiască de pe urma kitschurilor. Materialele care le-ar utiliza pentru a construi un coif din carton, de exemplu, ar depăşi cu mult preţul unei păpuşe chinezeşti. Şi cine l-ar mai lua? Acum oamenii se dau în vânt în special după plastic…
Cu adevărat ieşită din comun este însă viaţa unui astfel de negustor. Un trai de etern navetist. Nevoit să facă zeci de sacrificii pentru a fi prezent săptămână de săptămână la câte un târg oploşit dintr-un colţ de ţară în altul. Pe Radu l-am văzut într-o dimineaţă cum îşi întindea oasele cuprinse de reumatism în Dacia sa hârbuită, plină cu jucării, castroane, lighene, băliuţe şi tot ce ţine de viaţa unui cămin obişnuit.

O sfoară întinsă între doi copaci de Sărbătorile Iaşului

Trasă pe malul Bahluiului, maşina era cuprinsă din plin de straturi de promoroacă, în special pe aripile ruginite. Geamul fără instalaţie de climatizare se aburise peste tot. Pe el se vedea castronul uriaş în care toată vara şi-a amestecat salata. Dorm de fiecare dată îmbrăcaţi ca de război. Un picior al bărbatului atârna peste scaunul din dreapta. Învelit cu o pătură, cu ochii întredeschişi, nici nu observa fulgerele bliţului. Atât de obosit căzuse către dimineaţă. Asta se întâmplă toamna, însă vara familia Radu doarme pur şi simplu prin şanturi. “Avem şi cort cu noi, dar de cele mai multe ori avem cazare în majoritatea oraşelor, doar când e puţin mai cald nu mai are rost să te deplasezi, ci te culci direct la locul de muncă!”, recunoaşte el. La Iaşi a venit însoţit de sora sa, soţul şi socrul acesteia, care e şi şofer în acelaşi timp.

Mai într-o parte de Dacia lui Radu e o rulotă ceva mai cochetă, e a vecinilor de târg. Mai încolo, între doi copaci, o sfoară întinsă. Pe ea sunt prinse la uscat câteva rufe. Sticle goale, resturi de mâncare, jucării. Fie şi prin aceste trei cuvinte se rezumă viaţa familiei de negustori. Toţi membrii familiei sunt de părere că practică o meserie foarte grea. “Tot anul să dormi pe unde apuci! Cu copii după tine sau lăsaţi pe acasă! Vai de capul nostru! Aţipim în maşină, dormim pe jos. Salam şi pâine, atât mâncăm. De la frig ne doare totul. Şi spatele, şi picioarele, şi capul, şi mijlocul”, spune femeia dând de înţeles că răceşte des, face cistită şi e plină de reumatisme. “Mergem la târguri în toate zonele în Prahova, prin Moldova, la Bistriţa, Satu Mare, Bucureşti”. Tombolă - roata norocului. 1 leu trasul. Şi jucării tradiţionale. Asta oferă publicului. “Stăm trei patru zile pe oriunde ajungem. Mai dăm drumul la motor, ne mai încălzim, avem şi cort. Ne spălăm cu bidonul cu apă”. Clătesc rufele în lighean şi le întind şi ei pe unde pot. Cât de spălat sau făcutul nevoilor, e greu să-mi mai spună, dar înţeleg că aleg şi ei soluţiile cele mai bune, prin boscheţi, la vreun bar, pe acasă. Când l-am părăsit pe negustorul Radu îl durea foarte tare spatele de la reumatism. Deşi coşcovit, îşi număra cu ochi strălucitori sutele de lei strânşi din vânzările făcute în două zile. Sărbătorile Iaşului îi asigură familiei sale traiul pe doar câteva săptămâni.