Un dialog în exclusivitate purtat în România cu primul cyborg al lumii

Orbii pot să “vadă”, cei paralizaţi să conducă maşina, comunicarea se face prin gânduri (telepatie), iar noi vom înţelege viaţa în mai mult de trei dimensiuni

Acesta este primul interviu din presa românească cu cel care a fost primul om pe jumătate robot din istoria omenirii într-un experiment revoluţionar! L-am întâlnit în ţară. Aparent, o persoană obişnuită, ce nu ieşea din comun prin nimic faţă de ceilalţi. Nu-i pâlpâiau lămpi sau leduri pe la ureche, nu purta antene minuscule, nici aparate sofisticate nu-i placau braţele sau corpul. Îmbrăcat în costum, cu un zâmbet larg, nu purta la vedere nici măcar telefonul mobil. Nu a plecat şi nici nu a venit cu elicopterul sau cu vreo navetă spaţială sofisticată, ci a folosit mijloacele de transport obişnuite. Este însă omul care a făcut istorie în domeniul ciberneticii şi al roboţilor.  

La taclale în infraroşii ori la o mică bârfă în ultraviolete

Posibilităţile omului sunt depăşite, specia umană ar trebui să devină pe jumătate robot! Este concluzia la care s-a ajuns după experimentele făcute de profesorul britanic Kevin Warwick, primul cyborg de pe planetă. Pentru cei paralizaţi, s-ar putea deschide o nouă lume, făcându-i capabili să aprindă luminile, să prepare cafeaua şi chiar să conducă maşina, doar gândindu-se la asta. Informaţiile extrasenzoriale, cum ar fi folosirea ultrasonicelor, ar putea oferi un simţ alternativ pentru cei orbi. Vom putea comunica prin ultrasunete, vom sta la taclale în infraroşii şi vom bârfi prin intermediul ultravioletelor. Acesta este un nou mod de comunicare, spectaculos,  pe cale să fie implementat de oamenii de ştiinţă. Bolnavi cum e Mihai Neşu ar putea să nu mai sufere atât de mult din cauza infirmităţii. Ipotezele aduse în prim-plan de savantul englez sunt de-a dreptul halucinante. Aflat nu cu mult timp în urmă în România, cercetătorul britanic mi-a acordat cu bonomie un interviu în exclusivitate. A răspuns invitaţiei unor oameni de ştiinţă. “Sintetizând, voi exprima două puncte de vedere. Unul privind experienţa personală că acest corp uman poate fi ajutat să aibă o performanţă mai bună din punctul de vedere a tot ceea ce înseamnă percepţie asupra lumii înconjurătoare şi nu în ultimul rând din acela al îmbunătăţirii comunicării. A crea o comunicare într-un mod direct, de la creier la creier, de la spirit la spirit, cu siguranţă ar ridica anumite bariere în ce priveşte primirea şi trimiterea de informaţii, bariere pe care le simţim cu toţii într-o anumită măsură în prezent”, mi-a spus Warwick, ca un rezumat a ceea ce avea să explice.

Jeremy Clarkson a fost printre primii reporteri care l-au intervievat

Nu ştiu cum a făcut sau cât s-a pregătit pentru asta,însă la un moment dat a scos ca din joben un mic roboţel ce a început imediat să vorbească în limba română. “Mulţumesc tuturor că vorbiţi în limba engleză, limba mea…”, te întâmpina micul humanoid. Profesorul avea cu el şi înregistrările video ale experimentelor sale, inclusiv cea în care acorda un interviu celebrului Jeremy Clarkson de la BBC (vezi ataşat fragmente din acest interviu).  Kevin Warwick este primul om care prin intermediul unor implanturi şi-a legat propriul creier de un computer. El a făcut mai multe demonstraţii cu privire la o serie de aplicaţii prin care tehnologia vine în ajutorul omului obişnuit, dar şi al bolnavilor, îmbunătăţind radical calitatea vieţii. Când nu lucrează la roboţii şi invenţiile sale, predă cibernetica la Universitatea Reading din Marea Britanie. Tot aici realizează cercetări în domeniul inteligenţei artificiale, robotică şi cyborgi. Prin proiectele sale, atrage anual fonduri pentru cercetare de peste două milioane de lire sterline. După susţinerea doctoratului şi ocuparea unui post de cercetare la Imperial College din Londra, a mai ocupat poziţii la universităţile din Oxford, Newcastle şi Warwick, după care i s-a oferit catedra de la Reading. Acesta ar fi foarte pe scurt portretul său ştiinţific. Jovial, îmbrăcat modest, a zâmbit cu largheţe la cererea mea pentru realizarea unor fotografii. Privitor la preocupările sale recente, savantul britanic a spus: “Aş vrea să transmit un punct de vedere extrem de complex ce parcurge practic două direcţii de cercetare. Una dintre ele se referă la îmbunătăţirea sistemelor de tip robotic prin computer cu ajutorul maşinii, iar a doua direcţie este de a replica creierul uman în modul lui de acţionare şi prin aceasta de a oferi posibilităţi de soluţionare pentru creşterea  calităţii vieţii atunci când aceasta, din anumite motive, este pusă în pericol”. Pentru a nu se repeta prea mult, mi-a oferit cu bonomie o expunere standard mai largă a celor întreprinse de-a lungul anilor, exemplificând punctual din cele scrise. Din cele realizate de primul cyborg din lume ies în evidenţă în primul rând rezultatele extraordinare privitoare la utilizarea tehnologiei pentru paraplegici. Cu ajutorul ştiinţei, aceştia pot ajunge la rezultate deosebite. Ei nu pot doar să desfăşoare o activitate casnică obişnuită, ci chiar să conducă maşina. De asemenea, Warwick a demonstrat că este posibilă comunicarea telepatică. El a discutat practic prin intermediul gândurilor cu soţia sa, care a făcut parte şi ea din experiment, ambii având implantaţi în corp electrozi speciali.

Vom evolua din punct de vedere tehnologic la stadiul de post-oameni, cyborgi, mai precis

Vom pleca în “călătoria” noastră de la termenul de cyborg, care este larg răspândit şi folosit în lumea science- fiction. Dicţionarul Oxford descrie cyborgul ca fiind o persoană ale cărei abilităţi fizice sunt extinse peste limitele umane normale prin intermediul tehnologiei. “Conceptul de cyborg este rezervat persoanelor ale căror abilităţi fizice şi/sau mentale sunt extinse prin intermediul tehnologiei, împreună cu tot corpul”. Tehnologia dezvoltată prin intermediul cyborgilor este văzută de unii ca o dezvoltare a persoanei respective, oferindu-i acesteia abilităţi deasupra celorlalţi. “Pe de altă parte, mai poate fi văzută ca un ajutor pentru cei cu probleme fizice sau mentale, cum ar fi paralizia, infirmi care ar putea ajunge să facă lucruri pe care altfel nu ar fi în stare.  Aceasta distincţie are ceva de natură etică în sine, dacă stăm să urmărim cât de departe ar trebui să meargă cercetarea, precum şi cât de bine sau rău este să facem oamenii să evolueze în mod tehnic şi nu biologic”, este de părere profesorul Warwick.

Experimentul din 2002

Ultimul experiment pe care l-a făcut Warwick a fost în 2002. În acel an, pe 14 martie 2002 , la Spitalul Radcliffe din Oxford, 100 de electrozi cu ace au fost implantaţi în fibrele nervoase mediane din braţul său stâng. “Acopereau o zonă de  4 x 4 mm, fiecare electrod având 1.5 mm lungime. S-a făcut o primă incizie în centrul din nervul median la încheietura mâinii şi s-a extins cu aproape 4 cm în jurul său. A doua incizie s-a făcut la 16 cm faţă de încheietură şi s-a extins cu 2 cm în jurul său. Realizând un fel de tunel, cele 2 incizii au fost conectate, ca un circuit cu tub deschis. Formaţiunea cu firele ataşate a fost mai apoi introdusă într-un tub de la incizia cea mai apropiată de cot până la cea de lângă încheietură. O dată ce formaţiunea şi firele au fost introduse în tub, tubul a fost înlăturat. Mănunchiul de fire intra în braţul meu către a doua incizie, unde era legat de un pad terminal electric, exterior braţului. Formaţiunea era mai apoi introdusă în partea radială a nervului median sub control microscopic, rezultatul fiind că electrozii penetrau în fascicule. Acţionând ca o suprafaţă neurală, se puteau transmite semnale nervoase direct din sistemul nervos periferic către un computer, fie prin intermediul unei conexiuni hardware către padul terminal, fie printr-un radio transmiţător ataşat la pad. Se mai putea stimula sistemul nervos, prin aceeaşi rută, trimiţând semnale de curent de la computer către formaţiune pentru a stimula senzaţii artificiale. În acest mod, o varietate de dispozitive externe puteau fi operate cu succes de la semnalele nervoase, iar răspunsul de la aceste dispozitive putea fi folosit pentru a stimula sistemul nervos”, explică profesorul Warwick funcţionarea dispozitivului montat în corpul său.

Cei paralizaţi ar putea conduce maşina sau aprinde lumina doar gândindu-se la acest lucru

Întregul experiment a fost derulat în asociaţie cu Centrul naţional de leziuni ale coloanei vertebrale de la Spitalul Stoke Mandeville din Aylesbury. “Scopul principal a fost să vedem dacă tipul de implant putea fi de folos în a permite celor cu leziuni în zona coloanei vertebrale fie pentru a determina mişcări altfel imposibile sau măcar pentru a controla tehnologia care ar putea duce la îmbunătăţiri considerabile în viata lor. În cazuri extreme, scopul ar fi să se implanteze dispozitivul direct în creierul individului cu paralizie severă ca să i se poată înlesni într-o oarecare măsura controlul asupra spaţiului din imediata apropiere. Acest lucru ar putea avea loc prin intermediul semnalelor neurale”. Altfel spus, acea persoană ar fi în stare să aprindă lumina sau să conduca masina doar gândindu-se la acest lucru. Acest experiment a constituit un prim pas în această direcţie. “Electrozii permiteau semnalelor neurale să fie detectate din legătura mică de axoni din jurul fiecărui electrod. Majoritatea semnalelor, cum erau de exemplu semnalele neurale motorii, aveau loc la frecvenţe sub 3.5 kHz. Acestea s-au putut genera prin efectuarea de mişcări controlate ale degetelor. Aceste semnale erau transmise imediat către computer, de unde puteau fi folosite să opereze o gamă largă de implementări tehnologice. Fiind legat la ochi, fără a fi înştiinţat dinainte, puteam să ghicesc cu succes când primeam un semnal şi când nu, de şapte ori din zece încercări”. Uimitor este faptul că organismul lui Warwick recepţiona în acelaşi timp şi semnale “fantomă”, de la mesajele de pe telefonul mobil şi până la înregistrări ale staţiilor locale de radio. “Aplicaţiile au inclus controlul bidirecţional al unei mâini articulate. Scopul folosirii mâinii, cunoscută sub denumirea de mâna SNAVE, a fost de a mima mecanismele de control ce apar în palma omului. Senzorii din vârful degetelor permit ca mişcarea de apucare să poată fi adaptată, iar forţa aplicată poate fi modificată în funcţie de necesitate. În timpul testelor, când am fost legat la ochi, mişcările articulate ale mâinii erau controlate direct de către semnalele preluate de la formaţiunea implantată, adică semnalele mele neurale motorii. Ulterior, informaţiile senzoriale erau reintroduse prin intermediul implantului şi se înregistra forţa de apucare. Neavând niciun stimul vizual, scopul exerciţiului era pentru mine acela de a atinge foarte uşor un obiect, dar suficient pentru a-l apuca. În decursul a două săptămâni, am învăţat să estimez corect forţa cu care trebuie să apuc un obiect”.

Prin Internet, tocmai de la New York, Kevin îşi mişca mâna “rămasă” la Reading (UK)

Pe 20 mai 2002, profesorul Kevin Warwick se afla la Universitatea Columbia din New York. Împreună    cu cercetătorii de acolo a realizat o legătură prin Internet între implantul de la mâna sa şi mâna SNAVE, care se afla la Universitatea Reading din Marea Britanie. Semnalele de la implantul neural din SUA erau transmise prin internet spre a controla mâna SNAVE. În timp ce era legat la ochi, Warwick a primit o informaţie prin intermediul implantului din Marea Britanie. Informaţiile preluate de implantul său neural au fost imediat folosite la controlul mişcării unui scaun cu rotile, electric, prin intermediul unei simple maşini secvenţiale. “Semnalele neurale au fost folosite pentru a opri maşina la un anumit punct din direcţia aleasa de mers - înainte, înapoi, stânga şi dreapta. Într-un timp relativ scurt s-a obţinut un control rezonabil asupra direcţiei de mers a scaunului cu rotile. Aceasta sarcină a implicat stabilirea unei legături radio digitale de scurtă frecvenţă între implant şi mecanismul de conducere al scaunului cu rotile”.

 “Orbul a nimerit Brăila”: Warwick a “văzut” cu ochii închişi reuşind să se deplaseze printre obstacole

O altă aplicaţie experimentată atunci a fost folosirea stimulării neurale pentru introducerea de informaţii extrasenzoriale. Doi senzori ultrasonici i-au fost aşezaţi pe o şapcă de baseball. Testele au fost efectuate într-un laborator obşnuit. Warwick, cu ochii acoperiţi, a reuşit să se deplaseze cu uşurinţă printre obiectele din laborator. “Creierul meu s-a adaptat foarte repede la noile informaţii senzoriale pe care le primea. Pulsul de curent înregistrat era direct proporţional cu distanţa faţă de obiectul din apropiere. Ulterior, când un obiect apărea dintr-odată în faţă, atunci un răspuns automat de tip recul se înregistra: corpul se dădea înapoi ca şi cum ar fi fost o situaţie periculoasă”, a spus profesorul, el punctând studiul său efectuat pe această temă.

Soţia sa, al doilea cyborg din familie

Experimentul final a inclus şi ajutorul primit din partea soţiei. Practic, soţia a devenit şi ea cyborg pentru a-i veni în ajutor. Acesteia i-au fost introduşi doi electrozi în nervul median, în aceeaşi zonă unde i-au fost implantaţi şi profesorului. “Ieşirea electrozilor se făcea către un computer. În teste, semnalele generate de sistemul nervos al soţiei mele erau transmise prin computer pentru stimularea sistemului meu nervos. Am realizat o conexiune electrică directă între sistemele nervoase a doi indivizi”. Legătura a fost folosită pentru a trimite semnale neuronale motorii de la o persoană la alta. “Daca Irena genera trei astfel de semnale, eu înregistram trei stimulări în propriul meu sistem nervos şi invers. Astfel am reuşit să obţinem un simplu sistem radio telegrafic de semnalizare între sistemele noastre nervoase. În mod clar, dacă am fi poziţionat implanturile în regiunea neuronală motorie a creierului, şi nu în sistemul nervos periferic, acelaşi tip de semnalizare  ar fi putut fi considerat, chiar dacă rudimentar, ca fiind un prim pas către comunicarea între gânduri”, arată profesorul Warwick.

Orbii vor putea folosi ultrasunetele pentru a se deplasa în siguranţă

Prin experimentul pus în practică de Warwick se deschid noi orizonturi. Cu un implant poziţionat în regiunea neurală motorie a creierului putem iniţia scheme variate de control tehnologic iniţiate pur şi simplu de gândire. Unul dintre experimentele pe care Warwick le-ar putea relua sunt cele legate de comunicarea prin gânduri. “Aceasta va presupune implantarea a mai mult de un individ, altul decât mine, lucru care poate prezenta dificultăţi etice.
De fapt, întregul program prezintă ceva dintr-o dilemă etică. Puţini sunt cei care nu susţin dezvoltarea implanturilor care să vină în ajutorul celor paralizaţi. Simţurile alternative pentru cei care sunt orbi sau surzi sunt de asemenea văzute ca o cauză bună. Folosirea unei astfel de tehnologii care supradezvoltă oamenii, transformându-i în cyborgi, pune o problemă mult mai dificilă. Cine primeste implant si cine nu? Cine controlează folosirea lor? Oare chiar ar trebui să li se permită oamenilor să îşi supradezvolte capacităţile şi să devină superoameni? Oamenii au acum puterea de a controla un alt aspect al destinului. Va fi interesant de văzut cât de repede şi cât de uşor se va realiza acest lucru. Eu unul voi fi primul la rând!”, este părerea exprimată de profesorul Warwick, subliniate peste tot, inclusiv în studiile pe această temă pe care le-a publicat. În cel de-al doilea episod (şi ultimul) vom descrie în ce a constat primul experiment din 1998 al profesorului Kevin Warwick, primul cyborg din istoria omenirii!