x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Universitatea Craiova participă la programul “Şcoala altfel”

Universitatea Craiova participă la programul “Şcoala altfel”

de Mihai Igirosanu    |    06 Apr 2015   •   14:57
Universitatea Craiova participă la programul “Şcoala altfel”

La meciul de mâine, cu U Cluj, alb-albaştrii vor fi susţinuţi din tribune de elevii de la şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul”, şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, Liceul “Traian Vuia” şi Colegiul Naţional Economic “Gheorghe Chiţu”. Clubul craiovean s-a alăturat astfel programului “şcoala altfel”, invitând copiii Craiovei la stadion. Partida Universitatea Craiova – Universitatea Cluj se va desfăşura marţi, ora 17, pe stadionul Extensiv. Alb-albaştrii vor victoria în derby-ul studenţesc cu Clujul. Le va fi mai uşor să o obţină dacă-l vor avea alături pe cel de-al 12-lea jucător de pe stadionul “Extensiv”, cel care a împins de atâtea ori echipa spre victorie. Biletele s-au pus în vânzare la magazinul oficial al clubului, situat în zona English Park si la casele de bilete de la intrarea în stadionul Extensiv. În ziua meciului, la porţile 3 şi 4 care facilitează accesul la Tribuna a II-a a stadionului Extensiv, situate în interiorul Parcului “Nicolae Romanescu”, va fi amplasat un punct mobil de vânzare a biletelor.

Preţul biletelor este următorul:
ZONă PREŢ
Tribuna 0 25 lei
Tribuna 1 15 lei
Tribuna 2 10 lei
Peluza 5 lei

Începând cu partida de mâine, Poarta 2 de la stadionul Extensiv se va deschide pentru a fluidiza accesul spre Peluză.
La jocul Universitatea Craiova – Universitatea Cluj, programat marţi, ora 17, pe stadionul Extensiv, accesul suporterilor se va face începând cu ora 15 pe următoarele porţi:
Poarta 1 (intrare stadion Extensiv) – Tribuna oficială, tribuna 0, tribuna 1A şi tribuna 1 B.
Poarta 2 (intrare dinspre Potelu) – Peluză, Tribuna 1 B.
Porţile 3-4 (intrare Parcul Romanescu) – Tribuna a II-a

×