Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Distrugerea mediului universitar din România este deja vizibilă, la doisprezece ani de la introducerea sistemului Bologna și șapte ani de la modificarea Legii Educației. Acest proces poate fi ireversibil, dar mai grav este că afectează, în egală măsură, economia națională și posibilitățile de apărare a țării. În timp ce profesorii universitari foarte buni sunt scoși la pensie automat, prin noua Lege a Educației, la 65 de ani, mai au acces la catedră doar cei cu doctorate, chiar dacă nu au nici măcar o zi de experiență în domeniile pe care le predau. Mai mult, salariile sunt mizerabile și în sistemul universitar, astfel încât aceste posturi nu sunt atractive pentru profesioniști.
De la schimbarea regulilor în universități s-a vehiculat ideea că este normal să fie cerute titluri de doctor celor care predau, chiar și asistenților. La prima vedere, regula aceasta pare pe deplin justificată, însă nimeni nu s-a întrebat cum a fost posibil ca universitățile să funcționeze foarte mulți ani cu profesioniști care nu aveau doctorate, dar erau considerați somități în domeniile lor și chiar au reușit să mențină un nivel foarte ridicat al educației în România. Nimeni nu s-a gândit nici la faptul că un profesionist în domenii precum Poliție, Securitate Națională, Apărare sau chiar Justiție nu are timp să facă o școală doctorală de trei ani, astfel încât să-și întrerupă cariera. Cu aceste criterii nu s-a reușit decât înlăturarea profesioniștilor din mediul universitar și crearea unui cadru propice distrugerii tuturor domeniilor de activitate din țară. Dar exemple se pot da și din domenii în care, teoretic, profesioniștii au timp să facă școli doctorale și masterate, precum Litere sau Jurnalism.
Profesioniștii nu mai au loc în universități
Un profesor excepțional, care a reprezentat ani la rând mândria Facultății de Litere de la Universitatea din București și a fost asistentul lui Jack Derrida, la Sorbona, Cornel Mihai Ionescu, și-a obținut titlul de doctor cu un an înainte de pensionare, doar pentru a avea o mică sumă adăugată pentru pensionarii cu doctorat. În sistemul actual, această somitate nu ar fi avut acces la nicio universitate din România și totuși ar fi predat la Sorbona. Același lucru s-a constatat, recent, în cazul unor specialiști români în chimie și fizică, respinși de universitățile din România, dar angajați de cele din străinătate, pentru performanțe deosebite. În aceeași situație sunt astăzi mulți profesioniști cu rezultate excepționale. Practic, se demonstrează că toate discursurile politicienilor care vorbesc despre necesitatea apropierii mediului universitar de cerințele reale ale pieței sunt imposibil de pus în practică. Astăzi s-a ajuns la situația halucinantă în care un profesionist poate avea peste 20 de ani de experiență și performanțe deosebite într-un domeniu, dar este trimis la școlarizare în același domeniu, deși profesorii care ar trebui să-l pregătească i-ar putea fi studenți. „Am vrut să aducem la catedră un jurnalist foarte bun, însă cei de la ARACIS ne-au spus că nu se poate decât dacă face un masterat pentru specializarea în jurnalism. El are doctoratul pe o temă legată de jurnalism, dar este făcut la Sociologie, și ARACIS nu mai acceptă decât profesori care predau strict materiile pentru care au obținut titlurile”, mărturisește purtătorul de cuvânt al unei universități particulare din București. Evident, jurnalistul a renunțat la ideea de a deveni profesor universitar, pentru că niciun profesionist nu poate accepta să fie trimis la „școlarizare”, mai ales în condițiile în care mulți dintre cei care predau acum în facultăți au mai puțină experiență decât cei trimiși la cursuri de ARACIS.
Citește pe Antena3.ro
Forțați să renunțe la catedră
Condițiile impuse și salariile care nu-i pot stimula pe profesioniști sunt făcute parcă pentru a-i determina pe profesorii universitari care chiar sunt profesioniști în domeniile pe care le predau să renunțe singuri la catedră. „Salariile sunt mizerabile. Unii profesori și asistenți sunt plătiți cu salariul minim pe economie, dar ni se cer articole științifice, publicate în fiecare an în revistele recunoscute. Ni se cer cursuri universitare care costă mii de lei, articole care să intre în baze de date internaționale, costul unui astfel de articol fiind de 250 de euro, dacă publicația este certificată ISI, și 50 de euro, dacă este acreditată BDI. Se mai pot lua sporuri de conducere, care la stat înseamnă ceva, dar în universitățile particulare pot fi sume de 100-150 de lei. Sunt facultăți particulare unde salariul maxim al unui profesor nu ajunge la 2.000 de lei pe lună. Doar în universitățile de stat, un director de departamnent poate avea 6.000 lei, cu tot cu sporuri de conducere, pentru că este încadrat ca bugetar”, spune un profesor universitar care preferă să nu-și dea numele, de frica celor de la ARACIS. „Noile criterii au fost stabilite, inițial, de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, apoi s-au tot adăugat cerințe. ARACIS schimbă regulile de la un an la altul. Tot timpul vin cu idei revoluționare. S-au transformat într-o afacere și revistele de specialitate, în care suntem obligați să publicăm anual materiale, pentru a strânge un anumit punctaj. Cel mai dificil lucru este să ai articole publicate în reviste ISI. Dacă s-a-nceput prost implementarea acestui sistem, se ajunge la un cerc vicios din care nu se va mai putea ieși”, explică prof. dr. Bogdan Ficeac.
Companiile serioase nu țin cont de titluri
Mediul de afaceri din România nu dă doi bani pe criteriile impuse de ARACIS, astfel încât oamenii cei mai capabili sunt selectați de angajatori și de firmele de head-hunting în primul rând în funcție de performanțe, nu de diplome. “Am văzut de mai multe ori CV-uri din care efectiv nu reieşea niciun fel de experienţă profesională a candidatului, ci doar studii. Astfel de persoane sunt întotdeauna respinse de angajatori”, explică Mirela Marinescu, Head of Executive Search al companiei de recrutare APT Resources & Services. Evident, nici pentru un loc de muncă la o companie serioasă din străinătate nu contează colecțiile de diplome din România. “Şansele sunt destul de mici la angajare pentru persoanele de genul acesta. Noi intermediem angajări în general în Germania, iar criteriul de bază este limba germană, apoi contează experienţa. Diplomele contează pentru o decizie finală, atunci când angajatorul trebuie să aleagă între doi candidaţi cu aproximativ aceleaşi performanţe, dintre care unul are mai multe diplome, iar altul mai puţine, dar experiența primează. Între un colecționar de masterate și doctorate și un profesionist cu peste 20 de ani de experiență, angajatorii germani îl aleg pe cel cu experiență”, explică Tudor Catargiu, managing partner Europakraft Jobs. Cu toate acestea, România va rămâne fără universități, iar specializările care s-au făcut foarte bine până acum zece ani se vor mai putea face doar în alte țări.
Legea distrugerii Educației
Legea Educaţiei, asumată de Guvernul Boc, în 2010, a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 ianuarie 2011 și a intrat în vigoare pe 8 februarie, în același an. Ministrul Educației era Daniel Funeriu. Legea a scos, din start, la pensie peste 1.500 de cadre didactice universitare şi cercetători care împliniseră sau urmau să împlinească în cursul acelui an universitar vârsta de 65 de ani. Legea spune că după ce împlinesc 65 de ani, vârsta legală de pensionare, profesorii universitari nu mai pot avea funcţii de conducere, de îndrumare, de control sau de administrare în învăţământul superior de stat, particular şi confesional. Fac excepţie funcţiile de membru al consiliului de administraţie al universităţilor particulare. Mai există posibilitatea ca senatul universitar să poată decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală, conform Cartei universitare, fără limită de vârstă. Senatul universitar mai poate decide conferirea titlului onorific de profesor emerit, pentru excelenţă didactică şi de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare, dar aceşti profesori nu pot primi salariul decât în regim de plată cu ora, la acelaşi regim fiind supuşi şi coordonatorii de doctorate care se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani, dar pot conduce doctoratele în desfăşurare la data pensionării, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Pentru plata cu ora, venitul lunar al unui profesor universitar ajungea la aproximativ 800 de lei, mai mult decât umilitor, după o carieră de succes.
Mulți doctori cu zero experiență
În România au fost obținute circa 60.000 de titluri de doctor, numai în perioada 2000-2016, după ce, în perioada 1990-2000, s-au obținut numai 8.400. În primii patru ani după introducerea sistemului Bologna a crescut fabulos numărul titlurilor de doctor, la 6.500 anual. De trei ani, din cauza slabei pregătiri, nu reușesc să termine doctoratul mai mult de 2.000 de oameni, deși sunt finanțate peste 3.500 de locuri de la bugetul de stat anual, și peste 2.000 sunt cu plată, la stat și la particular. Mai tragic pentru universități, dar și pentru piața internă este faptul că circa 80% dintre actualii doctoranzi sunt tineri absolvenți de facultate, fără experiență profesională. Un caz special se înregistrează în Apărare, Securitate Națională și Poliție, unde s-a constatat că foarte mulți oameni care n-au absolut nicio legătură cu aceste domenii au făcut masterate și doctorate în urma cărora, practic, au dreptul să predea cursuri universitare, în timp ce specialiștii care au lucrat toată viața în aceste domenii vitale pentru siguranța națională nu au acces la catedre. În timp ce tinerii sunt încurajați să facă doctorate înainte de a începe să lucreze efectiv în domeniile pe care le-au ales, astfel încât să devină doctori fără niciun pic de experiență profesională și cu zero performanțe, tocmai profesioniștii sunt forțați să plece de la catedre.
