x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel: Europenii "vor face totul" pentru ca Iranul să rămână în acordul nuclear

Angela Merkel: Europenii "vor face totul" pentru ca Iranul să rămână în acordul nuclear

09 Mai 2018   •   15:46
Angela Merkel: Europenii "vor face totul" pentru ca Iranul să rămână în acordul nuclear

Europenii "vor face totul" pentru ca Teheranul să respecte acordul asupra programului nuclear iranian, a declarat miercuri cancelarul federal german Angela Merkel, la scurt timp după ce Ghidul Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei a cerut garanţii în urma retragerii SUA din acest acord, informează AFP. 

"Vom respecta acordul şi vom face totul pentru ca Iranul să-şi respecte obligaţiile", a declarat Merkel la o zi după decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a ieşi din acest acord, liderul american estimând că Teheranul încearcă să se doteze cu arme nucleare. 

Marţi, la scurt timp după ce Donald Trump a anunţat că SUA se vor retrage din acord, liderii Germaniei, Franţei şi Regatului Unit au dat publicităţii o declaraţie comună prin care afirmă că aceste ţări rămân părţi în acordul nuclear cu Iranul. 

Acordul a fost încheiat la 14 iulie 2015, la Viena, după 12 ani de criză şi 21 de luni de negocieri aprinse, între Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie) plus Germania.AGERPRES

×
Subiecte în articol: angela merkel