x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Au refuzat solicitanti de azil si sunt date in judecata de Comisia Europeană

Au refuzat solicitanti de azil si sunt date in judecata de Comisia Europeană

07 Dec 2017   •   10:47
Au refuzat solicitanti de azil si sunt date in judecata de Comisia Europeană

Comisia Europeană va da în judecată, la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), cu sediul la Luxemburg, trei ţări - Polonia, Ungaria şi Republica Cehă -, pentru că refuză să primească solicitanţi de azil, au indicat miercuri două surse din cadrul UE.

 

Executivul UE va anunţa decizia în cursul zilei de joi, intensificând astfel un caz juridic pe care l-a deschis împotriva celor trei ţări în vara acestui an.

Cele trei ţări au refuzat să găzduiască solicitanţi de azil, în pofida unei scăderi generale a numărului de migranţi ca urmare a întăririi controalelor la graniţă şi a proiectelor din spatele frontierelor UE pentru descurajarea migraţiei către Europa.

Ţările în cauză spun că refugiaţii, în majoritate musulmani, nu-şi au locul în ţări cu o societate omogenă, predominant creştină, şi invocă preocupările în materie de securitate având în vedere atacurile sângeroase comise de către militanţi islamişti în Europa.

Reticenţa lor în a-i ajuta pe migranţii proveniţi din Africa şi Orientul Mijlociu care au sosit în Europa mai ales în 2015 a provocat o dispută cu multe alte guverne europene: Grecia şi Italia, care reprezintă primele porţi de intrare a refugiaţilor şi migranţilor pe continent, dar şi Germania şi alte ţări occidentale bogate, care sunt frecvent destinaţii finale preferate.

Cele trei ţări au pierdut deja la CEJ un proces pe tema migraţiei. Noul caz anunţă luni de zile de divergenţe juridice pe tema migraţiei, care a subminat capacitatea UE de a aborda alte probleme, scrie agerrpes.

×