Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La doar 29 de ani, Brittany Maynard, diagnosticată cu cancer în stadiul terminal, a luat decizia de a-şi curma viaţa în momentul pe care l-a ales, înconjurată de toţi cei dragi.
Investigaţiile medicale, declanşate în urma unor stări de migrenă cumplite, au descoperit o tumoră pe creier, în plină evoluţie.
După ce a suferit stări de migrenă cumplite, medicii i-au descoperit o tumoră canceroaseă cerebrală. Se întâmpla la scurt timp după ce se căsătorise.
În apropierea Anului Nou, medicii au anunţat că estimează că speranţa sa de viaţă este de maxim 10 ani. - "Când ai 29 de ani, o asemenea perspectivă, este ca şi cum ţi s-ar spune că vei muri mâine", spune tânăra.
În ciuda tratamentului invaziv căruia i s-a supus, cancerul a revenit, într-o formă şi mai agresivă. Doctorii cred că nu va supravieţui mai mult de şase luni.
Avertizată asupra modului în care va evolua boala, că moartea va veni încet şi dureros, alături de familie a început să caute o soluţie pentru a curma suferinţa.
Pe 1 noiembrie, la două zile de sărbătoarea zilei de naştere a soţului său, a hotărât să pună capăt vieţii sale, sub supraveghere medicală, avându-i alături pe cei dragi.
Tânăra a ţinut să explice public alegerea sa, într-o scrisoare pe care vă invităm s-o citiţi, dar poate să n-o judecaţi.
_____________________
Chiar de Anul Nou am aflat că am cancer, după luni de zile în care am suferit de dureri de cap inimaginabile.
Aveam 29 de ani. Eram măritată de un an. Alături de soţul meu încercam să formăm o familie.
Vieţile noastre s-au consumat în rezerve de spital, consultaţii şi cercetări medicale. La nouă zile după primul diagnostic am suferit o cranioectomie parţială şi o rezecţie parţială a lobului temporal. Ambele intervenţii chirurgicale efectuate în ideea în care vor stopa creşterea tumorii.
În aprilie, am aflat nu numai că tumora revenise, dar era şi mai agresivă. Prognoza doctorilor a fost că mai am numai şase luni de trăit.
Din cauza mărimii tumorii, medicii au prescris un tratament care presupunea o iradiere completă a creierului. Am citit despre efectele secundare ale acestui tratament. Voi pierde complet părul, iar scalpul meu va suferi arsuri de gradul I. Modul meu de viaţă, aşa cum îl ştiam, va dispărea.
După luni de căutări, alături de familia mea, am ajuns la concluzia că nu există niciun tratament care să-mi salveze viaţa şi că cele recomandate de medici îmi vor distruge timpul pe care îl mai am de petrecut alături de cei dragi.
Am luat în considerare şi internarea într-o instituţie pentru bolnavii aflaţi în stadiul terminal. Dar şi aici am găsit inconveniente, tratamentul medicamentos paleativ putea induce rezistenţă la morfină, schimbări de personalitate, pierderi ale conştiinţei şi dizabilităţi în folosirea muşchilor.
Pentru că restul corpului meu este sănătos şi tânăr, ar fi fost doar un chin pentru mine şi pentru familia mea să trecem prin suferinţă.
Nu am dorit acest scenariu de coşmar pentru mine şi pentru familia mea. Mi-am propus să mor cu demnitate şi am decis că aşa este cel mai bine pentru mine.
A trebuit să ne mutăm reşedinţa din California în Oregon, unul din cele cinci state în care euthanasia este legală. O nouă casă, un nou permis de conducere, carte de votant, permisiunea soţului meu de a-şi părăsi slujba pentru o vreme. Nu multe familii au o atât de mare flexibilitate şi nici resursele necesare pentru a face aceste schimbări.
Urmez un tratament medicamentos de câteva săptămâni. Nu am tendinţe suicidale, dacă le aveam, totul era sfârşit de mult timp. Nu vreau să mor, dar asta mi se întâmplă şi vreau să fie în condiţiile pe care le impun eu.
Nu sfătuiesc pe nimeni să urmeze calea mea. Întrebarea pe care o pun este cine are dreptul de a-mi spune că nu merit să aleg această opţiune. Să-mi spună că merit să sufăr săptămâni sau chiar luni de dureri insuportabile. De ce ar avea cineva dreptul să aleagă în locul meu?
Acum, după ce am primit decizia de acceptare a euthanasierii mele, trec printr-un teribil sentiment de uşurare. Această posibilitate de a alege cum să-mi sfârşesc viaţa a devenit extrem de importantă pentru mine, mi-a oferit într-un fel liniştea de care aveam nevoie pentru a nu fi dominată de frică, incertitudine şi durere.
În acest moment sunt capabilă să merg mai departe. Să trăiesc cu adevărat pe acest minunat Pământ, să caut bucurie şi dragoste în jurul meu şi să-mi petrec timpul călătorind pentru a mă bucura de ceea ce oferă natura. Acum ştiu că am o plasă de siguranţă
Atunci când suferinţa va deveni prea greu de îndurat, le voi spune tuturor celor dragi "Vă iubesc, veniţi alături şi luaţi-vă rămas bun înainte de a face pasul spre ceea ce urmează. Voi muri având alături, în dormitorul meu, pe soţul meu, părinţii mei şi cei mai buni prieteni.
Brittany Maynard
_________________________
