Parchetul belgian a cerut punerea în aplicare a mandatului european de arestare emis de Spania pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont şi a patru dintre foştii săi miniştri, dar audierea acestora la un tribunal din Bruxelles s-a încheiat vineri fără o decizie privind arestarea şi extrădarea lor, informează agenţiile internaţionale de presă.
Avocaţii apărării urmează să pledeze la o nouă audiere, programată pentru data de 4 decembrie.
În urma votării de către fostul parlament catalan a unei declaraţii de independenţă a Cataloniei, urmată de punerea acestei regiuni sub tutelă de către guvernul de la Madrid, care a dizolvat parlamentul şi executivul Cataloniei, Carles Puigdemont s-a refugiat în Belgia împreună cu patru dintre membrii cabinetului său, încercând astfel să nu ajungă pe mâna justiţiei spaniole, pe care o consideră politizată.
După ce autorităţile de la Madrid au emis mandate europene de arestare pe numele lor, ei s-au predat justiţiei belgiene, care i-a eliberat condiţionat în aşteptarea deciziei privind extrădarea către Spania.
Foştii membri ai guvernului catalan care au rămas în Spania au fost deja inculpaţi şi sunt în prezent în arest, cu excepţia unuia singur care a fost eliberat pe cauţiune şi care şi-a dat demisia din guvern înaintea autoproclamării independenţei.