x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Unde poate duce isteria teroristă. Copil de 10 ani interogat pe poliţia britanică

Unde poate duce isteria teroristă. Copil de 10 ani interogat pe poliţia britanică

20 Ian 2016   •   14:34
Unde poate duce isteria teroristă. Copil de 10 ani interogat pe poliţia britanică

Un băiat musulman de zece ani a fost interogat de poliţia britanică în nordul Angliei după ce a scris din greşeală la cursul de limba engleză că locuieşte într-o 'casă teroristă' ('terrorist house' în engleză), a relatat miercuri BBC, potrivit Reuters şi AFP.

Băiatul a vrut să scrie că locuieşte într-o 'terraced house' (în engleză, şir de case în regim închis de construcţie -n.r.), însă profesorii nu şi-au dat seama că a făcut o greşeală şi l-au reclamat pe băiat la poliţie, în conformitate cu noua legislaţie antiteroristă, despre care criticii spun că se concentrează pe comunităţile musulmane.

A doua zi, poliţia a stat de vorbă cu băiatul şi a verificat un calculator din casa familiei acestuia. Familia a cerut să i se prezinte scuze atât de către poliţie, cât şi de către şcoală, pentru acest incident care s-a produs la 7 decembrie, a precizat BBC.

"Nu ar trebui să pună un copil să treacă prin aceste lucruri", a declarat, pentru BBC, un văr al băiatului, a cărui identitate nu a fost dezvăluită. "Acum îi e frică să scrie, să îşi folosească imaginaţia", a mai spus ruda citată.

Miqdaad Versi, secretar general adjunct al Consiliului Musulmanilor din Marea Britanie (MCB), a afirmat că zeci de cazuri similare au mai fost raportate şi s-a declarat 'extrem de îngrijorat' de excesele legii.

În septembrie, un adolescent de 14 ani a fost interogat de serviciile de protecţie a copilului în legătură cu eventuale legături cu gruparea Statul Islamic, asta după ce a folosit termenul 'eco-terorism' la un curs.

Băiatul a folosit acest termen, în franceză, la un curs de franceză unde se vorbea despre chestiunea ecologiei şi despre folosirea violenţei pentru apărarea cauzei verzi, la şcoala sa din centrul Londrei.

×