x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Teleorman: O tânără din Roşiorii de Vede, ţinută în lanţuri de familia sa, a fost salvată de poliţişti

Teleorman: O tânără din Roşiorii de Vede, ţinută în lanţuri de familia sa, a fost salvată de poliţişti

25 Mai 2017   •   13:24
Teleorman: O tânără din Roşiorii de Vede, ţinută în lanţuri de familia sa, a fost salvată de poliţişti

O tânără din municipiul Roşiorii de Vede a fost eliberată de poliţişti, după ce familia sa a ţinut-o legată cu lanţuri la domiciliu, au informat reprezentanţii IPJ Teleorman. 

Poliţiştii au intervenit după ce un tânăr în vârstă de 20 de ani a reclamat faptul ca iubita lui este ţinută în lanţuri de către membrii familiei acesteia, iar el a fost deposedat de o sumă de bani. 

În urma sesizării, poliţiştii au obţinut cinci autorizaţii de percheziţie domiciliară la locuinţele pe care familia tinerei le deţine pe strada 1 Decembrie din localitate. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole, la una dintre locaţii a fost găsită tânăra ţinută în lanţuri, aceasta fiind eliberată imediat cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Acţiuni Speciale. 

Totodată, de la una dintre locaţii a fost ridicata suma de 4.900 euro. Faţă de tatăl şi fratele tinerei a fost luată măsura reţinerii. Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate şi tâlhărie.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: tanara teleorman