Un grup de 30 de persoane, format din 20 de copii şi 10 adulţi, este evacuat pe jos, duminică, din staţiunea Parâng, cu ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor montani, după ce a nins foarte mult. Accesul spre zona turistică s-a blocat din cauza zăpezii, care depăşeşte 80 de centimetri, şi a vântului puternic.
Iniţial, s-a decis ca operaţiunea să se desfăşoare cu ajutorul telescaunului care face legătura între staţiune şi Petroşani, dar întreruperile dese ale energiei electrice au schimbat planurile echipelor de salvare care au hotărât ca grupul să plece pe jos spre Cabana Rusu, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Cei 30 de copii şi adulţi vor fi întâmpinaţi la Cabana Rusu cu ceai cald, dar şi de o ambulanţă SMURD, pregătită să acorde primul ajutor în caz de nevoie.
În staţiunea Parâng se aflau duminică 20 de copii care participau la o tabără de nutriţie. Ei ar fi trebuit să ajungă acasă în cursul zilei, dar ninsoarea de 80 de centimetri şi viscolul au blocat orice cale de acces spre staţiune. La cabanele din staţiune se mai aflau şi turişti care au urcat cu maşinile, dar apoi nu au mai putut coborî în Petroşani din cauza drumului acoperit cu zăpadă.
Citeşte şi:
COD GALBEN de INUNDAŢII în judeţele Vaslui şi Botoşani
Peste 9000 de case au rămas fără energie electrică în judeţul Suceava
AVERTIZARE ANM: Cod Portocaliu de viscol pentru 14 judeţe, duminică