x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un medic psihiatru din Constanţa a fost condamnat la închisoare cu executare pentru falsificarea de reţete

Un medic psihiatru din Constanţa a fost condamnat la închisoare cu executare pentru falsificarea de reţete

01 Mar 2018   •   16:38
Un medic psihiatru din Constanţa a fost condamnat la închisoare cu executare pentru falsificarea de reţete

Un medic psihiatru încadrat la Secţia exterioară de boli psihice Palazu Mare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a fost condamnat joi, de Curtea de Apel Constanţa, la un an de închisoare, cu executare, pentru fals intelectual în formă continuată, decizia fiind definitivă şi executorie. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2008-2012, inculpata Diana Lilia Bandrabur, în calitate de medic psihiatru în cadrul Secţiei Exterioare de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a eliberat mai multe prescripţii medicale compensate integral pentru mai mulţi pacienţi care, în realitate, nu au apelat la serviciile medicale ale medicului respectiv, nu au fost consultaţi de cea în cauză şi nu au beneficiat de medicamentele prescrise de aceasta. 

În cauză, procurorii au stabilit că medicul psihiatru s-a dovedit suspectată de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (115 acte materiale), complicitate la înşelăciune în formă continuată (115 acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată (115 acte materiale) şi complicitate la uz de fals în formă continuată (115 acte materiale). 

"Ulterior emiterii de către medicul în cauză a prescripţiilor respective, acestea au fost înmânate reprezentanţilor farmaciilor de pe raza judeţului Constanţa cu care medicul în speţă colabora, fie direct de către cea în cauză, fie prin intermediul altor persoane. La rândul lor, reprezentanţii farmaciilor au înaintat ulterior prescripţiile medicale false Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, alături de documentaţia aferentă, solicitând decontarea lor şi înregistrând astfel creşteri ale încasărilor din vânzări. Cele 115 prescripţii medicale emise fără respectarea dispoziţiilor legale au o valoare totală de 115.037 de lei şi au fost eliberate pe numele unor persoane care fie au un alt medic curant, fie nu suferă de boli psihice sau chiar erau decedate la data înscrisă pe reţetă", se mai arată în rechizitoriu. AGERPRES 

×