x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Violențe în timpul marşului "Luptă pentru Basarabia"; manifestanţii au încercat să forţeze cordonul de jandarmi

UPDATE Violențe în timpul marşului "Luptă pentru Basarabia"; manifestanţii au încercat să forţeze cordonul de jandarmi

22 Oct 2016   •   17:05
UPDATE Violențe în timpul marşului "Luptă pentru Basarabia"; manifestanţii au încercat să forţeze cordonul de jandarmi
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

UPDATE Cinci persoane participante la marşul "Luptă pentru Basarabia", care se desfăşoară sâmbătă în Capitală, au fost ridicate de către jandarmi şi conduse la secţia de poliţie, au precizat pentru Agerpres oficiali din cadrul Jandarmeriei Bucureşti. 

Potrivit sursei citate, persoanele respective au încercat să rupă cordonul de jandarmi. Liderul unioniștilor George Simion a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că se află la Secția 1 de Poliție după ce a fost ridicat din stradă. ”Am vrut să ne întoarcem la Universitate. E o cauză legitimă. Jandarmii nu trebuie să se poarte așa”, a spus George Simion, care a precizat că avea acordul verbal al viceprimarului Capitalei să se întoarcă la Universitate, după manifestația de la Piața Victoriei, dar Primăria a spus că nu există autorizație pentru revenirea manifestanților în Piața Universității

Participanţii la marşul "Luptă pentru Basarabia", care se desfăşoară sâmbătă în Capitală, au încercat să treacă de jandarmi în zona Piaţa Victoriei, pentru a se deplasa către Universitate, însă au fost opriţi de aceştia.

Căpitanul Mihai Vornicu, reprezentant al Jandarmeriei Capitalei, a declarat pentru Agerpres, că manifestanţii au încercat să forţeze cordonul de jandarmi şi au fost opriţi de aceştia, întrucât protestatarii trebuie să respecte autorizaţia pentru acţiunea la care participă.

El a menţionat că manifestarea este autorizată astfel: între orele 14,00 şi 17,30 marş pe traseul Hanul lui Manuc-Piaţa Universităţii-Piaţa Română-Piaţa Victoriei iar între orele 17,30 şi 18,00 pentru susţinerea de alocuţiuni în Piaţa Victoriei.

"Colegii mei stau de vorbă cu organizatorii acestui marş referitor la modul de desfăşurare a acestei activităţi", a afirmat Mihai Vornicu. El a adăugat că jandarmii au acţionat în mod legal.

Înainte de a pleca în marş, George Simion preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, organizator al activităţii, a spus că manifestarea este autorizată şi că marşul va avea loc pe traseul Hanul lui Manuc-Brătianu-Magheru-Lascăr Catargiu-Piaţa Victoriei şi înapoi la Universitate.

În drum spre Piaţa Victoriei protestatarii au strigat printre altele: "Universitate!", "Unitate naţională", "Basarabia e România!".

Participanţii la marşul intitulat "Luptă pentru Basarabia" cer politicienilor asumarea ca proiect de ţară a unirii României cu Republica Moldova.

 

Citește și Mii de oameni la un marş unionist pe străzile Chişinăului

Mii de persoane participă în Capitală la un marş pentru unirea Basarabiei cu România

"Basarabia e România". Mii de manifestanţi au cerut, la Chişinău, unirea Republicii Moldova cu România

×
Subiecte în articol: lupta pentru basarabia protest violente