Foamete mare pentru noua echipă de conducere a Federaţiei Române de Fotbal, condusă de nevalidatul preşedinte Răzvan Burleanu. Jurnalul Naţional vă prezintă o mostră clară de nerespectare a promisiunilor din campania electorală de care se face vinovat politrucul teleportat din anonimatul structurilor prezidenţiale direct în cel mai important birou de la Casa Fotbalului. Veţi observa diferenţa aproape grosolană dintre numărul de departamente şi, logic, de funcţii din organigrama iniţială pe care Burleanu a vânturat-o tuturor în campania electorală şi cea pe care a implementat-o după câştigarea alegerilor din 5 martie.
Funcţii multe pe timp de criză
Intitulată mult prea pompos decât e cazul, cu iz politic sau corporatist, “Programului de guvernanţă sportivă al Federaţiei Române de Fotbal”, publicaţia de campanie electorală a actualului preşedinte nevalidat conţine, la final, schema organigramei FRF pe care o propunea Răzvan Burleanu înainte de alegeri. Atunci era vorba despre 23 de departamente sau posturi, părea o organigramă foarte rezonabilă pentru instituţia de la Casa Fotbalului şi pe timp de criză. Numai că lucrurile s-au schimbat “puţin” la câteva luni după ce Burleanu a fost ales, dar deocamdată invalidat, în fruntea FRF. Comitetului Executiv I s-a prezentat spre aprobare şi a aprobat noua organigramă. Spre surprinderea tuturor, dar nu şI a membrilor C.Ex., aceasta conţine, aşa cum puteţi observa în facsimilul de sus, peste 40 de departamente. Ori Burleanu şi-a lărgit brusc orizontul în privinţa managementului Federaţiei, ori au apărut la fel de brusc mai mulţi prieteni sau obligaţii, iar preşedintele nevalidat, ca orice om, trebuie să-şi onoreze eventualele obligaţii. Totuşi, adevărul rămâne necunoscut.
Refuzat de Generaţia de Aur
Finala Cupei României, care va avea loc vineri seară, pe Arena Naţională, între Steaua şI Astra, este primul eveniment major, oficial, din mandatul Răzvan Burleanu. Cu acest prilej, preşedintele nevalidat încearcă să facă o impresie bună în faţa iubitorilor de fotbal. Acum vine partea cea mai interesantă. Deşi i-a atacat fără jenă pe Gică Popescu, Gică Hagi, Daniel Prodan şi alţii, Burleanu încearcă acum să se afişeze la finală lângă reprezentanţii de seamă ai Generaţiei de Aur. Aşa cum era de aşteptat, ţinând cont de caracterul multora dintre jucătorii care au scris istorie pentru fotbalul tricolor, tentativele sale au fost refuzate politicos. Se pare că singurul dintre foştii componenţi ai naţionalei din era sa cea mai glorioasă care va accepta vecinătatea aproximativă a lui Burleanu este Miodrag Belodedici. Explicaţia poate fi aceea că omul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti şI Steaua Roşie Belgrad se mai află încă în structurile federale, dar are şi un contract cu firma care sponsorizează Cupa României. Bogdan Stelea, Constantin Gâlcă, Florin Răducioiu şi alţi reprezentanţi ai Generaţiei de Aur au declinat invitaţia FRF, iar cel mai valoros fotbalist român al tuturor timpurilor, Gică Hagi, nici măcar n-a mai fost contactat. Una din puţinele iniţiative inspirate ale preşedintelui nevalidat, care l-a acuzat pe “Rege” de misoginism într-una dintre trecutele sale apariţii publice.
Aşa arată actuala organigramă după care funcţionează Federaţia Română de Fotbal condusă de nevalidatul Răzvan Burleanu
Aşa arăta organigrama pe care Burleanu a prezentat-o în campania electorală
Citește pe Antena3.ro