Deputatul Elena Udrea critică melodia controversată lansată de trupa Taxi pe tema Catedralei Mântuirii Neamului, afirmând că este un demers "nepotrivit şi arogant", iar românii au nevoie în acest moment de credinţă
"Consider nepotrivit şi arogant demersul celor de la Taxi. Cu atât mai mult cu cât construcţia este foarte avansată şi nu înţeleg care este propunerea lor? Să o dărâmăm? Sunt atât de multe care pot fi criticate ori parodiate şi care chiar nu ne folosesc la nimic! Fix un simbol al credinţei noastre religioase au găsit de cuviinţă să atace. Mai bine o Catedrală prea mare decât un popor fără credinţă!", scrie Udrea pe Facebook.
Deputatul recunoaşte însă că aceasta este "opulentă", dar comentează că problema este că românii "nu au acum atât de multă credinţă ca popor cât să umple un spaţiu atât de mare".
"Nu Catedrala este problema României. Ba chiar, eu cred că doar credinţa adevărată mai poate salva acest popor copleşit de toate păcatele: 1. Mândria, 2. Invidia, 3. Iubirea de argint, 4. Desfrânarea, 5. Lacomia pântecelui, 6. Trândavia, 7. Mânia", scrie Udrea, enumerând cele 7 păcate capitale.
Formaţia Taxi a lansat joi piesa ”Despre smerenie” - un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului -, alături de 33 de personalităţi din lumea muzicii, a teatrului şi literaturii, între care Dan Bittman, Andi Vasluianu, Victor Rebengiuc şi Mircea Cărtărescu.