x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gheorghe Nichita, SUSPENDAT din funcţia de PRIMAR al Iaşiului

Gheorghe Nichita, SUSPENDAT din funcţia de PRIMAR al Iaşiului

22 Mai 2015   •   12:59
Gheorghe Nichita, SUSPENDAT din funcţia de PRIMAR al Iaşiului
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Gheorghe Nichita a fost suspendat din funcţia de primar al oraşului Iaşi, la cererea Prefecturii Iaşi, după ce acesta a refuzat să se autosuspende sau să demisioneze.

Gheorghe Nichita s-ar fi folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai altor instituţii din Primărie, pentru a îşi urmări iubita şi a ameninţa un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Adina Samson spunea că a fost lovită de edil, care o hărţuia şi ameninţa că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relaţia, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului, după ce acesta a început să o urmărească şi să o ameninţe din momentul în care i-a spus că vrea să pună punct relaţiei. (Antena 3)

×