x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Malta. Un român și-a pierdut viața în timpul unei furtuni

Malta. Un român și-a pierdut viața în timpul unei furtuni

10 Feb 2018   •   13:41
Malta. Un român și-a pierdut viața în timpul unei furtuni

Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi o femeie a fost grav rănită atunci când un copac a căzut peste o furgonetă care îi transporta, în timpul unei furtuni care a lovit sâmbătă Malta, informează Reuters. 

Cei doi - provenind din România, potrivit Reuters - se aflau pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Malta, din districtul Mriehel, a adăugat poliţia. Drumul, care duce spre oraşul Rabat, din centrul insulei, a fost închis după accident. 
     
Vânturile puternice şi ploile torenţiale au lovit Malta, inundând drumurile, după luni în care nivelul precipitaţiilor a fost cu mult sub medie. 
     
Poliţia şi departamentul de protecţie civilă au recomandat şoferilor să evite deplasările, cu excepţia situaţiilor urgente.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: malta furtuna romani