x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cea mai mare achiziţie de aparate RMN şi CT

Cea mai mare achiziţie de aparate RMN şi CT

de Monica Cosac    |    10 Ian 2018   •   10:50
Cea mai mare achiziţie de aparate RMN şi CT
Sursa foto: Karina Knapek

Zeci de spitale vor primi aparatura nouă pentru investigații medicale complexe. Ieri, la Palatul Victoria, au fost semnate contractele pentru achiziționarea a 14 echipamente computer tomograf (CT), a 24 de aparate de rezonanță magnetică nucleară (RMN) și a 21 de sisteme informatice speciale utilizate pentru stocarea imaginilor produse prin radiografie şi scanare.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, este vorba de 34 spitale din Bucureşti şi din țară, cele trei contracte, în valoare de 19,8 milioane de euro, au fost semnate de ministrul Sănătății, Florian Bodog, și furnizorii de echipamente, în prezența premierului Mihai Tudose.

Ministrul Florian Bodog susţine că echipamentele medicale vor ajunge peste şase săptămâni la spitale, iar acestea “nu vor mai fi la mâna operatorilor privaţi”.

Deşi sunt binecunoscute situaţiile în care echipamente medicale costisitoare au fost cumpărate degeaba de diverse unităţi medicale, nefiind folosite vreodată din lipsa de personal sau de autorizaţie, ministrul Sănătăţii susţine că, de această dată, nu se va întâmpla la fel.  

 “Vreau să vă asigur că niciun echipament nu va fi livrat să stea în cutie în vreun spital. În situaţia în care nu am găsit locul, el va fi imediat redirijat. Este importantă în acelaşi timp activitatea managerului de spital pentru că ne dorim ca în acelaşi timp aceste echipamente să producă, să ofere servicii pacienţilor, realmente să funcţioneze”, a declarat Bodog, precizând că “este pentru prima dată în istoria sistemului medical când Ministerul Sănătăţii, când Guvernul României face o astfel de investiţie pentru a crea un sistem de imagistică medicală public”.

El a mai spus că Ministerul Sănătăţii s-a asigurat că fiecare spital care primeşte un astfel de aparat are specialişti pregătiţi în acest domeniu.

Cele trei contracte de achiziție sunt finanțate din Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro, accesat în anul 2014.

Premierul Mihai Tudose l-a felicitat pe ministrul Sănătăţii şi a ţinut să sublinieze că semnarea acestor contracte nu este ”pomană”, ci un pas spre normalitate, statul fiind obligat să pună la dispoziţia oamenilor tot ce este necesar în sistemul medical.

La ceremonia de semnare a contractelor pentru achiziţia echipamentelor medicale, Tudose a mai relatat că ieri dimineaţă l-a sunat un preşedinte de Consiliu Judeţean să îl întrebe de ce nu a primit şi el, iar răspunsul a fost: “E ca la loto. N-ai jucat. N-ai scris, n-ai cerut, n-ai solicitat”.

 

 

×
Subiecte în articol: aparate RMN