x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Se caută aventurier pentru traversarea Atlanticului

Se caută aventurier pentru traversarea Atlanticului

de Dan Radu    |    31 Mai 2016   •   20:00
Se caută aventurier pentru traversarea Atlanticului

Patru români vor încerca să traverseze Atlanticul într-o barcă cu vâsle. Cursa va însemna un drum de 5.000 de kilometri, timp în care se va vâsli în schimburi de câte două ore în încercarea de a termina traseul în mai puţin de 60 de zile. Un ultramaratonist, un medic şi un fost canotor se vor antrena pentru asta timp de doi ani. Al patrulea concurent încă se caută.

Talisker Whisky Atlantic Challenge este o cursă care se ţine o dată la doi ani începând cu 1997. Andrei Roşu a aflat pentru prima dată de ea în 2011, când se afla pe muntele Everest. „Mi-a povestit de ea un englez. Nu mi-am mai putut scoate acest lucru din minte. Eram însă nepregătit. Nu ştiam să înot. Nu aveam nici permis de navigaţie”, spune acesta. Andrei Roşu, care va împlini în curând 40 de ani, a început să facă sport abia din 2009, pentru a scăpa de viaţa sedentară a unui corporatist tipic. De atunci a alergat maratoane şi ultra-maratoane, a fost primul român care a traversat înot Canalul Mânecii într-o cursă care a pornit de la Londra şi s-a terminat la Paris. De asemenea, a alergat până şi la Polul Nord. „Există mai mulţi oameni care au fost în spaţiu, decât oameni care au traversat vâslind Atlanticul. Când vii cu un astfel de proiect, familia, prietenii se sperie. Au imagini din filme, cu rechini, cu uragane. Dar până acum nu a existat nicio fatalitate în astfel de curse”, spune Andrei Roşu. În cursa peste ocean îl va însoţi Vasile Oşean (Vasi), un medic sportiv de 37 de ani. „Mă ocup de mulţi ani de sportivi de performanţă, acum vreau să văd cum e de partea cealaltă. Prin cabinetul meu trec mulţi oameni. A trecut şi Andrei Roşu, ne-am împrietenit”, spune Vasi. Al treilea membru stabilit al cursei va fi canotorul Emil Curteanu. „Am făcut canotaj 11 ani, acum am 51 de ani şi o firmă prin care import şeminee. Sunt o fire linistită, nu am făcut niciodată nimic riscant, cred că am înnebunit puţin”, spune acesta. Ţară, ţară, vrem canotori Pentru a completa echi-pajul, cei trei au lansat o provocare pentru cine va dori să fie al patrulea membru al echipajului. Înscrierile se pot face pe site-ul www.atlantic4.ro. Vor fi selectaţi 10 oameni, urmând ca până la data plecării să rămână trei candidaţi. „În cursă ne va însoţi unul singur, dar dacă unul dintre noi se va îmbolnăvi pe parcurs, trebuie să avem rezerve”, spune Andrei Roşu. Plecarea are loc în jurul datei de 12 decembrie 2017 din insula La Gomera. Recordul mondial este traversarea oceanului în 37 de zile, însă ţinta realistă a echipei este o cursă sub 60 de zile. „Din punctul de vedere al efortului fizic va fi foarte greu. Consumul caloric optim e pe la 10.500 de calorii pe zi. Din câte ştiu, cei care au consumat 8.000 pe zi, într-o astfel de cursă, au slăbit între 10 şi 15 kilograme până la finalul cursei”, spune Vasi. Antrenamentele vor include o traversare cu barca a Mării Negre. „Vom căuta proactiv o furtună în Marea Neagră. Pentru efort fizic te poţi antrena, dar condiţiile de furtună sunt greu de simulat”, spune Andrei Roşu. Furtuna e riscul pe care îl consideră cel mai mare. Vasi spune că temerea lui cea mare este felul în care va reacţiona echipa în situaţii de stres. „Lipsa de somn şi de intimitate vor fi, iarăşi, mari probleme”, spune şi Emil Curteanu.

 

Dacă ne temem de ceva rău?... Dat fiind ca 60% dintre români mor de boli cardiovasculare, de la stat pe canapea, să păţeşti ceva într-o furtună nu sună chiar rău. Andrei Roșu

În contextul cursei, echipajul va strânge bani din donaţii pentru realizarea unui campus socio-medical, al fundaţiei Hospice Casa Speranţei, dedicat copiilor cu boli terminale.

×