x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Casa profesorului Neniţescu

Casa profesorului Neniţescu

de Simina Stan    |    08 Mai 2008   •   00:00

În mai 2007, la iniţiativa tinerei Iulia Gudovan, Camelia Csiki a făcut un reportaj despre casa Neniţescu, pentru TVR, se încerca astfel să se atragă atenţia asupra viitorului incert al acestui imobil, care are nu doar valoare istorică şi ambientală, ci reprezintă un simbol pentru istoria ştiinţei româneşti.

Un imobil cu valoare istorică şi viitor incert

În mai 2007, la iniţiativa tinerei Iulia Gudovan, Camelia Csiki a făcut un reportaj despre casa Neniţescu, pentru TVR, se încerca astfel să se atragă atenţia asupra viitorului incert al acestui imobil, care are nu doar valoare istorică şi ambientală, ci reprezintă un simbol pentru istoria ştiinţei româneşti.

De atunci a trecut un an, nici Direc­ţia pentru Cultură, Culte şi Pa­trimoniu Cultural Naţional din Primăria Capitalei (DCCPCN) şi nici Institutul Naţional al Monumentelor Istorice (INMI) nu au luat iniţiativa clăsarii. Între timp a fost vandalizată, şi multe ele­mente valoroase din interior au dis­pă­rut. Problematica imobilelor ne­cla­sate, fie ele clasabile sau neclasabile din zonele protejate de Legea 422/2001 sau situate în ariile de protecţie a unor monumente, vizate direct de specula imobiliară, reprezintă unul din punctele sensibile ale registrului juridic al conservării monumentelor.

Clasabilă sau neclasabilă?

În luna februarie 2008, sesizată de locuitorii din zonă, Asociaţia Artrad a făcut o cerere de clasare a imobilului în regim de urgenţă ca obiect de patrimoniu, obligînd DCCPCN, conf. Legii 422/2001 art. 21, ca în trei zile să-i aloce provizoriu statutul cerut (plăcuţa de marcare, delimitarea zonei şi înştiinţarea proprietarilor). DCCPCN nu a dat încă un răspuns.

Desigur ar fi fost mai uşor dacă, după retrocedare, moştenitoarele ar fi fost interesate de viitorul acestei case. Ca proprietare trebuiau doar să ceară să fie clasată, dosarul fiind întocmit de INMI. Însă poate dacă ar fi avut statut de monument nu ar mai fi fost cumpărată repede şi la acelaşi preţ, întrucît reprezentantul firmei care a achiziţionat proprietatea susţine că motivul a fost tocmai că nu era înscrisă pe lista monumentelor, parcela este suficient de mare, iar amplasamentul unul privilegiat.

Familia Neniţescu

Dimitrie S. Neniţescu (1861-1930), născut la Galaţi, a urmat cursurile Şcolii militare din Bucureşti (1879-1881), după absolvire a fost ofiţer topograf pe lîngă Statul Major al Armatei. În anul 1886 demisionează şi pleacă să studieze dreptul şi ştiinţele politice la Bruxelles, unde obţine doctoratul. Începînd cu anul 1893 practică avocatura la Bucureşti. În anul 1899 este numit secretar general al Ministerului de Interne, iar în anul 1900 – director al Băncii Naţionale a României. A fost deputat, fiind membru al Partidului Conservator. A deţinut în două rînduri funcţia de mi­nistru al Industriei şi Comerţului (29 decembrie 1910 – 27 martie 1912; 28 martie 1912 – 14 octombrie 1912). În timpul Primului Război Mondial a fost minis­trul Finanţelor în guvernul de giranţi format la Bucureşti.

Fiul său, Costin D. Neni­ţescu (1902-1970), a fost unul dintre cei mai importanţi chimişti români, avînd contribuţii majore în domeniul chimiei organice. Acesta şi-a făcut studiile la Zürich între 1920-1922, dar, fascinat de lucrările lui Hans Fischer, s-a mutat în la München pentru a face doctora­tul cu acesta. La întoarcerea în ţară, în 1925 devine profesor la Universitatea Bucureşti. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1945, iar membru deplin din 1955. Este fon­datorul Centrului de Cercetare a Chi­miei Organice al Academiei Române.

Povestea casei

A început la 28 aprilie 1908, cînd Dimitrie S. Neniţescu solicita o au­tori­za­ţie pentru construirea unei re­şedinţe pe Strada Şcolii numărul 4. Atît din autorizaţia de construcţie păs­trată la Arhivele Naţionale, fond Pri­măria Mu­nicipiului Bucureşti, Serviciul Teh­nic, dosar 247, an 1908, fila 1, cît şi din pla­nul oraşului din 1895-1899 reiese că pe proprietate exis­tau două corpuri de ca­se. Se cerea per­misiunea de a demola unul dintre ele. Celălalt corp, amplasat în spatele curţii, urma a fi reparat şi ali­pit clădirii noi. Planu­rile sunt semna­te de arh. Dim. Hârjeu.

Dumitru S. Neniţescu se bucura deja de funcţia de director al Băncii Naţionale şi se afla la jumătatea ascensiunii sale po­litice, deci clădirea trebuia să reflecte pe deplin statutul proprietarului.

Imobilul de formă neregulată este retras de la stradă, fiind compus dintr-un parter înalt, etaj şi mansardă, iar – conform autorizaţiei – are într-o parte pivniţe de zid. Acoperişul este cel iniţial, atent lucrat, are lucarne, bogat ornamentate, amplasate desupra fe­restrelor de la etaj.

“Din raţiuni de reprezentare, accentul se îndreaptă spre faţada dinspre stradă, mai bogat tratată, fără ca ele­vaţia dinspre est să fie neglijată, accesul principal fiind situat pe această parte. Se remarcă folosirea mai multor elemente decorative, unele preluate din arhitectura eclectică, altele din cea tradiţională (bumbii pictaţi, motivul funiei împletite, triunghiuri decorative).

Parterul înalt, lucrat în bosaje, cu contraforţi decorativi, dă impresia de masivitate. Ferestrele situate pe partea de nord sunt mari, rotunjite, marcate printr-un chenar de bolţari falşi. La etaj, golurile au formă drept­unghiulară, fiind încadrate de bogate elemente decorative atît în partea superioară, cît şi în cea inferioară. Bovindoul în decroş ne trimite cu gîndul la soluţiile propuse de Ion Mincu la Şcoala Centrală de fete”, afirmă istoricul Ramona Caramelea.

Decoraţiile, precum cele trei brîuri de inspiraţie tradiţională, plasate sub cornişă, sunt executate în tencuială aplicată pe fondul format de suprafaţa peretelui, inclusiv ancadramentele fe­restrelor şi a intrărilor. Ornamentele geometrice tăiate în tencuială formează o adevărată sculptură.

Interioarele

O analiză a funcţiunilor încăperi­lor ne arată că imobilul corespundea celor mai înalte standarde ale confortului acelei epoci. “Organizarea este ase­mă­nă­toare la cele două nivele: vestibul cu o scară principală ce asigura accesul la etaj, în jurul vestibului se grupau ca­me­rele. La parter, din vestibul se intra în salon, în cele două birouri şi în sala de luat masa. Din aceasta se realiza accesul în partea de clădire care adă­pos­tea bucătăria, WC şi baia. La etaj se aflau dormitoarele, camera de toaletă şi salonaşul”, afirmă R. Caramelea.

În cartea Victoriei Dragu Dimitriu, Poveşti ale Doamnelor din Bucureşti, în interviul doamnei Manuela Burnea, nepoată a soţilor Jeana şi Teodor Teo­do­rini, se vorbeşte şi despre această clă­dire. Astfel aflăm că în 1930, după moar­tea soţului său, bătrîna doamnă Ne­ni­ţescu se mută din casa din Strada Şcolii într-o altă proprietate din apropriere. Astfel, în casă rămîn să locuiască fraţii Costin şi Jeana Neniţescu. Parterul re­vine profesorului căsătorit prima dată cu Ana Santer, şi apoi cu Eugenia Cio­ră­nescu (1909-2000), care i-a fost elevă, asistentă, doctorandă şi soţie. Iar etajul aparţine surorii lui, Jeana, căsă­to­rită cu Teodor Teodorini.

“În 1930 au despărţit casa prin­tr-un planşeu, au scos scara interioară care ducea la etaj, unde iniţial, conform planurilor originale, erau doar dormitoare.” La etaj erau un hol, dormitoa­rele celor două fete Teodorini, dormito­rul matrimonial şi pe colţ o sufragerie. Scara de serviciu lega în continuare parterul şi etajul, dar indirect.

Din fotografiile din 2007 reiese că se păstrează încă plafoanele cu gla­furi decorate cu motive triunghiulare destul de asemănătoare cu cele de pe exteriorul clădirii, parţial mobilierul încastrat, sobele de faianţă Ruffer şi tîmplăria originală a tocurilor de uşi şi de ferestre, a foilor de uşi cu cristal bizotat ce se glisează şi se repliază.

Acest imobil a fost reşedinţa atît a unui ministru şi director al Băncii Naţionale, cît şi a unui savant de talie internaţională, motiv pentru care are valoare de identitate culturală. Casa Neniţescu se distinge prin proporţii, compoziţie volumetrică şi prin con­figurarea spaţiului interior, fiind o creaţie coerentă şi clară a stilului neoro­mânesc.

×
Subiecte în articol: clădiri de patrimoniu neniţescu etaj neni