x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ce presupune chirurgia fără bisturiu

Ce presupune chirurgia fără bisturiu

31 Ian 2017   •   13:01
  Ce presupune chirurgia fără bisturiu

Folosită atât în diagnosticarea, cât și în tratarea multor afecțiuni ginecologice și abdominale, laparoscopia are numeroase avantaje față de chirurgia clasică, scrie clicksanatate.ro.

 „Laparoscopia este o procedură chirurgicală care se realizează prin incizii foarte mici la nivelul abdomenului, în funcţie de scopul operaţiei. De regulă, pentru o singură intervenţie, se fac 3 sau 4 găuri mici. Pacientul se află sub anestezie generală și nu simte nimic“, explică medicul urolog Laurențiu Deutsch.
Tratează și depistează boli grave

Laparoscopul este instrumentul care, introdus în cavitatea abdomenului, oferă chirurgului, pe un monitor TV, o imagine foarte precisă, din interiorul cavității abdominale sau genitale interne. Prin această intervenție se pot trata o gamă largă de afecțiuni ginecologice: chisturi ovariene, fibroame, endometrioza, infecții ale trompelor uterine, sterilizarea feminină definitivă și infertilitate masculină (varicocelul), trompe blocate, hidrosalpinx (blocarea trompei uterine) sau tratamentul sarcinii extrauterine.

Metoda mai poate fi folosită și pentru afecțiunile organelor abdominale:„ calculi biliari, litiază veziculară (pietre la fiere), colecistită litiazică, scoaterea splinei deteriorate sau bolnave; hernii inghinale ombilicale, boală de reflux gastroesofagian sau efectuarea unei biopsii“, spune medicul Laurențiu Deutsch.

×