x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Spitalul de Psihiatrie “Al. Obregia”: Infuzie de celule stem pentru refacerea neuronilor unor copii cu paralizie cerebrală

Spitalul de Psihiatrie “Al. Obregia”: Infuzie de celule stem pentru refacerea neuronilor unor copii cu paralizie cerebrală

de Magda Marincovici    |    05 Mai 2014   •   19:06
Spitalul de Psihiatrie “Al. Obregia”: Infuzie de celule stem pentru refacerea neuronilor unor copii cu paralizie cerebrală

Primul studiu consacrat terapiei cu celule stem prelevate din cordonul ombilical sau sângele din placentă, folosite în cazul a trei copii veniţi pe lume cu paralizie cerebrală, se derulează la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Al. Obregia”. Studiul este coordonat de conf. dr. Dana Craiu, şefa  Secţiei de neurologie pediatrică a Spitalului “Al. Obregia”, împreună cu dr. Adriana Coliţă, de la Clinica de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni.  Este o premieră şi în privinţa parteneriatului dintre o bancă ce furnizează celule stem prelevate şi criogenate pentru clienţii săi , eliberate în vederea utilizării lor pentru tratamentul donatorilor. Copiilor li s-a administrat o infuzie din propriile lor celule stem sub forma unei perfuzii şi vor fi monitorizaţi aproximativ doi ani. În studiu vor fi incluşi 20 de copii. Specialiştii susţin că această procedură este mai eficientă şi mai puţin costisitoare comparativ cu tratamentul medicamentos.   Paralizia cerebrală înseamnă leziuni cerebrale asociate cu imposibilitatea de a merge, de a vorbi, cu tulburări cognitive. Celulele stem vizează regenerarea celulei nervoase.

De asemenea, au mai fost eliberate două grefe pentru un copil cu leucemie (tratat în Franţa) şi un copil cu paralizie cerebrală. Acesta din urmă  s-a născut sănătos, dar la 10 luni s-a înecat cu mâncare şi, rapid, a intrat în stop cardiac şi respirator, după care s-a instalat paralizia cerebrală. La vârsta de trei ani (în 2013), copilul a fost dus la tratament în SUA, problema fiind perioada mare între momentul accidentului şi transplantul de celule stem. În cazul acestui copil au fost înregistrate ameliorări. Această terapie ar putea fi folosită şi în cazul persoanelor suferinde de Maladia Alzheimer.


×