Ideea GENIALĂ care ar putea scăpa Bucureştiul în cazul unui CUTREMUR DEVASTATOR. "E foarte simplu de pus în practică"
BOMBA cu CEAS economică ce va costa PLANETA 60.000 de MILIARDE de dolari. "Privim şi nu putem face NIMIC"
O echipă de cercetători propune construirea de centrale nucleare plutitoare pentru a preveni efectele tsunami
Miliții proruse au ocupat televiziunea din Kramatorsk. Transmisia posturilor naţionale ucrainene a fost întreruptă
COD PORTOCALIU de inundaţii în 8 judeţe din sudul ţării. Avertizarea este valabilă până duminică, la ora 18:00
Sorana Cîrstea a învins-o pe Ana Ivanovici: România conduce Serbia cu 1-0 în Grupa Mondială a Fed Cup
Manuscrisul controversat al marchizului de Sade a revenit la Paris. Istoria HALUCINANTĂ a unei cărţi interzise
Adriana Bahmuţeanu, la "Jocurile Faimei" de la Antena Stars: "Zici că nici n-am dormit azi noapte şi nici nu-mi tremură mâinile. E bine aşa. Ştie Prigoana ce-l aşteaptă"
Zeci de gospodării din Dâmboviţa au fost INUNDATE în urma ploilor torenţiale. Două pârâuri au ieşit din matcă
Imaginile care au pus pe jar specialiştii britanici. Ce a surprins satelitul Apple într-un celebru lac din Scoţia (VIDEO)
Călin Georgescu, despre serviciul militar obligatoriu: Nu este vorba de obligativitate, ci de un spirit național care să ne ajute să fim pregătiți
Nicolae Iorga, victima extremismului, lecții dure dintr-o istorie marcată de sacrificii. Un destin frânt de violență politică și mesajele puternice care răzbat peste deceniiCiprian Demeter
Creatorul economiei politice a fost primul care a depolitizat-o și a devenit un capitalist prosperIonuț Bălan
Strategia lui Klaus Iohannis a distrus PNL, prăbușirea partidului sub greutatea propriilor decizii greșite și a unor lideri mediocriCiprian Demeter
Incapacitatea de plată a României - un pericol real, care a anulat „asanarea” de la începutul anilor 2000Ionuț Bălan