x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto 80% dintre maşinile second hand aflate la vânzare în România au intervenţii asupra kilometrajului

80% dintre maşinile second hand aflate la vânzare în România au intervenţii asupra kilometrajului

22 Oct 2016   •   11:43
80% dintre maşinile second hand aflate la vânzare în România au intervenţii asupra kilometrajului
Sursa foto: pixabay.com

Să măsluiești kilometrajul maşinilor puse la vânzare şi să le falsifici istoricul a devenit aproape un sport național în România. "E mai probabil că vei găsi acul în carul cu fân decât o mașină second hand cu kilometri reali", spun specialiştii din domeniu.

Samsarii de autovehicule câștigă în fiecare an circa 160 de milioane de euro în plusdoar din modificarea numărului real al kilometrilor parcurși de vehiculele pe care le vând, arată o analiză a portalului InspectorAuto.ro şi citată de gazetaromaneasca.com.

Circa 80% dintre maşinile second hand aflate la vânzare în România au intervenţii asupra kilometrajului. Dincolo de paguba din buzunarul clientului, care plăteşte scump un hârb, mai grav e că samsarii pun în pericol siguranţa circulaţiei.

Deocamdată, nimeni și nimic nu poate să vrea să oprească această pseudoindustrie care produce pagube uriaşe.

Un grup de parlamentari au depus la Senat la sfârşitul anului 2015 un proiect de lege care are ca scop descurajarea tranzacţiilor cu vehicule ale căror date sau caracteristici sunt trucate sau nereale. Practic, noul proiect de lege vrea să completeze Codul Penal cu infracţiunea de "înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor"care va fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani. Din nefericire, la aproape un an de la depunerea acestei iniţiative, legea nu există. Mai mult, a fos respinsă la Senat, iar acum se află în comisiile Camerei Deputaților, care este Cameră decizională.

Pentru mai multe detalii, accesaţi sursa citată.

×
Subiecte în articol: masini second-hand KILOMETRAJ